Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Peeping Tom

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Trăgînd cu ochiul prin vizorul aparatului de filmat - Peeping Tom


mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O cunoscută legendă engleză spune că demult, încă înainte de William Cuceritorul, trăia Lady Godiva, o frumoasă şi generoasă contesă. Pentru că oamenii din Coventry, aflaţi sub stăpînirea sa, erau împovăraţi de taxele mari pe care chiar soţul său, Leofric, le impusese, Lady Godiva se hotărî să protesteze într-un mod radical pentru soarta celor mulţi: urma să călărească, îmbrăcată doar în lungul ei păr, prin oraşul Coventry. Pentru a-şi proteja onoarea, contesa a emis o proclamaţie prin care toţi locuitorii erau obligaţi să stea închişi în casă, cu obloanele trase, cît timp frumoasa aristocrată va traversa oraşul. Însă, un croitor, pe nume Tom, nu s-a supus ordinului şi, printr-o gaură în oblon, a privit-o pe furiş pe contesă. Pedeapsa nu a întîrziat să apară: Tom a orbit. Actul său de a privi pe furiş o femeie goală devenea astfel ca substantiv comun în limba engleză.

Pelicula Peeping Tom preia vechea expresie şi o reinterpretează, tot în cheie tragică, din perspectiva voyeurismului inerent al camerei de luat vederi modernă.

Mark Lewis (Carl Boehm), peeping Tom-ul zilelor noastre, trăieşte exclusiv din şi prin capturarea imaginilor. Fie ca ocupaţie plătită (operator de imagine la un studio cinematografic), fie ca venit suplimentar (fotograf pentru reviste de adulţi), fie ca hobby (amator care înregistrează viaţa de zi cu zi). Întotdeauna în focusul aparatului său vor fi fixate femei atrăgătoare. Subiectul, tratat fără ocolişuri, confirmă şi anticipează eseul Laurei Mulvey Visual Pleasure and Narrative Cinema (1975) care susţine că cinema-ul clasic pune spectatorul în poziţia de subiect masculin, iar imaginea femeii pe ecran devine astfel obiectul dorinţei şi al "privirii masculine".

Deşi cu rădăcini în copilărie, voyeurismul lui Mark nu mai este demult inocent. El încearcă să îşi înghită subiectul, să şi-l aproprieze printr-un act total, ultim. Nu se mulţumeşte ca femeile frumoase pe care le surprinde să joace un rol, ci doreşte să le provoace reacţii autentice, totale. Doreşte, cu alte cuvinte, să spargă coaja frumuseţii exterioare, armură specifică a feminităţii, şi să ajungă la miezul fiinţei. Doar că, pentru el - şi aici este patologia personajului - autenticul feminin se dezvăluie cel mai bine în spaimă. Provocarea groazei este un drog adictiv care face legătura între victimele sale şi copilăria sa nefericită.

Căci, în bună descendenţă freudiană, patologia lui Mark Lewis îşi are rădăcinile în copilărie, cînd tatăl său, cercetător, filma momentele de groază pe care i le provoca propriului fiu.

În filmul lui Michael Powell, aceste aluzii sunt perfect orchestrate. Suferinţa internă a protagonistului este permanent subliniată prin muzica tensionată, dramatică, semnată de Brian Easdale (care a mai colaborat cu Michael Powell şi Emeric Pressburger la capodopere precum The Red Shoes şi The Black Narcissus), şi care dispare în momentul în care intervine perspectiva altor personaje. Carl Boehm, la rîndul său, joacă permanent o întîrziere a reacţiilor la mediu, ca şi cum personajul său ar fi captiv al unei lumi imaginare din care se forţează să iasă pentru a răspunde celor din jur.

Astfel, protagonistul este, esenţialmente, un suferind (diagnosticat prin pedantul "scoptofilie", anume plăcerea de a privi obiecte erotice ca un substitut pentru o sexualitate normală). El îşi cunoaşte patima şi se complace în ea, conştient că nu are voinţa pentru a se elibera. Se abandonează în propria rătăcire, fără să mai aibă speranţa unei ieşiri din ghearele unei boli căreia ajunge să îi cunoască doar efectele, nicidecum declanşarea sau desfăşurarea propriu zisă.

Comparat adesea cu celebrul Psycho (1958) al lui Alfred Hitchcock prin profunzimea asocierilor freudiene în descrierea unui ucigaş în serie, Peeping Tom (1960) se distinge prin relevanta şi tulburătoarea sa reflecţie asupra plăcerii vinovate a cinematografiei.

Asemeni explorărilor intelectuale ale doctorului Freud care descria cazurile pacienţilor săi bolnavi nu doar pentru a-şi publica tratamentele, ci şi pentru a înţelege mai bine lumea oamenilor aşa-zis "sănătoşi", Peeping Tom se demonstrează fecund în înţelegerea critică a producţiei şi consumului de imagini. Pentru audienţa de astăzi, constituie un răgaz de reflecţie asupra proliferării culturii narcisice digitale actuale, care ne-a transformat pe toţi în consumatori şi producători masivi de imagini filmate.

Avem, de exemplu, obsesia pentru frumuseţea fizică. Este o cerinţă oficială ca imaginile, după modelul himeric al celor comerciale, să prezinte exemplare umane la apogeul perfecţiunii. Dar, în contradictoriu, aceasta vine la pachet cu cerinţa de autenticitate. Vrem nu doar să vedem oameni frumoşi, dar să fie autentici. Contradicţia - frumuseţe şi autenticitate - reprezintă doar o parte a problemei - cea din faţa obiectivului. Însă este interesant şi ceea ce este ascuns, ceea ce nu vedem decît rareori. Anume, ce se întîmplă în spatele camerei.

Căci camera de luat vederi funcţionează ca un instrument de ascundere a celui care filmează. Pentru cei din faţa camerei, nu mai există un om care filmează, ci un simplu accesoriu impersonal al aparatului. De exemplu, în Peeping Tom, Mark Lewis fie se ascunde sub pînza neagră a unui aparat foto arhaic, fie dispare în spatele imenselor camere de studio îngropate în întuneric. Este, dacă vrem, replica patologică a Omului cu camera de luat vederi a lui Dziga Vertov, clasică reflecţie documentară asupra operatorului de imagini asimilat propriului obiectiv. Şi aici, Mark Lewis toarnă un documentar kinopravda, în care oamenii să se comporte natural, ca şi cum camera nu ar fi prezentă. Cu alte cuvinte, adevărul obiectivului camerei trebuie să fie absolut, necondiţionat. Şi ce poate fi mai ultim decît moartea?

De altfel, Martin Scorsese, un admirator al lui Michael Powell, afirmă că:
"Am simţit întotdeauna că Peeping Tom şi 8 1/2 spun tot ce poate fi spus despre realizarea filmelor, despre procesul lucrului cu pelicula, despre obiectivitatea şi subiectivitatea acestuia, dar şi despre confuzia dintre cele două. 8 1/2 surprinde strălucirea şi bucuria realizării de filme, pe cînd Peeping Tom expune agresiunea din această acţiune, modul în care camera de luat vederi îşi violează subiectul. Prin studierea acestor filme poţi să descoperi totul despre oamenii care fac filme, sau, cel puţin, despre oameni care se exprime pe ei înşişi prin intermediul cinematografiei".

Astfel, tocmai din cauza lipsei de menajamente în tratarea unui subiect patologic, pelicula a fost iniţial aspru criticată pentru îndrăzneala şi violenţa puse pe ecran. Această recepţie negativă ar fi "îngropat" chiar cariera regizorului Michael Powell. Însă, apoi, filmul a crescut constant în prestigiu, fiind astăzi considerat un clasic a genului.

Filmul rulează o perioadă limitată pe canalul de streaming Mubi.com.




 Toate articolele despre Peeping Tom


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristian Caloian


Alte articole

 Cineclub Film Menu - Peeping Tom, Alex Mircioi


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer