august 2020
Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2020
Ediţia BIFF 2020 s-a adaptat contextului global al preocupărilor artistice. Pentru a marca alinierea în gânduri şi acţiuni, pentru prima dată în istoria festivalului, organizăm o competiţie de scurtmetraje destinată provocărilor sociale ale lumii.

În 2020, BIFF se va desfăşura exclusiv în spaţii outdoor - Cinema Muzeul Ţăranului Român, Grădina cu Filme - Cinema & More a Creart din Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii - în perioada 27 august - 3 septembrie 2020.

"Suntem înainte de toate oameni şi, în cazul artiştilor, fie ei de orice etnie, rasă, culoare, apartenenţă religioasă sau socială, toţi suntem uniţi de aceeaşi pasiune - filmul - şi dorinţa de a crea, de a face artă, de a ne exprima. Publicul, care sperăm că va fi activ, va putea să dezbată temele filmelor cu înşişi creatorii lor, regizorii scurtmetrajelor." (Kristina Cepraga Goodwin)

Pentru un plus de noutate şi interacţiune, vom organiza o teleconferinţă, cu regizorii filmelor, la care va participa publicului festivalului.

Intitulată sugestiv, Socially United in Cinema, secţiunea curatoriată de Kristina Cepraga Goodwin va prezenta publicului #BIFF patru scurtmetraje de excepţie.

Bismillah - regia Alessandro Grande
Câştigător David di Donatello, 2018, Best Short Movie, Shortlist Oscar 2019

O poveste duioasă şi sensibilă despre o fetiţă tunisiană care, trăind ilegal cu tatăl ei în Italia, într-o seară se confruntă cu o decizie grea, la cei doar 12 ani ai ei. Precum zice titlul filmului "Cu voia lui Dumnezeu", oare va alege ce e bine?


Down the river - regia Dan Jacobson

Cel de-al doilea scurtmetraj este Down the river al regizorului Dan Jacobson din Israel, rezident în SUA. Regizorul se concentrează atât pe tema politică, pe povestea lui Neteu Tezaso, un agent etiopiano-israelian undercover ce lucrează pentru Mossad - povestea filmului desfăşurându-se în Darfur - cât şi pe imaginea puternic colorată, chiar tarantiniană, cum spun unii dar şi pe muzica extrem de interesantă. Rolurile sunt jucate impecabil de actori de etnie afro-israelieni, în limba idiş. Un film de văzut pentru curajul şi culoarea, muzica şi cheia originală propuse de Jacobson.


Destino - regia Kristina Cepraga Goodwin
Short list David di Donatello, Best Actress Afrodite shorts Roma

Destino este filmul de scurtmetraj pe care Kristina Cepraga l-a scris, regizat şi produs. De asemenea, Kristina a şi interpretat rolul principal al personajului feminin. Este un film cu o puternică temă socială, o alegorie în alb şi negru.
Fatima, o mamă care trăieşte într-un centru social sărăcăcios la periferia Romei hotărăşte, după o discuţie cu băieţelul ei, să îi facă o mică bucurie, atunci când destinul decide să intervină. Precum Down the river pentru Israel, Destino a fost selecţionat să reprezinte Italia la festivalul Oaxaca Film Festival, Mexic, pentru mesajul uman şi social transmis şi a câştigat şi premiul Best Actress la Afrodite Shorts in Roma.


Inverno - regia David di Donatello

E important de menţionat că filmul este cel mai premiat scurtmetraj italian, fiind câştigător în 2020 şi în cursa pentru Oscar. Suntem foarte entuziasmaţi pentru acest film şi îi ţinem pumnii! Giulio Mastromauro este unul dintre cei mai bine cotaţi regizori, producător şi distribuitor independent de film italian. Împreună cu soţia sa, actriţa şi producătoarea Virginia Gherardini, o sa ne povestească aventura acestui scurtmetraj emoţionant şi profund.


Nu uitaţi că, în 2020, BIFF se va desfăşura exclusiv în locaţii outdoor - Cinema Muzeul Ţăranului Român, Grădina cu Filme - Cinema & More a Creart din Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii - în perioada 27 august - 3 septembrie 2020.
În vederea desfăşurării evenimentului în condiţii de siguranţă, BIFF va implementa normele stabilite de autorităţi şi apelează la cooperarea participanţilor la festival.

Pe site-ul BIFF şi pe pagina de Facebook găseşti toate informaţiile actualizate despre invitaţi, parteneri, selecţie şi program.

Juriul celei de a XVI -a ediţie a Bucharest International Film Festival

Pentru prima dată în istoria festivalului, BIFF va avea în juriu personalităţi marcante ale cinematografiei româneşti - Manuela Cernat, Dana Bunescu şi Bogdan Mureşanu.

Manuela Cernat. Istoric şi critic de film, eseist, scenarist, profesor universitar, cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Proză şi scenarii pentru documentare de scurtmetraj. Realizator de documentare TV. Moderator de talk-show-uri TV. Mii de articole în presa română şi internaţională. Traduceri din proza şi teatrul universal. Volumele Filmul şi armele (Arms and the Film), A Concise History of Romanian Cinema, Jean Negulesco - Un român la Hollywood. Organizator şi key speaker pentru congrese. Jurii internaţionale şi naţionale. Director Fondator al Festivalului Filmului de la Costineşti şi al South Eastern European Cinema Schools. Fost Pro-Rector şi Şef al Catedrei CAV a UNATC. Vice-preşedintă a Société Européenne de Culture (Veneţia). Membră a Uniunii Scriitorilor, a Uniunii Cineaştilor, a FIPRESCI. Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor.

Dana Bunescu. Născută la Craiova în 1969, Dana a făcut parte din echipele multora dintre filmele noului val românesc fie ca autor al montajului, fie al sunetului, fie al amândurora, atât pentru filme de ficţiune, cât şi pentru documentare sau animaţii. Printre filmele la care a colaborat se numără Moartea domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Poziţia copilului, Un prinţ şi jumătate, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. A primit pentru montajul filmului Ana, mon amour premiul Ursul de Argint, pentru contribuţie artistică excepţională la ediţia 2017 a Berlinalei. În 2019 a semnat în calitate de co-autor filmul Distanţa dintre mine şi mine alături de Mona Nicoară. A fost tutor al unor laboratoare de dezvoltare pentru filme documentare că FARAD (Romania) şi CINEDOC (Georgia).

Bogdan Mureşanu. Premiatul scriitor Bogdan Mureşanu a trecut de la literatură şi publicitate la cinema, cu acelaşi succes. Ca scenarist, în 2008, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj în competiţia de scriere de scenarii HBO TIFF cu The Human Torch, ce a avut premiera în 2013. În 2009, alte două scenarii ale lui Bogdan au câştigat fonduri pentru dezvoltare şi producţie, din partea CNC - 1985 şi Magicianul. Următorul scenariu al lui Bogdan, Unde este Sophia? a câştigat cel mai bun scenariu de film la Oaxaca Film Festival, Mexic (2012) şi o menţiune de onoare la Canada International Film Festival, Vancouver (2013). În 2014, Opinci, scenariu pentru animaţie, regizat de Anton Groves, a fost preselecţionat pentru premiul Robert Bosch şi a fost lansat anul acesta. În 2015, Bogdan a scris Celălalt bărbat, scenariu pentru un lungmetraj, care va fi regizat de Stephan Komandarev, Bulgaria; proiectul se află în stadiul de dezvoltare. 1985, scenariu pentru un lungmetraj, dezvoltat în Institutul de Film Mediteraneean, a câştigat Transilvania Pitch Stop CoCo Award TIFF, România. Bogdan lucrează, în prezent, în calitate de consultant scenarist pentru Dittatura Last Minute, o producţie italiană, care va fi regizată de Antonio Pisu.
Ca regizor, a produs şi regizat primul său scurtmetraj în 2012, pe baza propriului scenariu, Tuns ras şi frezat. A câştigat premiul publicului la Anonimul IFF Sf. Gheorghe (România) şi a fost prezent la festivaluri din Montreal, Cinequest, Cleveland, Reykjavik, York, Oaxaca, Maremetraggio, Lille, Reggio. În 2016, Bogdan a finalizat următorul scurtmetraj numit Spid. În acelaşi an, a prezentat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, scurtmetrajul Negruzzi 14. În 2018, scurta animaţie numită Magicianul a fost în curs de preproducţie, în timp ce scurtmetrajul Cadoul de Crăciun a călătorit lumea câştigând nu mai puţin de 50 de premii, printre care premiul European Film Award şi a fost preselecţionat pentru Oscar.

Masterclass Bucharest International Film Festival

În 2020, BIFF împreună cu Bogdan Mureşanu organizează un masterclass intitulat De la Idee la Film, prin Scenariu. Sesiunea va fi prezidată de Kristina Cepraga şi Dana Dimitriu la CreArt, fiind deschisă publicului larg, iar, ulterior acesteia, vor avea loc proiecţiile filmelor Cadoul de Crăciun şi Opinci.

Festivalul este organizat de Fundaţia Charta, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României.
BIFF este un proiect cultural finanţat prin Ministerului Culturii.
Festivalul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Institutului Cultural Român şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.
Parteneri: Cinema Muzeul Ţăranului Român, Grădina cu Filme - Cinema & More a Creart din Bucureşti şi Opera Comică pentru Copii, Ambasada Republicii Coreea în România, KOFIC (Korean Film Council), Crama Histria, PATER, Olympus, Valvis Holding.
Partener media: The Hellenic - Romanian Bilateral Chamber of Commerce, Radio France Internationale
Parteneri tradiţionali: Independenta film, DHL, UCIN


Descarcă programul BIFF 2020 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus