Textul lui Visky András este conceput ca o succesiune de evenimente izolate, desprinse din memorie şi folosite ca tragice acte acuzatoare întru "trăirea nereuşitei". Emoţionante, dar mai puţin dramaturgice în sine, experienţele personale ale autorului transpuse în scriitură devin suport pentru construirea eşafodajului scenic şi Gábor Tompa ştie să le dea amplitudinea necesară pentru a deveni solide, viabile teatral.
Spectrul supravieţuirii pe fondul evocării Holocaustului năvăleşte efectiv pe scenă sub forma unui joc mai degrabă "coral" / colectiv al actorilor. Transpunerea scenică a experienţelor personale legate de rănile istoriei, vizavi de Holocaust sau de lagărele de muncă din comunism, reuşeşte să ridice particularul înscris în textul lui Visky András la nivel de simbol. Profilul Bărbatului fără nume, interpretat de Dimény Áron, se suprapune peste făptura fragilă a martorului evocator (în postură de scriitor) retras, nu într-un turn de fildeş, departe de suferinţa celor mulţi, ci într-o cabină transparentă (poate propria-i conştiinţă) pentru a putea participa şi interveni în mijlocul reconstituirilor. Scopul demersului este unul singur: devoalarea adevărului despre propria neşansă a vieţii sale. Această cabină, care aduce prea mult cu una telefonică, din păcate, este aşezată în centrul scenei ca semn al unui ego dominator / mărturisitor, centru al evocărilor obsedante şi al judecăţii neîngăduitoare. Scenele eşalonate în jurul acestui punct axial pun în evidenţă traumele dezrădăcinării, ale severităţii din internat, ale rănilor provocate "după atâţia ani de lagăr". Confruntarea eului narativ (exhibat în postură de personaj dramatic) cu depersonalizarea, cu scindarea într-un "ne-eu", străin, egoist şi meschin, născut "după regulamentul din lagăr" şi virtuala făptură ideală crescută în religia creştină dezvoltă filonul conflictual sau numai dialogal despre consecinţele ratării la nivel de generaţie şi despre şansele reabilitării în condiţiile libertăţii depline dobândite prin sacrificiu. Omul fără nume se salvează prin religie, prin conştientizarea accesului permanent la valorile umanităţii.
Vizual, spectacolul oferă o gamă surprinzătoare de rezolvări sugestive, unele cu alunecare spre comic, precum secvenţele cu Galló Ernö în Titirezul sau Bogdán Zsolt în Directorul. Precumpănitoare rămân cele ce trimit spre schingiuirile morale şi fizice ale istoriei delirante care şi-au lăsat amprenta peste "generaţia deţinuţilor". Intenţia regiei a fost, mi se pare, de a marşa puternic pe transparenţa totală a dezvăluirilor pe această temă. De aceea e folosită cabina transparentă şi alte cuburi mai mici, tot transparente, manipulate cu diferite scopuri de interpreţi. Când actorii îşi vâră capul în aceste cuburi şi înaintează spre public, ai imaginea carcerală, dezolantă, cutremurătoare, a dormitoarelor din lagăre, cu capetele rase ale deţinuţilor, scheletici, vlăguiţi de puteri, întinşi pe "paturile" de scânduri suprapuse. Parcă vedem printre capetele acestea faţa lui Elie Wiesel, laureatul cu Premiul Nobel pentru Pace din 1986, într-o fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald în 1945.
Din punct de vedere coregrafic spectacolul câştigă în expresivitate prin dirijarea actorilor spre dobândirea unui limbaj al corpului. Autoarea acestui plus sincretic, organic închegat în întreg, este binecunoscuta Vava Ştefănescu. Excelează în această direcţie Péter Hilda în rolul Soţiei; ea valorifică cel puţin una dintre trăsăturile stilului Vavei: pregnanţa repetitivităţii mişcărilor. Costumele Carmencitei Brojboiu sunt de o sobrietate extremă, pliată fidel pe gravitatea de ansamblu a textului. Ele îmbracă în austeritate tragică întregul spectacol.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Visszaszületés / Născut pentru niciodată, de Visky András
Regia: Gábor Tompa
Distribuţia: Dimény Áron (Bărbatul fără nume), Péter Hilda (Soţia), Orbán Attila (Maestrul în vârstă), Bodolai Balázs (Băiatul), Györgyjakab Enikö (Fata), Bogdán Zsolt (Directorul / Tatăl), Galló Ernö (Titirez), Sinkó Ferenc (Omul ciot), Kató Emöke (Femeia), Salat Lehel (Bărbatul), Péter Hilda, Orbán Attila, Bodolai Balázs, Györgyjakab Enikö, Bogdán Zsolt, Galló Ernö, Salat Lehel, Sinkó Ferenc, Kató Emöke (Corul).