Fragii sălbatici este povestea profesorului Isak Borg şi a dublei sale călătorii - una subconştientă, prin straturile memoriei, şi alta voluntară, în încercarea de a reveni în societate. Filmul face uz de tehnici inedite de reprezentare, folosind fotografii "personale" şi apropiindu-se astfel adesea de tehnica literară a lui Proust, declanşatorii naraţiunii fiind variabili.
Interesant este modul în care, tinzând către psihanaliza lui Freud, Bergman explică dilemele lui Isak prin vise. Timpul nu pare să joace un rol foarte important (în afara faptului că trecerea lui iminentă îl aduce pe profesor tot mai aproape de sfârşit), ci, dimpotrivă, este ignorat şi, în câteva rânduri, eliminat de digresiunile eidetice ale rememorării.
Frumuseţea naraţiunii stă în întâlnirea unor străini cu un orizont cultural aparent diferit de cel al lui Borg. Aparenţele vieţii mijlocului de secol ascund însă o asemănare izbitoare cu începutul acestuia, călătoria pe care cele cinci personaje centrale o încep devenind prilej de acceptare a prezentului, de mediere a conflictelor interioare şi de comprehensiune, prin diluarea "refractarului" conservatorism.
Episoadele în care Sara cea contemporană se suprapune cu fosta soţie (eponimă) a profesorului, autostopista aflându-se într-un triunghi amoros similar cu acela al tinereţilor protagonistului, aduc aminte de atmosfera pe care Jim Jarmusch avea s-o instaleze în Stranger than paradise / Mai ciudat decât paradisul (1984), mai ales luând în seamă atitudinea aproape beatnică a lui Viktor, cât şi discuţiile despre divinitate şi raţionalitate.
Dar existenţa lui Borg este problematică. Deşi prezentul ni-l relevă ca pe un om rece, începutul filmului ne explică foarte bine "firea" sa ca pe o alegere, nu ca pe o constantă: "În relaţia cu alţii evaluăm caracterul şi comportamentul lor, de aceea m-am şi izolat...". Discuţiile cele mai pregnante sunt în concordanţă cu majoritatea creaţiilor lui Bergman. De la raţionalismul opus creştinismului la psihologia ce distruge dogmatismul catolic, la abolirea conceptelor de bine şi rău într-un solipsism de tipul "omului ce face ceea ce nevoia îi dictează", metoda e una constantă, aceea de a plasa în discursul prezentului problemele trecutului şi de a arăta, de fapt, un soi de ciclicitate a memoriei, prin stricta ei legătură cu actualitatea (ce o şi declanşează) şi prin relevarea impactului mai mult sau mai puţin real pe care persona fiecăruia îl are asupra lumii prin perceperea sa.
Bergman transformă ceea ce am fi tentaţi să numim "greşeală" în umanitate, nefiind repetabilă, ci mai degrabă obişnuită, naturală, simbolică pentru ce este vechi şi necesară pentru ce este nou. Realitatea nu pierde din vedere "tradiţia", dar capacitatea de a o metamorfoza şi de a o adapta la noi forme duce la ceea ce poate fi uşor numit "om" în conflagraţia permanentă dintre alegeri şi variante, cu rezultantele ce nu mai au loc într-un sistem dual, unde corectitudinea şi incorectitudinea sunt căi unice de asimilare a existenţei.
Tocmai prin folosirea unor flashback-uri bine poziţionate, filmul reuşeşte să pună în contrast cele două axe temporale, făcându-le să pară diferite la un nivel superficial (având în vedere cele două perioade istorice diferite), dar aproape identice în esenţă. De la relaţiile extraconjugale ale unor personaje, menite să chestioneze moralitatea, la refuzul de a aduce un copil pe lume, problematizând astfel indirect un sistem etic personal, Fragii sălbatici rămâne o capodoperă atât din punct de vedere dramatic, cât şi cinematografic.
(Paul Simula este masterand CESI)
Proiecţie la Cinemateca Union:
Joi, 24 septembrie 2020, ora 17:30
Smultronstället / Fragii sălbatici
Suedia, 1957, 91 min, a/n, subtitrat în limba română, Dramă, film fantastic
R: Ingmar Bergman
Cu: Victor Sjöström, Bibi Andersson, Ingrid Thulin