Despre un Dumnezeu umanizat - Un spectacol dumnezeiesc

După o perioadă complicată și incertă, care încă n-a luat sfârșit, teatrul începe să își scoată din nou capul la suprafață și să își primească încet-încet spectatorii în săli. Desigur, cu măsurile de rigoare și cu o pustiire parțială a sălilor, însă atâta timp cât există măcar un spectator într-o încăpere, va exista și teatru. Spațiile independente sunt cele care suferă cel mai puternic din cauza acestei reduceri a locurilor, dar care se ambiționează să continue să îi primească pe cei care au așteptat o perioadă îndelungată pentru a le călca din nou pragul. Astfel că deschiderea teatrelor către cei interesați și curioși este un prilej pentru a urmări reprezentația celor de la Teatrul Nou din București, Un spectacol dumnezeiesc, cu un text adaptat după cel al americanului David Javernaum, a cărui premieră de pe Broadway l-a avut în rolul titular pe actorul Jim Parsons.

Fără a căuta să aibă o abordare teologică, spectacolul își construiește premisa printr-o viziune umanizantă a divinității, un portret laicizat al lui Dumnezeu prin care acesta încearcă să își recunoască păcatele comise de la facerea lumii încoace, iar astfel să ofere un răspuns pentru imperfecțiunile lumii pe care a creat-o, dar și pentru imperfecțiunile noastre. Această direcție este redată într-o manieră atractivă prin multitudinea de ironii și autoironii, respectiv prin suplețea cu care este derulată istoria biblică astfel încât aceasta se transformă într-o narațiune în care divinul devine palpabil și apropriabil ca natură și esență.

La cârma spectacolului stă tânăra actriță Iulia Alexandra Neacșu, cea care se mută de pe scenă pentru a prelua frâiele unui spectacol care este pe cât de antrenant ca ritm și energie, pe atât de impresionant odată ce îi sunt pătrunse dedesupturile. Putem vedea astfel o punte metaforică între tabăra lumească și cea divină, prin care se colaborează pentru a ajunge la o concluzie mulțumitoare pentru ambele părți, pe care tânăra actriță-regizoare alege să o livreze într-un ambalaj de comedie, dar prin care se strecoară uneori și momente mai solemne. De altfel, aceste scăpătări ocazionale - mai dese spre finalul spectacolului - sunt cele care îi oferă complexitate și care îi oferă un statut substanțial din perspectiva ofertei tematice. Am putea vorbi despre discreție în ceea ce privește direcția de scenă, dar am putea discuta totodată și de o viziune artistică și profesionistă care vizează o cât mai mare încurajare a celor de pe scenă să se desfășoare și să se simtă liberi în a improviza. O abordare permisivă, dar bine calculată.

Dumnezeul din acest spectacol se întruchipează și este adus la viață de către Cristian Ioniță, un actor care își construiește personajul - și încă ce personaj - cu multă carismă și printr-o dualitate de comedie și sobrietate pe care știe să o poarte pe tot parcursul spectacolului. Este o prezență sigură și impunătoare pe scenă, ceea ce oferă și spectacolului stabilitate și coerență. El este, după cum am putea spune, pilonul principal al reprezentației, cel care reușește să o susțină și să o mențină. Alături de el se mai regăsesc și actorii Dragoș Gheorghieș, respectiv Eduard Cîrlan, care îi întruchipează pe arhanghelii Mihail și Gabriel, dar și alte personaje tocmai pentru a contura un univers imaginativ și discursiv mult mai substanțiale. Dragoș Gheorghieș este cel mai prezent pe scenă, alături de Cristian Ioniță, fiind o prezență caldă, plăcută, ba chiar exuberantă și versatilă, care prin prestația sa adaugă o notă de vivacitate ludică și îi completează armonios pe partenerii săi de scenă. De cealaltă parte îl avem pe Eduard Cîrlan, cel care coboară adeseori între oameni și le ia pulsul, cel care completează întreaga imagine printr-o notă de inocență și sensibilitate, reușind să le îmbine optim pe acestea două cu umor și ironie.

Mai mult de atât, observăm că scena devine un loc de dezbatere - unilaterală, într-adevăr -, dar o dezbatere prin care protagonistul se folosește de decalog pentru a se justifica. De altfel, aceste legi, gândite și materializate de Marian Paraschiv, sunt cele care devin fresca ideală pentru o astfel de discuție. Andreea Boiangiu este cea care îi oferă lui Cristian Ioniță o imagine divină, printr-o costumație care amintește foarte bine de reprezentările figurilor biblice din diferite înfățișări artistico-iconografice.

Vorbim astfel despre o reprezentație care își construiește intriga și care se dezvăluie treptat, oferind spectatorilor motive continue de a rămâne curioși și interesați de cele ce urmează să fie revelate. Sub bagheta Iuliei Alexandra Neacșu, Un spectacol dumnezeiesc de la Teatrul Nou devine un spectacol substanțial atât în ceea ce privește oferta tematică, cât și prin abordarea lui dualistă, respectiv prin faptul că se menține pe tot parcursul proaspăt și atrăgător pentru privitori. Un spectacol cu și despre oameni, priviți prin lentila imperfecțiunii pusă tocmai de către divinitatea căreia i se rânduiește perfecțiunea, dar care își mărturisește devianțele, ceea ce îl apropie de uman. Un uman care poate nu sună chiar atât de rău, în cele din urmă.

Adaptare după David Javerbaum
Regie: Iulia Alexandra Neacșu
Cu: Cristian Ioniță, Eduard Cîrlan, Dragoș Gheorghieș
Scenografie: Marian Paraschiv / Costume: Andreea Boiangiu.