Hegedűs a háztetőn / Scripcarul pe acoperiş clujean la concurenţă cu cel orădean

După succesul cu Scripcarul pe acoperiş în limba română la Teatrul "Regina Maria" din Oradea, cu două premii la Festivalul Internaţional de Teatru Atelier 2012 şi mai multe nominalizări, iată şi o variantă în limba maghiară a muzicalului îndrăgit la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, în regia lui Béres László, lansat pe furiş în anul pandemic 2020 şi strangulat imediat, relansat după ce relaxarea a devenit posibilă.

A picat tocmai bine pentru iubitorii clujeni de teatru muzical montarea anterioară a regizorului Béres László cu Légy jó mindhalálig / Fii bun până la moarte din 2017, ceea ce l-a motivat pe Tompa Gábor să-i propună Scripcarul... şi proiectul a primit carnaţie. Aşadar viaţa comunităţii evreieşti din Anatevka, un sat ucrainian de la începutul anului 1900, este reînviată în Hegedüs a háztetön / Scripcarul pe acoperiş marca Béres László pe scenariul lui Joseph Stein, muzica lui Jerry Bock şi versurile lui Sheldon Harnick, după povestirile lui Shalom Aleihem.

Desprins parcă dintr-o pictură de Marc Chagall, scripcarul de pe acoperiş, întruchipat în persoana violonistului Gyenge Zoltán Balázs, începe tânguiosul motiv muzical care se va amplifica şi va împleti în nostalgii duioase momentele emoţionante ale acţiunii. "Să ştiţi că noi, cei din Anatevka, în acest sătuc uitat de lume, suntem cu toţii scripcari pe acoperiş", precizează de la bun început lăptarul Tevye, protagonistul spectacolului interpretat patetic de Bogdán Zsolt, spre a sublinia fragilitatea vieţii comunităţii evreieşti în cadrul Imperiului ţarist.

De remarcat isteţimea şi blândeţea personajului, nu lipsit de umor, evidenţiate de Bogdán Zsolt. Apelul lui frecvent la tradiţie / hagyomány va fi resorbit tragic în mersul evenimentelor care culminează cu pogromul din final şi despărţirea de Anatevka. Acţiunea melodramatică se transformă treptat în tragedie surdinizată în acordurile muzicii.

Carmencita Brojboiu a conceput un decor rigid şi sever pentru încadrarea acţiunii, excesiv geometrizat, obturant realist, cu uşiţe şi ferestre funcţionale, e drept, ce fac trimitere spre ochii şi urechile satului. Costumele îmbracă în simplitate şi specificitate tradiţia evreiască împreună cu simbolurile, de la riturile privind sabatul, la nunta sub baldachin a mirilor sau la menora (sfeşnicul cu şapte braţe), simbol batjocorit de un soldal rus la un moment dat.

Echipa de muzicieni, condusă de Kolcsár Péter, are rol dominant în spectacol, la care se adaugă momentele dansante, coordonate de Jakab Melinda, fermecătoare în sine. Simpaticul lăptar Tevye, tată a cinci fete de măritat, îşi mărturiseşte grijile în candide şi amuzante dialoguri cu divinitatea, strecurând fine şi amare ironii când presimte prigoana istoriei. Schimbările care vin peste familia sa distrug definitiv încrederea lui în tradiţie.

Respectul pentru tradiţie se clatină, ameninţările la viaţa lor în societatea străinilor, o enclavă tolerată până atunci, se apropie cu paşi repezi. Prilej pentru Tevye să se războiască în gând cu Dumnezeul lui ocrotitor. "Suntem poporul ales, dar de ce, Doamne, n-ai ales şi alte popoare din când în când" meditează amarnic bătrânul Tevye, lăptarul sărac al satului.

Rolurile principale sunt interpretate de Kató Emöke (Golde, soţia lui Tevye) şi de fiicele scripcarului care sunt interpretate de Albert Csilla (Tzeitel), Vindis Andrea (Hodel), Pethö Anikó (Hava), Tötszegi Zsuzsa (Shprintze), Roman Eszter (Bielke). Sunt prezenţi pe scenă sumedenie de actori şi dansatori, aproape întreaga trupă a teatrului, conturând, după posibilităţi şi necesităţi, personaje mai mult sau mai puţin evidenţiabile. Kántor Melinda e o apariţie firavă în peţitoarea Yente, Orbán Attila devine un măcelar bătrâior credibil, caraghios, Kiss Tamás subliniază timiditatea lui Motel, croitorul îndrăgostit, Farkas Loránd este studentul Percik, prototipul tânărului care aduce zvonul schimbării, Szücs Ervin pare un rabin fin ironizat, uşor ignorat.

Fiecare personaj se încadrează în colectivitatea de care aparţine: evrei şi ucrainieni. Şi în felul acesta sunt individualizaţi în sânul comunităţii întreaga suflare a celor care se străduiesc să supravieţuiască şi să trăiască în armonie cu cealaltă parte a populaţiei din Anatevka.

Desigur, până când reacţiile antisemite din Rusia ţaristă încep să devină ordine de stat. Firul familial al acţiunii este expandat la dimensiunea relaţiei dintre minoritate şi majoritate. Regizorul spectacolului precizează că "Musical-ul vorbeşte despre o perioadă din trecut, dar în acelaşi timp arată cu degetul spre prezent".

În acordurile cântecului despre Anatevka din final se derulează scena emblematică a exodului, construită subtil, dramatic şi vizual din personajele ce părăsesc satul cu valizele în mână. Scripcarul pe acoperiş este o operă muzicală care vorbeşte despre tragismul şi nestinsa speranţă de primenire a unui popor năpăstuit.

Spectacolul de la Cluj, asamblat cu forţele actoriceşti existente în componenţa Teatrului Maghiar, este o impresionantă descătuşare de energii creatoare, conduse spre un succes de casă meritat, cu adânc ecou în sufletul spectatorilor. El concurează cu vădite posibilităţi de izbândă cu Scripcarul... orădean, menţionat ca punct de vedere comparativ, la începutul acestei cronici teatrale.