Salid y disfrutad - Hegedűs a háztetőn / Scripcarul pe acoperiş

Hegedűs a háztetőn / Scripcarul pe acoperiş. Musical cu premiera pe Broadway, în 1964, jucat de atunci de mii de ori, poate de zeci de mii de ori. La New York, la Londra, la Sydney, în restul lumii. De pildă, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, începând din mai 2019. Sau la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, din februarie 2020 încolo.

O poveste de început de secol 20, despre viaţa într-un sat imaginar, Anatevka, plasat undeva în proximitatea Kievului, în, pe atunci, Imperiul Ţarist. Un sat locuit preponderent de o comunitate de evrei. Un shetl, termenul idiş pentru oraş de dimensiuni reduse, consacrat în Europa Centrală şi de Est a acelor timpuri. Un sat care a rămas imaginar vreme de mai bine de un veac, până în 2014, când conflictul armat din Ucraina a determinat un exod de populaţie civilă şi a determinat un rabin să înfiinţeze, pentru exilaţii evrei şi nu numai, satul din poveste.

Povestea se încheie cu destrămarea comunităţii din Anatevka, pe bază de ordin ţarist, şi plecarea evreilor în lumea largă. Tot pe bază de destrămare şi plecare, realitatea a condus la înfiinţarea Anatevkai. O poveste despre ficţiune şi realitate, despre istorie şi prezent, demnă de un viitor film de Radu Jude.

La Cluj, după ora 22 a unei seri de februarie 2020 în care oraşul a stat sub blânda ameninţare a unei ninsori ce până la urmă nu a mai venit, aproape 862 de persoane (da, aceasta este capacitatea sălii mari a Teatrului şi Operei maghiare!) au izbucnit în urale atunci când Zsolt Bogdán a salutat publicul. Era finalul celor 3 ore şi 15 minute în care personajul său, cel al lăptarului Tevye, condusese o distribuţie formată din 38 de actori, susţinută de 7 muzicieni, într-o super-producţie cum rarisime mai sunt de găsit pe scenele noastre.

Spectacolul începe lejer, o comedie, un basm, muzica compusă de Jerry Bock şi interpretată live de mica orchestră condusă de Péter Kolcsár nu lasă pe nimeni din audienţă indiferent, scenele se termină cu aplauze sănătoase, sala Teatrului Maghiar împrumută obiceiurile sălii Operei Maghiare, e o seară pentru toate vârstele, cupluri venerabile, copii ţinuţi pe genunchi de copii, veselie, bucurie.

"Salid y disfrutad" le-a spus cândva, într-o seară de mai, la Londra, un olandez pe nume Johan Cruyff jucătorilor pe care îi antrena la CF Barcelona înaintea finalei de Liga Campionilor pe care aceştia aveau să o câştige în faţa italienilor de la Sampdoria. Acel "Ieşiţi şi bucuraţi-vă!", spus de poate cel mai admirat antrenor din istoria fotbalului într-unul dintre cele mai importante momente din cariera şi a oamenilor săi, a intrat în legendă.

Într-un mod misterios, deşi seara aceasta de februarie 2020 nu era poate la fel de semnificativă pentru trupa clujeană precum era cea londoneză pentru formaţia catalană, vorbele lui Cruyff au ajuns să fie cel mai bun rezumat al premierei din impozantul edificiu de pe Emil Isac 28. Deştept-discret-pe-alocuri-curajos regizat de László Béres şi formidabil-coregrafiat de Melinda Jakab, Scripcarul pe acoperiş e deopotrivă o comedie, un musical, un spectacol de teatru-dans, o producţie pentru copii, o întâmplare mainstream pentru adulţi şi o dramă ce subîntinde multiple teme de discuţie şi gândire.

Portretul in cheie duios-ironic-edulcorată a micii comunităţi evreieşti, construit în jurul personajului lăptarului-hâtru, ce are cale directă la Dumnezeu pe bază de inventivitate, inteligenţă şi simţ al umorului, e dublat, de la un moment încolo, de un comentariu social-politic dintre cele mai substanţiale. Buna înţelegere între oamenii locului, fie ei evrei sau creştini, începe să fie tulburată prin mesaje şi ordine venite de sus, de la Moscova (ce în limbajul zilei s-ar putea citi Bucureşti ori Budapesta, de pildă). În acelaşi timp, aparenţa de personaj cu nuanţe roz a lui Tevje, înţelept, iertător, atoate-înţelegător, perpetuu capabil de auto-schimbare, păleşte brusc. Lucrurile nu sunt ce par a fi în Anatevka.

Dincolo de Dumnezeu şi de tradiţie, personajul lui Zsolt Bogdán se revendică, în primul rând, de la expresia "pe de altă parte". Chintesenţa dilemei şi a dubiului, arma perfectă împotriva totalitarismelor de orice fel, formularea despre care Radu Cosaşu spunea undeva că reprezintă cuvintele lui favorite din limba română. Pe bază de "pe de altă parte", Tevye înţelege să îşi analizeze pornirile contradictorii care îl vizitează atunci când fiica cea mare, Tzeitel (minunat rol făcut de Csilla Albert), refuză căsătoria aranjată pe bază de peţitoare şi deal financiar între taţi, preferând iubirea şi sărăcia oferite de croitorul Motel Kamzoil (Péter Árus). Tot "pe de altă parte" e punctul de pornire al judecăţii pe care Tevye (şi)-o face atunci când a doua sa fiică, Hodel (Andrea Vindis), îşi anunţă logodna cu tânărul marxist-visător Percik (remarcabil jucat de Loránd Farkas). În ambele situaţii, dialectica interioară conduce la onorarea adevărului.

Într-un al treilea caz, drumul spre întocmirea binelui se înfundă. Când cea de-a treia sa fiică, Hava (Anikó Pethő) îl preferă pe Fyedka (Csaba Marosán), un creştin, Tevye simte că şi-a atins limitele. Deşi pare că trece supărarea iniţială printr-o binecuvântare rostită printre dinţi, bătrânul lăptar (în fapt, adevăratul înţelept al unei comunităţi al cărei rabin este delicios satirizat de Ervin Szűcs (rol mic, impresie opusă) pe bază de fugă de răspundere) simte că e prea mult. Prea multe schimbări, prea multe abateri de la regulile jocului. Deşi poate că ştie ce ar trebui făcut, nu mai are puterea să facă şi acest pas întru lepădarea de prerogative ale puterii (pe linie familială) cu care l-a încărcat o tradiţie de care noul înţelege să rupă.

Tevye nu e un carton pe care dramaturgul să îşi scrie sloganurile şi spectatorul să găsească scris schematismele de gândire cu care era poate obişnuit. Tevye, mai ales în interpretarea de un umanism tulburător a lui Zsolt Bogdán, e ceea ce am descoperi dacă am privi mai des în oglindă chiar şi atunci când ni se pare că facem tot binele din lume.

Un miros de tămâie se insinuează în sală spre final. Ultimul cântec, numit chiar Anatevka, e cântat de evreii ce pleacă şi lasă în urma lor uniformele, crucile şi obiceiurile majoritarilor. Scripcarul (Zoltán Balázs Gyenge) urcă pentru o ultima oară din fosă pe scenă. Solo-ul închide, asemeni uşilor din decorul Carmencitei Brojboiu, o lume. E ceva Firs-ian în umbra violonistului ce se profilează pe luna care veghează.

"Salid y disfrutad". În fiecare dintre dansuri, fie ele de grup, în doi sau Zsolt cu sine însuşi, cu Dumnezeu şi cu noi, desigur. O dată în plus, aplauze pentru munca Melindei Jakab.

"Salid y disfrutad". În acea excelentă scenă a întrupării din morţi şi din vis a fostei soţii a măcelarului, Frumah-Sarah (Réka Csutak într-un rol memorabil), şi a bunicii (Réka Zongor) lui Golde, soţia lui Tevje (Emőke Kató, impresionantă). O plonjare în oniric ritmată de un comic de cea mai bună calitate.

"Salid y disfrutad". Ce transmite prin fiecare gest, expresie a feţei, cuvânt rostit Zsolt Bogdán. Ovaţiile acelea de final au ceva din explozia de bucurie a unei peluze. De la un anumit nivel în sus, teatrul, chiar şi în forma sa cea mai populară, sportul, chiar şi în versiunea cea mai largă, ajung cam prin aceleaşi straturi atmosferice. Şi ne invită să ieşim afară, printre oameni, şi să ne bucurăm.