Tribuna / martie 2020
Ubu în concert
Vremurile s-au schimbat, lumea s-a schimbat. Iarna nu mai e iarnă, politica e sinonimă cu tot ce înseamnă corupţie, teatrul nu mai e teatru, ordinea e dezordine. Specificităţile tradiţionale s-au diluat, s-au inversat. Mergi la teatru şi dai de muzică. Se pare că, în această lume pe dos, trebuie să mergi la operă sau la concert ca să dai de teatru. Dar să nu exagerăm! Şi sonurile (mai mult sau mai puţin muzicale) au fost, sunt sau pot deveni... teatru, până la urmă. N-au inventat artiştii clujeni apa caldă şi nici nu au această pretenţie. Dar de cea călduţă şi-au legat speranţele repertoriale. Oricum, comedia muzicală se vinde mai bine în prezent decât orice altă structură de spectacol.

Fapt e că music-hall-ul a invadat scena Teatrului Naţional din Cluj în ultimul timp. E o evidenţă ce nu poate fi tăgăduită. Numai în luna martie a lui 2020 sunt programate şase spectacole-concert. E bine, e rău? Se pare că acest gen de spectacol a prins la marele public şi producţiile gen Broadway se înmulţesc de la o stagiune la alta. Vântul globalizării suflă cu sârg şi peste scândura scenei. Dacă-i un brand internaţional, de ce să ne ferim de el? Şi apoi, moda s-a diversificat şi ea. Nu mai vine de la Paris, ci de la toţi inovatorii care au ceva de spus în artă.

Ultima inovaţie locală în acest sens este Ubu în concert. Aşadar, după Sânziana şi Pepelea, Chiritza în concert şi Svejk în concert, iată-l şi pe Domnul Ubu în magnificenţa unui concert, iată-l cântat, dansat, parodiat, după ce o tentativă mai veche a lui Tompa Gábor a avut deja loc în 2015 cu acel UbuZdup! cu Marian Râlea în rol principal. Este nucleul de la care s-a pornit. Despre cel iniţial nici nu mai vorbim, prin câte transfigurări a trecut; dar tocmai aceste reverberaţii tematice atestă forţa şi importanţa acestui miz tematic numit "Universul Ubu". Coronamentul personajului a dobândit o altă circumferinţă în cursul adaptărilor, multe la număr.

Acum, regizorul clujean a reluat subiectul din spectacolul amintit, dându-i o altă dimensiune scenică şi un nou dinamism cu Adrian Cucu în fruntea distribuţiei. Şi, desigur, a pompat mai multă muzică pe toată durata reprezentaţiei, concepută de Ada Milea, mereu inspirată în ceea ce face, secondată de Anca Hanu, în ascensiune compoziţională şi vocală evidente. În ansamblu, muzica e tânguios-veseloasă, cu extinderi spre scheci, manelism persiflat sau scherzo, combinaţii de un manierism ce se vrea rafinat.

S-ar putea face paralele între Ubu cel vechi şi cel nou, dar nu cred că asta contează. De fapt, Alfred Jarry e atât de împuţinat încât nu mai apare pe scenă nici în postură de creator hibrid al unei lumi absurde, supradimensionată în spaţiu şi timp. În schimb, spiritul scriitorului francez explodează literalmente în tirade neobosite, nostime şi groteşti de parodiere intensivă. Totul se parodiază în stil Jarry: ubicuitatea pesonajelor, prezente în plan real şi fantastic, crimele şi demenţa, ridicolul şi sensibilităţile, idilismul şi terorismul, armata şi închisoarea, realitatea lumii bolnave, legislaţia şi neghiobia, puterea şi prostia. Se parodiază hiturile în engleză şi manelele, se parodiază "lalelele şi perdelele", se parodiază parodia, la urma urmei! Întreg ansamblul construcţiei scenice se hrăneşte din acest miez jarryst al persiflării acide, exploatat la sânge, extins la paroxismul ludicului. În lipsa acestei unităţi tematice şi vizionare, în lipsa acestui cinism de o cruzime sticloasă, demersul ar putea fi suspectat de jalnice însăilări comediografice, amuzante, antrenante şi cam atât. Viziunea de concepţie, extinsă, împrumutată din rebelul Jarry, îi dă unitate şi credibilitate, ritmicitate şi copleşitoare coerenţă în joc.

Aportul actorilor nu e mai puţin copleşitor. Adrian Cucu, răsfăţatul publicului clujean, creează un Ubu gonflat după cerinţă şi excelează în cuplete de un comic irezistibil, alături de Anca Hanu, ubuesca lui consoartă, nu mai puţin gonflată, punând în evidenţă calităţile ei de primadonă. În mare parte distribuţia din UbuZdup! se regăseşte şi în această montare, de fapt un remake îmbogăţit muzical după spectacolul din 2015, la fel de spumos şi atractiv. Nu are sens să discutăm ce s-a introdus nou, ce s-a modificat şi ce a rămas.

Distrând publicul, actorii s-au distrat ei înşişi cu mare plăcere. Numele personajelor au fost şi ele simplificate. Sânziana Tarţa a reapărut în rolul Cântăreţei, evoluând dezinvolt alături de Radu Dogaru în rolul Ofiţerului, înzestrat cu o voce puternică. Purtând nume ilare, "cetăţenii" participanţi la degringolada valorilor sociale şi morale au dat culoare şi şarm apariţiilor în Fratele Trombon (Miron Maxim), Fratele Beton (Cătălin Herlă), Fratele Cajon (Cristian Rigman), Fratele Kaki (Mihnea Blidariu), Fratele Căpăţână (Dan Chiorean). De menţionat "căpăţâna" extrem de reuşită a actorului, purtată în mod sinistru după el dintr-o parte în alta a scenei. În postură de etern debusolat apare turistul englez în interpretarea lui Cornel Răileanu. Un mini-cor, parodiat şi el, amplifică atmosfera oniric-ilară prin prestaţia "franţuzoaicelor" interpretate de Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze şi Angelica Nicoară. O prezenţă mai puţin motivată, dar integrată în "fauna" decrepită adusă pe scenă este Marchizul de Sade interpretat de Ioan Negrea, nedesprins de biciul lui dătător de fiori. Mişcarea scenică a fost asigurată de Andrea Gavriliu, subtil inventivă. Scenografia şi costumele au fost concepute de Carmecita Brojboiu şi Alexandra Constantin, accentuând integrarea într-un cadru de circ dansant.

Spectacolul se desfăşoară într-un ritm susţinut, fără respiro, o solicitare nu tocmai uşoară pentru actori. Ei cântă şi dansează tot timpul, vădit cuprinşi de bucuria jocului epuizant, s-o recunoaştem deschis. Cu toate acestea, în finalul de la premieră, au făcut două sau chiar trei bis-uri, întrucât spectatorii nu s-au mai putut literalmente despărţi de ei. După ce vezi această recentă creaţie a lui Tompa Gábor şi a Adei Milea, nici nu ştii cum să spui mai bine: De la musique avant toute chose sau De la parodie avant toute chose?
De: după Alfred Jarry şi Gábor Tompa, cântece de: Ada Milea şi Anca Hanu Regia: Gábor Tompa, concept: Ada Milea Cu: Adrian Cucu,, Anca Hanu, Sânziana Tarţa, Radu Dogaru, Miron Maxim, Cătălin Herlo, Cristian Rigman, Mihnea Blidariu, Dan Chiorean, Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze, Angelica Nicoară, Cornel Răileanu, Ioan Negrea

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus