Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Visszaszületés / Născut pentru niciodată

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rămăşagul. Pierdut? Trebuie să-l câştigăm! - Visszaszületés / Născut pentru niciodată


aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Nu să-ţi aminteşti, să fii amintire!"

Visszaszületés / Născut pentru niciodată face parte dintre acele creaţii care de la bun început te transpun în spaţiul în care esenţele sunt mai aproape. Simţi, înainte de orice, fără să poţi explica vreun lucru. Te poartă lin. Te încarcă spiritual şi abia apoi, luând-o de la capăt, poţi distinge prin ţesătura cuvintelor şi gesturilor. Tema muzicală, obsedantă, este semnată de Zbigniew Preisner, din celebrul Dekalog al lui Kieślowski, un semn al unui arc de timp ce uneşte un secol surprinzător de sălbatic, al douăzecilea, cu imemorialul început al lumii.

Şi Tompa Gábor chiar asta reuşeşte, să ne facă să simţim contemporaneitatea şi aerul proaspăt de după Geneză. Primul cuvânt rostit în spectacol este: Elohim. Iar textul lui Visky András este profund, cu poezie, cu dramatism şi cu senzaţie de materialitate. Scena (parte a creaţiei Carmencitei Bojboiu), un podium de-o palmă, este pardosită cu o pagină de carte, acoperită de scrisul de mână, migălos, ordonat, răbdător, al cuiva care duce mai departe o poveste.


De altfel cartea, putem spune chiar Cartea, este un simbol al spectacolului, nu doar pentru că este vorba, în primul rând, despre poporul Cărţii, cât şi din sentimentul că acesta este firul roşu al civilizaţiei umane. De altfel măiestria acestui proiect îmi pare a sta în emoţionanta transfigurare a personajelor care pornesc de la elemente de identificare ca popor spre a se deschide către fiinţa umană în general, fără a ştirbi semnele proprii fiecărei seminţii, focalizând pe ceea ce ar fi, cu un termen din aritmetică, un cel mai mic multiplu comun.

Pe parcursul celor aproape 90 de minute avem o secţiune prin istoria lumii, în ceea ce are ea mai tragic. O istorie sub semnul lui Cain. O istorie pusă în carte de demult. O carte pe care personajele, scuturându-se şi aruncând peste umăr praful păgubitor, curăţindu-se şi împiedicându-se (fascinanta coregrafie creată de Vava Ştefănescu), căzând şi apoi acoperindu-şi capul ("să ai teama cerului deasupra ta"), o descoperă şi o redescoperă din timp în timp. Este ca la începuturi, cu primii paşi, cu descoperirea grupului - emoţionantă repetata grijă, chiar manifestată cu o uşoară întârziere, de a-l aduce cu ei, oriunde ar fi să ajungă, a omului-ciot - dificil rol, cu profesionalism dus la capăt de Sinkó Ferenc.


Ei bine, acesta e cadrul în care soseşte bărbatul fără nume - Dimény Áron, impecabil! El vine dintr-o lumină de afară, poartă cu el, cu mare grijă, o valiză translucidă, are pălăria în mână. Discret, blând, retras. "Aştept pe cineva." Şi cuvintele din acest spectacol nu sunt nicio clipă de prisos ori fără miez. Bărbatul fără nume subliniază punctul de întrerupere din kadiş, ceea ce pune lucrurile în forma post funebră. Abel s-a dus, ce face lumea după asta? Şi spectacolul de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj te pune pe gânduri. Bărbatul fără nume începe să numere şi descoperă, zâmbind, că e al zecelea: "totdeauna cade pe mine, oriunde aş sta. Nu-i un număr mare". Aşa avem un minyan, iar al zecelea, cu dreptul de a contrazice, se va dovedi cel frământat de toate câte le vede. Din trecut, din viitor, dintotdeauna. Şi asta îl face să nu vrea să fie actant al creaţiei.


Mi-am amintit de Minică, personajul sorescian din A treia ţeapă, călător prin viitor ca să afle dacă are rost să mai nască soţia vreun copil. Dar bărbatul fără nume are nu doar reţinere în faţa grozăviilor ci şi obstinaţia de a depune mărturie pentru toate cele văzute şi moştenite. Este, într-un fel, aidoma celui din legende, jertfind ceva pentru un proiect pe care-l simte vital. În sensul pe care l-am perceput în spectacol, al unei convergenţe umaniste, m-am gândit şi la Goma, cel care şi-a asumat un asemenea proiect: "Să nu-i tac!". Să nu se aştearnă praful uitării peste cei care au făcut crimă.

Györgyjakab Enikö o întrupează pe cea numită "viitoarea soţie care nu-mi mai e soţie", un rol foarte solicitant, într-o coregrafie plină de dramatism, cu o expresivitate emoţionantă: "Vreau să trăiesc, înţelegi? Vreau să-ţi port numele". Dar bărbatul fără nume rosteşte calm, ferm, ceea ce vede limpede: "Execuţii nesfârşite sub ochii noştri... există altceva?"


Iar spectacolul conţine câteva astfel de ilustrări, dintre cele mai tulburătoare, revoltătoare, uimitoare pentru fiinţa umană. Experienţe de lagăr, şi avem o solidă argumentare a conceptului propus de Visky András: Barrack Dramaturgy, "în lagăr, unde altundeva? există altceva?", dar şi scene ce prevestesc urgia ori o subliniază şi după ce a trecut în maxima ei intensitate. Sensibil demers dramaturgic, cu miza taman pe caracterul poetic şi profetic al cărţii sfinte, dincolo de clivajul vechi şi nou testamentar. Aici îmi pare a fi marea reuşită, când cele două forme sunt întreţesute spre a miza în exclusivitate pe om.

"Mă văd şi totuşi se tem / prizonierul prizonierilor, evreul evreilor / lumina lumii, prizonier pur sânge". O istorie plină de violenţe pare a avea ca primă poruncă să te naşti prizonier. Iar scenografia Carmencitei Brojboiu plasează în mijlocul scenei o cabină îngustă, spaţiu de recluziune pentru bărbatul fără nume. Mărturisitorul care scrie la maşină toate câte sunt de spus. Blocându-se acolo spre a nu fi deturnat, fie şi din dragoste şi inocenţă, precum disperata îmbrăţişare a pereţilor cabinei de către cea care nu a ajuns a-i fi soţie. Episodul vacii roşii, cel mai limpede pentru lumea de care tot încercăm să ne desprindem, povestit şi citit din Cartea Sfântă (Numeri, 19) este o amară oglindire a unor comportamente ce sunt doar ca un exemplu localizate, fiind, în fapt, multiplicate în toată Europa. Aşa cum episodul traumei post-lagăr (indiferent ce fel de lagăr dintre cele ridicate de om de-a lungul timpului) vorbeşte despre demolarea unui spaţiu şi reaşezarea lui sub legi strâmbe: "M-am întors unde nu mai era patrie nici pentru cei rămaşi, nici pentru cei întorşi".


Şi exemple de cruzime între oameni sunt multe. Maestrul (chip luminos, Orbán Attila) a fost lipsit de păr şi de barbă, "parcă i-au despachetat capul din sfinţenie". Invocarea lui Samson este extinsă cu semnificaţia smulgerii perciunilor. Apoi pedepsirea celor din şcoală, inclusiv a grupului pentru unul singur, umilirea, mereu umilirea. Grupul este un personaj prin jocul unitar al actorilor, într-o armonizare a gesturilor şi chipurilor. Uneori ei se desprind pentru o poveste, precum Bogdán Zsolt, în cinica postură a directorului cu vioara albă acoperită cu un ştergar alb, un personaj adesea ivit în lumea mai veche ori mai nouă, răul sub aparenţa ce se vrea serafică. Ori atunci când este tatăl ce declară libertate pentru fiu, Bodolai Balász, gesturile lor fiind aidoma, dar sensul diferind. Titirez este antologic, Buzási András fiind şi comic şi tragic, enervant şi având nevoie şi de duioşie. Kató Emöke, Sigmond Rita şi Viola Gábor sunt vizibili, de neînlocuit în toată evoluţia grupului. Ei toţi ne arată şi pe noi, cei indiferenţi, alunecând în banalitatea răului, jucând frivolitatea şi supuşenia, fredonând Lili Marlen alături de suferinţa semenilor.

Din sacul coborât pe podium, înconjurat de toţi cei curioşi, fiecare îşi alege un obiect rătăcit de pierdutele fiinţe care le-au dat un rost. Emoţionanta scenă în care Bogdán Zsolt soarbe imaginara supă dintr-o lingură, Orbán Attila "păşeşte" prin aer cu o pereche de pantofi, Györgyjakab Enikö animă un ursuleţ de pluş. Ce a mai rămas de pe urma unui lung şir de victime. Pentru care bărbatul fără nume aşază, simbolic, o piatră pe un mormânt imaginar, conform vechiului ritual.


Şi dacă tăcerea e adesea invocată, "fiecare tăcere e altfel", spectacolul construit de Tompa Gábor mai are un element pe care se sprijină: sunetul cuvintelor. Este efectul rostirii lor în limba maghiară, cu o rezonanţă mitică. De multe ori un aceleaşi cuvânt e rostit de trei ori, cu câte o pauză bine cântărită, cât să se aştearnă sensul acelui cuvânt. Alteori actorul rosteşte într-un iureş, ca în nebunia faptelor. Şi ce plină de sensuri este, de exemplu, joaca bărbatului fără nume cu variaţiunile termenului "etc".

Cum spectacolul este o pledoarie şi pentru cei mulţi, anonimi, pentru cei care şi-au pierdut numele, cuvintele desprinse din Cartea Sfântă se regăsesc şi într-o formulare a lui Petru Creţia: "Numele celor care, din sinele lor şi de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului".

Iar ultima pildă, a bătrânului care seară de seară intra în baracă atingând mezuza, la intrare şi la ieşire, care împărţea, precum în parabola înmulţirii pâinilor, raţia de lagăr, ca un serviciu divin pentru străini, pentru orfani, pentru văduve, stă sub semnul lui Iov, cel încercat de Dumnezeu, care n-a cedat în rămăşagul divin.

Şi dacă am accentuat contopirea spirituală, trebuie amintit şi recursul la Bach, în miezul spectacolului şi la cortina de final.

Un final în aceeaşi notă de mitic. Bărbatul fără nume, îmbrăcând spaţiul închis în foile transcrierii întregii istorii, înscriindu-se în lungul şir al celor care duc cuvintele mai departe, mai rosteşte o dată cuvântul Nu. Şi, cum am spus, forma originală, în maghiară, este cea armonizată spectacolului. De data aceasta ca o întrebare.
"Nem?"
Tăcerea pe care am deprins-o.
"Amen."

P.S. Apa se prelinge peste foi, cerneala se scurge, literele se pierd. Sisif.

Foto: Biró István

Visky András despre apariţia spectacolului:
https://www.facebook.com/Teatrul.Maghiar.de.Stat.Cluj/videos/265312017828582/




 Toate articolele despre Visszaszületés / Născut pentru niciodată


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Marius Dobrin


Alte articole

 Rănile istoriei - Visszaszületés / Născut pentru niciodată, Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer