februarie 2020
Concursuri
Open call concurs de piese de teatru
START. Dramaturgie pentru copii
Data limită de trimitere a pieselor: 20 februarie 2020
 
MiniREACTOR lansează concursul START. Dramaturgie pentru copii, adresat autorilor dramatici care îşi doresc să scrie pentru un public foarte tânăr.

Tema concursului este Lumea virtuală versus lumea analogă, iar data limită de trimitere a textelor este 20 februarie 2020. Nu există limită de personaje, dar piesa trebuie să poată fi interpretată de un număr de maxim 3 actori. Sunt acceptate de asemenea scenarii non-verbale. Vârsta publicului ţintă este 3-7 ani (durata medie a unui spectacol pentru această vârstă este 50 de minute).

Se caută texte originale, pline de imaginaţie, cu un limbaj contemporan şi adaptat segmentului de vârstă vizat. Nu vor fi acceptate adaptări şi dramatizări.

Piesa câştigătoare va fi montată la spaţiul Reactor din Cluj-Napoca de regizorul Dragoş Alexandru Muşoiu şi va fi inclusă în repertoriul MiniREACTOR. Atât aceasta, cât şi alte şase piese, vor fi publicate într-un volum online realizat în parteneriat cu Editura Liternet. Locurile 1-7 vor primi de asemenea premii în bani.

Regulament de înscriere
Textele vor fi încărcate în format .pdf la link-ul: http://bit.do/fogww, urmând paşii următori:
Choose files - selectarea documentului din calculatorul dumneavoastră
La câmpul unde se cere numele şi prenumele se va completa cu un pseudonim.
Se completează adresa de email (aceasta nu este vizibilă deţinătorului contului de Dropbox)
Upload
Textul va conţine un titlu şi un pseudonim, fără alte date de contact.
 
Rezultatele vor fi anunţate în data de 25 februarie 2020, pe pagina de Facebook a MiniREACTOR şi pe site-ul www.reactor-cluj.com. Câştigătorii vor fi apoi rugaţi să se identifice, retrimiţând textul propriu alături de datele de contact personale la adresa de email [email protected].

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
----------------------------
Mai multe detalii despre programul Mini Reactor puteţi găsi pe pagina de facebook - facebook.com/mini.reactor sau pe site-ul reactor-cluj.com.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus