Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Okja

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Porcul cel voinic şi persimonele de aur - Okja


aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Bong Joon-ho aduce o cinematografie a viitorului în sensul abordării unor teme ce ţin de turbulenţa şi plăgile prefabricate ale vremurilor. Spun a viitorului şi nu a prezentului în măsura în care abordările sale sunt vizionare - Gwoemul / The Host - sau când, îmbrăcând forma de science fiction, sunt proiectate într-un viitor apropiat - Snowpiercer / Spintecătorul de zăpadă.

Bong Joon-ho este un autor al apocalipsei sau al flagelului, manifestate global - prin glaciaţiunea ce vine cu o viziune a purificării ce eşuează într-un final paradisiac (Snowpiercer) - , la nivelul comunităţii - prin virusul ucigător (The Host), în celula familiei - simbolizat de potopul din locuinţa troglodită (Parasite), sau în conştiinţa individuală (Madeo / Mother). Lumea înfăţişată de Bong se află la sfârşitul lui Kali Yuga. O lume dezarticulată, dezmembrată, deşănţată şi mai cu seamă cenuşie, în care diferenţele dintre bine şi rău sunt estompate (Parasite). N-au mai rămas decât pe alocuri ceva sentimente şi emoţii disparate, la rândul lor deraiate, exacerbate sau paranormale (Mother, Okja). Imagistic, acest univers cenuşiu este paradoxal înfăţişat într-o paletă de culori stridente, copleşitoare, ca şi cum ar fi radiografiat la umbra iradiantă şi înşelătoare a unei ciuperci otrăvitoare.

Bong operează cu dexteritate miturile universale, simbolul şi basmul într-o estetică personală, mereu alta, etalând cu fiecare producţie forţe noi de expresie. Regizorul se remarcă printr-o imaginaţie prodigioasă şi inepuizabilă ce surprinde, indiferent de filonul tematic şi estetic. Singura intersecţie a lumilor prezentate par a fi actorii pe care-i vehiculează de la o creaţie la alta. Ei vin cu o expresivitate anume, particulară, îi urmărim de la o vizionare la alta ca pe nişte personaje - entităţi ce poartă cu ele în permanenţă o imagine emblematică a unui rol sine qua non, tabu, conferit apriori.

În filmele lui Bong, omul tehnologic prepară flagelul sau recreează fiinţa în laborator. Omul devine mutant (adică bolnav!) ca şi creaţia sa (The Host, Okja). The Host anticipează metaforic virusul distrugător ce apare echivoc ca emanaţie a unei psihoze manipulate. Lupta cu monstrul (un fel de Bazilisc) - creat şi el artificial în laborator - o fiinţă întunecată a adâncurilor (apa - ca leagăn al unei creaţii inferioare) şi uciderea lui prin foc reprezintă clişee de intruziune a basmului în peisajul unei realităţi contemporane. Snowpiercer vizează o apocalipsă rece, de gheaţă. În lupta cu global warming, omul contemporan se joacă demiurgic cu clima, eşuând într-o configuraţie glacială ce-l condamnă la extincţie. Arca lui Noe devine un tren al vieţii ce aleargă ca o jucărie pe o şină circulară ce face la infinit înconjurul lumii. Creierul acestei maşini infernale - The Engine - este controlat de magnatul Wilford, comandantul suprem, ce impune o stratificare socială, segregată pe vagoane: giftuiţii (clasa înaltă a elitelor) - răsfăţaţii sorţii - ocupă vârful trenului, iar sacrificaţii (clasa inferioară a sclavilor) - ce ocupă vagoanele din coadă - muncesc pentru ceilalţi şi se hrănesc cu pilule produse tot de The Engine, atunci când nu se mănâncă între ei. Canibalismul - ca ultimă ipostază a subzistenţei - este la rându-i controlat tot de Wilford, prin intermediul unui spion patriarhal - un fel de martir al claselor inferioare.

Parasite este filmul care-i aduce regizorului patru premii Oscar, Palme d'Or la Festivalul de la Cannes şi multe altele. Suntem înclinaţi să credem, însă, că premiile sunt mai degrabă rezultatul întregii sale filmografii proteice şi surprinzătoare cu fiecare nouă producţie. Parasite intrigă prin complexitatea şi stranietatea epicului ce creează un anume tip de tensiune, deloc confortabilă, de factura celei din filmul Mother. Cu toată aparenţa tragi-comică a satirei sociale, degajă un sentiment de nesiguranţă, de incertitudine a valorilor individuale şi sociale. Frauda, înşelăciunea, ura amalgamate printre atâtea calităţi şi talente concentrate în familia Kim creează o imagine derizorie a omului actual, a tânărului (Ki-woo) care porneşte în viaţă cu spectrul şansei ratate, nu din raţiuni morale, ci din credinţa că a pierdut controlul propriului său destin. Superstiţia talismanului (aici, un pietroi sculptat, înfăţişând un peisaj) se instalează imediat ce piatra este adusă de prietenul său în dar, odată cu propunerea neaşteptată de-a lucra ca instructor pentru înstărita familie Park. Un cadou cu totul bizar, anacronic, cu valoare pur simbolică, receptat numai de Ki-woo la justa lui semnificaţie şi ignorat de restul familiei, constituie un alt exemplu al intruziunii basmului în peisajul hiper realist al peliculei.

Totul începe să meargă ca pe roate pentru familia Kim, cufundată într-o neagră deznădejde şi sărăcie. Toţi membrii familiei vor uzurpa pe rând, în scurt timp, poziţiile vechilor servitori ai reşedinţei Park. Frauda pare să se instituie cu naturaleţea şi firescul vremurilor. Ki-woo are revelaţia pierderii pietrei în timpul potopului - a ploii diluviene care-o aduce pe vechea guvernantă să-şi recupereze soţul ascuns în buncărul casei, pe soţii Park mai devreme din vacanţă, şi care inundă complet umila locuinţă de la demisol a familiei Kim. Ploaia - în dimensiunea sa apocaliptică - pare să aibă aici rolul mistic de purificare, de restaurare a ordinii, de curăţire a paraziţilor ce distrug din temelii reşedinţa Park.

Bong Joon-ho este un mare creator de atmosferă, misterul se ţese prin nişele unui hiper realism pregnant, plin de culoare. Tensiunea urcă gradat, finalizându-se în scene de o violenţă mecanicistă şi gratuită à la Tarantino. În Snowpiercer, violenţa devine o stare sine qua non, ilustrativă pentru zugrăvirea atrocităţilor revoluţiei. Întregul film este o cavalcadă sângeroasă: clasa inferioară se deplasează către capul trenului pentru a prelua controlul (The Engine). În Mother, violenţa vizează paradoxal crima perfectă înscenată de o forţă inexplicabilă sau este camuflată mental în trăirile, reveriile şi manifestările stranii ale eroilor. Figura mamei rămâne puternică şi impenetrabilă, dar nu mai puţin mutantă şi dezechilibrată. Un copil retardat - nu e clar dacă nativ sau în urma tentativei de sinucidere şi omucidere a mamei - impune dragoste şi atenţie exagerate care sunt împinse la stări de nebunie şi paroxism. Violenţa se instituie ca apogeu al furiei, prin descărcarea sau eliberarea tensiunii. În Parasite, violenţa este rezervată finalului, în timpul aniversării copioase a micuţului Park, animată cu piei roşii - tata Kim (Ki-taek) în postură de Marele Chief. Carnajul deşănţat, reliefat într-o manieră naturalistă şi intens plasticizat de vestimentaţia şi recuzita pieilor roşii, se dezlănţuie în lanţ, iniţiat de prizonierul (soţul guvernantei) ce evadează din buncăr şi finalizat de Ki-taek care va dispărea fără urmă, continuând tradiţia crimei perfecte din Mother. În fapt, se va retrage nedefinit în buncărul vilei, preluând ciclic şi simbolic locul şi rolul de ghost (în această lume) al fostului prizonier.

Mai mult sau mai puţin explicit, întreaga creaţie a lui Bong are o construcţie compatibilă cu cea a basmului, sau mai exact mitosul este reliefat cu instrumente specifice basmului. Fabulosul serveşte revelării unui anumit tip de morală. Abominabilul, deraierile de la normal sunt tratate cu comicul şi ironia basmului, şi nu cu tragismul şi fatalismul mitului, definind şarmul încântător al peliculei (pentru unii) sau stranietatea echivocă (pentru alţii). Personajele sunt aparent bicolore, sunt promotoare ale binelui sau ale răului, dar basmul modern le înscrie faptele şi vine cu o rezoluţie în zona cenuşiului. Bong nu propune o finalitate salvatoare, dar o lume în iminentă extincţie pare să-şi reia cursul în alţi parametri.

Filmul Okja este creaţia cea mai apropiată estetic şi tematic de prerogativele basmului. Un basm despre corporaţii, protecţia animalelor şi alte teme actuale. Okja este un monstru porcin, creat în laborator. Filmul începe cu iniţierea proiectului porcin, afacere condusă de ecologista Lucy Mirando, o creatură venală, hotărâtă să cucerească marketul de hotdog cu delicioasa carne a mutantei creaturi - o mixtură stranie între porc şi hipopotam, de dimensiuni leviatane. Înfăţişarea ei de ursitoare rea contrastează cu părul bălai şi hainele ei de zână, de un alb imaculat. Comicul de nume - Mirando - ne duce cu gândul la Miranda, fiica lui Prospero din Furtuna lui Shakespeare, sugerând deopotrivă modelul utopic al proiectului şi antitetic spiritul pervers al eroinei în raport cu puritatea şi graţia prinţesei de Milano.

Unghiurile de filmare de sus în jos ce o aduc în prim plan pe odioasa Lucy, într-o postură dominantă şi rapace, de răpitoare, cu gesturi dezarticulate, creează o imagine caricată ce trimite la Cruella de Vil din desenul animat O sută unu dalmaţieni (Walt Disney). Zâmbetul fals şi demonic - prezent pe toate afişele şi reclamele de promulgare a hotdog-ului viitorului - devine emblematic pentru satira societăţii de consum. Actorul-personaj (Tilda Swinton) îndeplineşte prin jocul ei şarjat aceeaşi funcţie demoniacă în Snowpiercer, unde o interpretează pe Minister Mason, adjuncta lui Wilford. La fel de comice şi schematice, până la burlesc, sunt personajele ce se învârt în jurul lui Lucy. Zoologul în pantaloni scurţi - care pleacă în Coreea s-o evalueze pe Okja - pare şi el desprins dintr-un cartoon, când extrage pe viu probe de carne din animale în laboratorul de cercetare sau când concurează cu Lucy în reclamele publicitare. Numele corporaţiei trimite şi la Republica Miranda din Farmecul discret al burgheziei, filmul lui Louis Buñuel. Între suprarealismul lui Buñuel la suprarealul lui Bong s-au scurs cincizeci de ani, dar aceeaşi societate decadentă şi delirantă revine cu faţa schimbată, schimonosită de noile valori. Universul oniric, fulgurat, alb-negru din Farmecul discret al burgheziei contrastează cu explozia de culori şi stridenţele lumii lui Bong (desigur, mai apropiată ca imagerie de contemporaneitate), dar ambele lumi sunt animate de aceeaşi propensiune a supra-realului să descrie abominabilul, psihoza şi decăderea unei lumi în disoluţie.

Porco-potamul - replicat în 26 de specimene - este plasat la diverse ferme răspândite prin toate colţurile lumii, în condiţii de mediu cât mai variate, în vederea obţinerii exemplarului perfect. Okja este crescută "organic" în ţinuturile înalte ale Coreii de Sud, de către un fermier bătrân şi nepoata sa, Mija (interpretată magistral de Ahn Seo-hyun). Okja se hrăneşte numai cu persimone - ce lucesc în soare ca merele de aur din grădina împăratului - fructul divin sau hrana lui Zeus în tradiţia elină, pe care Mija i le aruncă ca pe nişte mingi de tenis. În Budism, persimonele sunt simbolul înţelepciunii ce survine transformării, Okja devine o creatură antropomorfă, cu sentimente şi sensibilităţi umane. Spre disperarea bunicului, Mija îşi petrece toată ziua călărind pe porcul năzdrăvan, în loc să se socializeze cu tinerii de vârsta ei. Se cuibăreşte sau doarme pe pântecele sau încolăcită între labele monstrului care nu dă semne să se transforme într-un prinţ chipeş. Mija hoinăreşte cu Okja prin splendidele peisaje montane, de când avea patru ani. Animalul cu expresie umană deţine o afecţiune specială şi o atitudine protectoare faţă de ea: o salvează de la moarte când aceasta este gata să se piardă în abis.

În urma evaluării zoologului trimis de societatea Mirando, Okja câştigă concursul de perfecţiune estetică şi culinară şi va fi repatriat la New York pentru parada de lansare a noului produs, ce urma să invadeze piaţa de carne a Statelor Unite. Pentru legitimarea delicioasei "cărni", Mija este adusă din Coreea pentru a participa la ceremonie - invitaţie pe care o acceptă doar pentru a-şi salva prietenul de joacă. Okja, doar că nu vorbeşte, Mija îi şuşoteşte la ureche într-o limbă cunoscută numai de ea şi o cere la telefon când ajunge la New York, înainte de a accepta orice solicitare de la acoliţii lui Lucy.


O organizaţie împotriva abuzurilor animalelor, ALF (Animal Liberation Front) încearcă în repetate rânduri răpirea şi salvarea lui Okja şi deconspirarea societăţii Mirando. ALF o interceptează pe Mija sosită la Seoul să-şi recupereze prietenul. Clişeele basmului se dezlănţuie prin cavalcadele lui Okja (cu Mija) pe străzile Seoul-ului, ce dărâmă şi calcă totul în picioare - nu pentru că ar avea porniri destructive, ci pentru că este mult prea mare - şi intervenţiile aliaţilor ALF ce aruncă în urmă tot felul de obstacole cu efect magic. Okja este recuperată doar ca să i se instaleze în ureche o cameră video ce avea să arate lumii adevărata faţă a afacerii Mirando. Societatea de protecţie a animalelor - reprezentată de o gaşcă de tineri excentrici, dezechilibraţi şi radicali - o altă instituţie în dezagregare a unei lumi în disoluţie, e zugrăvită la rându-i printr-o suită de scene comice.
ALF proiectează pe ecranele stradale din timpul paradei filmul video captat de camera ascunsă în urechea porcinei, derulând ultragiile la care sunt supuse animalele în laboratoarele de cercetare ale societăţii Mirando. Reacţia publicului e cea scontată, dar poliţia înăbuşă răzmeriţa, Mija este rănită şi recuperată de ALF, iar Okja este capturată şi dusă la abator.


Bong nu vine cu nicio indicaţie explicită în ce priveşte influenţa eşecului publicitar asupra viitorului market de carne. Sora lui Lucy, Nancy, preia afacerea, înlăturând greţoasa publicitate - construită de sora ei - care a condus la acest dezastru. Dar basmul îşi urmează neabătut cursul. Echipa ALF şi Mija pătrund în uriaşul abator unde mii de exemplare se pregătesc zilnic pentru tăiere şi procesare. Maşina infernală ce capturează şi imobilizează victimele şi apoi derulează delicioasele organe pe benzi rulante aduce cu eşafodajele chaplin-eşti (din Modern Times / Timpuri Noi) , doar că în loc de şuruburi se manipulează cărnuri. Mija o identifică pe Okja în marea de victime şi îi opreşte în ultimul moment execuţia, dar soseşte Nancy cu echipa care-şi revendică drepturile ca proprietară absolută.

Înainte de plecare, bunicul îi oferă Mijei o amuletă - o micuţă Okja din aur solid - făcută cu banii acumulaţi de la societate pentru buna lui creştere. Un trade cu valoare simbolică o va răscumpăra pe Okja - acţiune încă o dată compatibilă cu universul basmului. Tema amuletei sau a obiectului purtător de bun augur apare şi în filmul Parasite, unde pierderea ei - în urma unui act nesăbuit - e urmată de o răsturnare iremediabilă a sorţii. Nancy încercă la dinţi purceluşul de aur şi-l evaluează la justa lui valoare. Amuleta vine cu o dublă simbolistică: aurul ca cel mai valoros metal semnifică cel mai de preţ lucru pentru Mija, şi este în acelaşi timp un port-bonheur ce o va ajuta în periplul ei iniţiatic în afara paradisului unde trăia liniştită cu bunicul ei şi cu Okja. Dar miracolul nu se termină aici. Bong adaugă demersului elemente de fabulă, rolul moralizator revenind animalelor ce surclasează oamenii, amintindu-le de instinctele naturale pe care le-au pierdut. Okja şi Mija păşesc sideraţi pe lângă gardul abatorului, dincolo de care mii de exemplare le salută cu un cor sfâşietor de mugete. Peisajul trimite la lagărele de concentrare. Se pare că nu doar Okja hrănit cu persimone, dar şi fraţii săi de laborator deţin trăsături antropomorfe. Un cuplu cu privirea îndurerată îşi strecoară noul născut pe sub gard. Destul de mic pentru a fi camuflat între fălcile generoase ale lui Okja, noul exemplar va fi restituit lumii libere.


Finalul ne transportă în coliba coreeană - în acelaşi peisaj idilic de la începutul filmului - unde Mija îşi ia prânzul în linişte deplină cu bunicul ei, în timp ce micuţul super-porc se tăvăleşte pe podea sub privirile duioase ale lui Okja ce-i asistă de la fereastră.

Bong Joon-ho înscrie o cinematografie irezistibilă, căruia nu i te poţi sustrage nici chiar atunci când estetismul sau tematica filmelor iese din sfera ta de interes, măcar dintr-un sentiment de curiozitate indus de stranietatea imaginii.




 Toate articolele despre Okja


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Roxana Pavnotescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer