Primul lungmetraj al lui Tarkovski, Ivanovo detstvo / Copilăria lui Ivan apare ca o dezvoltare a tematicii pe care o putem observa în scurtmetrajul său de absolvire, Katok i skripka / Compresorul şi vioara. Ambele filme coincid cu perioada politică în care, după cum observă David Bordwell, "după căderea lui Stalin din 1953, Nikita Hruşciov încearcă o destalinizare, punând accentul pe tineret ca expresie a unui viitor plin de speranţe".
Există tentaţia de a pune pe seama acestor prime încercări toată paleta estetică de mai târziu a lui Tarkovski. E foarte probabil ca ideea de oglindire să fie una analoagă celei din Compresorul... sau ca tot din acest punct să provină şi ideea de epifanie, pe care o întâlnim nu numai la începutul Copilăriei..., ci, sub diverse forme, în toate filmele ce îl succed. Însă ce suscită aici interesul este modul în care individul e parte din natură şi, ca element acceptat de către aceasta, ea îi permite o citire. Pentru a dezambiguiza, un exemplu bun este modul în care, în Copilăria..., Ivan numără ghindele conştient de simbolismul acestei numărători şi, totuşi, nu relevă secretul pe care l-a aflat (fie moartea soldaţilor, fie numărul de inamici).
Similar e episodul în care, în Zerkalo / Oglinda, vântul aminteşte de plecarea tatălui şi declanşează seria de amintiri. Acolo avem, însă, o mai puternică raportare la ideea de miracol. Totuşi, miracolul nu este uşor definibil, mai ales că Tarkovski nu îl înfăţişează teologic, ci mai degrabă transcendental. Crucea rămasă în picioare în Copilăria... face parte din ceea ce se poate traduce printr-un triumf al speranţei. Printre ruinele războiului, simbolul credinţei (fie ea ortodoxă, ca aici, sau descifrabilă ca simplă relaţie cu un plan superior) nu dispare.
Bombardamentele nu pun capăt încercării de eliberare, iar pe front, deşi într-un spaţiu dezolant, oamenii, debusolaţi parcă de cruzimea evenimentelor, nu reuşesc să se ancoreze în realitate. Aici este vorba de bătrânul (Dmitri Miliutenko) care, până în clipa în care îi este oferită mâncare, nu realizează că încercarea sa de a căuta un cui printre ruine e zadarnică. Mai mult, el se ascunde în spatele uşii fără a ţine cont de lipsa pereţilor. Aici, mesajul ar putea fi unul militant pentru pace. Gestul umanitar rămâne emblematic şi pare că transpare mai departe în filmele tarkovskiene. În Stalker / Călăuza, personajul eponim izbucneşte în clipa în care cei călăuziţi par să-şi fi pierdut speranţa.
Chiar la nivel structural, în Copilăria lui Ivan se poate observa reprezentarea asprimii contextului narativ prin intermediul mediului regizat. Cadrul în care Ivan priveşte spre cameră, înconjurat de schijele dispuse radial, arată - ca, de exemplu, dispunerea diagonală a clerului în La Passion de Jeanne d'Arc / Patimile Ioanei d'Arc, al lui Dreyer - raportarea lumii ficţionale la personaj. Clipele de reverie sunt cruciale pentru film, deoarece descriu - subtil şi, totuşi, concludent - relaţia lui Ivan cu mama lui. O citire posibilă a "stelei ce se oglindeşte mereu în cele mai adânci fântâni" poate fi una politică, dar nu excludem analogia cu ideea de speranţă, de adevăr transcendent ce se ascunde. Relaţia cu apa este şi ea o miză importantă şi va deveni un trop recurent în filmele următoare ale cineastului. Mlaştina pare a fi teritoriul unde terestrul întâlneşte acvaticul, lumea adâncurilor devenind una cu aceea a suprafeţei. În limbajul filmelor lui Tarkovski este foarte important felul în care realitatea pare că este închegată nu de elementele cunoscute, ci de tot ceea ce ţine de ezoteric.
Dacă, în Compresorul şi vioara, universul este unul propriu unui regim socialist, cu macarale şi romanţări ale relaţiilor de clasă, în Copilăria lui Ivan e vizibilă distanţarea de aceste limitări politice. Critica adusă războiului nu se face prin reproducere, ci prin sugestie. Moartea nu are loc pe ecran şi, prin excluderea reprezentării ei, ea este potenţată, fie că vorbim despre Katasonâci (Stepan Krâlov) sau de însuşi Ivan (Nikolai Burliaev). Interesantă este şi schiţarea unei romanţe, pe care, însă, Tarkovski nu o explicitează. Maşa pare să fie subiectul obiectivării lui Holin, dar, simultan, este sugerată şi o afinitate dezvoltată pentru ea de Galţev.
Astfel, poate cea mai mare importanţă o are nu modul în care Tarkovski îşi pune pietrele de temelie, ci maniera în care, evitând să arate ceva, el reuşeşte să creeze impresia că, în afara a ceea ce vedem, totul se întâmplă într-o acustică imperceptibilă cacofoniei raţionamentelor logicii umane.
(Paul Simula este masterand CESI)
Katok i skripka / Compresorul şi vioara
URSS / 1961 / 46 min / color / s.rom. / Dramă
R: Andrei Tarkovski
Cu: Igor Fomchenko, Vladimir Zamanski, Natalia Arkhangelskaia
Ivanovo detstvo / Copilăria lui Ivan /
URSS / 1962 / 91 min / a/n / s.rom. / Dramă, film de război, adaptare după nuvela Ivan de Vladimir Bogomolov
R: Andrei Tarkovski
Cu: Nikolai Burliaev, Valentin Zubkov, Evgheni Zharikov, Stepan Krilov, Nikolai Grinko