Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Az elveszett levél / O scrisoare pierdută

O scrisoare ambigen - O scrisoare pierdută


Cultura, ianuarie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu ştiu dacă s-a făcut vreodată o statistică privind numărul montărilor Caragiale pe an. Câte producţii cu piesele clasicului să se fi realizat în ultimii douăzeci de ani, să zicem? Clar ca bună ziua e că locul privilegiat, în atenţia regizorilor, îl ocupă O scrisoare pierdută. Iar textul se învaţă în şcoli; până când şi copiii ştiu replicile pe dinafară. Nu-i vorbă, textul e actual. Dar cum să mai născoceşti ceva care să înlăture impresia nu de déjà vu, ci de deja ştiut pe dinafară? Cum să înlături arhi-convenţionalul scenic, răsturnând cu totul stratul de convenţii de care s-a îmbibat subconştientul nostru, după atâtea vizionări la teatru şi la TV? Simplu, dacă ai talent şi ai meseria la degetul mic, pare să spună Tompa Gabor la Teatru Maghiar de Stat din Cluj. Schimbi genul. Toate personajele sunt jucate de femei. Evident, cu o singură excepţie: Zoe, interpretată de Bacs Miklos ca mascul debordând (uneori cam gros) de machism. Şi, vă garantez, percepţia spectatorilor este cu totul împrospătată. De parcă ar vedea piesa pentru prima oară. E drept că trucul n-ar putea ţine trei ore şi jumătate, cât durează spectacolul, dar mâna lui Tompa Gabor e prea încercată ca să nu născocească mai tot timpul situaţii şi poante noi, ca grupul de agitatoare care îngheaţă în scena bătăii, îmbrăcate ca la cancan, pentru a se dezgheţa la petrecerea de final. Şi astfel tulburarea iniţială se păstrează.

Pe de altă parte, dacă parcurgem conştiincios ultimele studii de gen, aflăm că masculinul şi femininul sunt doar convenţii impuse de o cultură monolitică sau că fizicul şi psihicul interacţionează cu limba şi cultura numai pentru a crea operaţii şi constructe. Eve Sedgwick e de părere că ceea ce contează ca sexual e variabil. Şi, în esenţă, rămâne politic. Mai aflăm că definirile sexuale şi psihice depind mai ales de contextul cultural şi istoric. Sau, dimpotrivă, că aspectele sexuale, fiind forţe trans-istorice ale subiectivităţii, sunt mai mult decât locale şi ajută, în acelaşi mod, la crearea subiectului uman în epoci şi culturi diferite. O interpretare a Scrisorii pierdute conform studiilor de gen mi s-ar părea foarte ofertantă dacă nu ar suprima, datorită spaţiului îngust, analiza limbajului teatral. Pentru că Tompa Gabor pare să combine cele două puncte: perspectiva de gen cu încercarea de a găsi soluţii pentru împrospătarea limbajului teatral.

Şi, dacă sexul este "în esenţă, creat politic", şi, dacă textul acesta întotdeauna reclamă rapelul la contemporaneitate, atunci, fireşte, decorul neschimbat, o toaletă imensă cu pisoare pe dreapta şi cabine pe stânga, e de o adecvare exemplară. Scenograful Th. Ciupe şi Tompa Gabor ne amintesc că politica, la noi, este un fapt făcut public doar în măsura în care este un loc al dejecţiei publice. Poate cineva să-i contrazică? Singurul personaj care se sustrage convenţiei vestimentare (la costumele bărbăteşti atent concepute de Carmencita Brojboiu) e şi singurul personaj civil din spectacol, menajera (Albert Julia) care, om onest, măturând şi tricotând, visează la valsuri elegante şi la glamour-ul lumii politice.

În rest, aceeaşi rapacitate binecunoscută. Căci nu sensurile le schimbă regizorul cu noua abordare, ci doar convenţia teatrală. Păstrează obişnuinţa tipologiei atente, încadrate în perspectiva de gen şi caracterială. Doar că acum este adecvată cu totul stereotipiilor lumii noastre. Şi, în consecinţă, cel puţin trei dintre personajele spectacolului sunt reuşite excepţionale. În primul rând, Trahanache, jucat excelent de Kali Andrea, tânără, frumoasă, plină de candoare, va fi tipul femeii inteligente şi oneste din filmele americane. Cu aerul că e prins cu o boacănă, personajul lui Kali Andrea, umil şi blambec, are buzunarul plin de pixuri, scoate cu gesturi familiare, de conţopist, maşina de scris şi e cu adevărat delicios când imită obiceiurile şi fizionomia de azi. În acelaşi gen al femeii studioase şi hiper-conştiincioase îl interpretează şi Albert Csilla pe Brânzovenescu. Tipul asistentei muncitoare, cu cearcăne până la genunchi, confuz în faţa imprevizibilului, Brânzovenescu lui Albert Csilla ia caimacul în scena discursurilor, când caută înnebunit printre foile răvăşite. Iar al treilea rol excepţional îi aparţine lui Kantor Melinda în Dandanache, tânără care joacă cu semnele bătrâneţii la vedere. Ambiguitatea născută de aici e suculentă, cu fata frumoasă şi agilă care merge, decrepit, în cadru, dar cu personajul care se dovedeşte lacom de orice oportunitate libidinală (mângâierea comică a cravatei e elocventă).

Nimic grobian în spectacolul lui Tompa Gabor. Poate în afară de Zoe. Răsturnarea convenţiei funcţionează mai ales în trecerea de la mimoza cu nuri la Zoe, "bărbata" feroce. Confuziile născute sunt în spiritul caragialesc cu cei doi bărbaţi-femei, Tipătescu (Skovran Tunde, frustă şi focoasă) şi Caţavencu (frumoasa Kezdi Imola, un Caţavencu artistă de cabaret, smucind senzual microfonul de colo-acolo) care, ca nişte constructe din epoca noastră, joacă subtil pe arma seducţiei feminine pentru a avea câştig de cauză.

Se nasc alte relaţii între personajele arhicunoscute, iar regizorul pare să se distreze copios în investigarea acestor noi unghiuri de abordare. Tompa Gabor reuşeşte, astfel, din nou, să bulverseze spectatorul şi să deschidă un drum care sigur va stârni interesul multor regizori de acum înainte. Nu pierdeţi spectacolul!



 Toate articolele despre Az elveszett levél / O scrisoare pierdută


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 Strict autentic - O scrisoare pierdută, Alice Georgescu
 Blondele Tipătescu şi Caţavencu - O scrisoare pierdută, Cristina Modreanu
 De-a Caragiale - Az elveszett level / O scrisoare pierdută, Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer