Casanova. Cel mai mare îndrăgostit al lumii

Fişă tehnică

Regie: Lasse Hallström
Scenariu: Jeffrey Hatcher şi Kimberly Simi, după o nuvelă de Kimberly Simi şi Michael Cristofer.
În distribuţie: Heath Ledger, Sienna Miller, Jeremy Irons, Oliver Platt şi Lena Olin.
Producători: Mark Gordon, Betsy Beers şi Leslie Holleran.
Producători executivi: Su Armstrong, Adam Merims şi Gary Levinsohn.

Despre producţie

Veneţia anilor 1700. El era legendarul aventurier ale cărui îndrăzneli amoroase aveau să inspire nenumăraţi îndrăgostiţi, de-a lungul secolelor. Ea era cea mai virtuoasă scriitoare a epocii ei, care aştepta să găsească acel bărbat atât de rar, care să înţeleagă cu adevărat trăinicia pasiunii sale. Când Giacomo Casanova (Heath Ledger) a descoperit-o pe Francesca Bruni (Sienna Miller), şi-a cunoscut jumătatea romantică, cedând în faţa singurei femei care a rezistat vreodată în faţa farmecului său şi l-a refuzat... până când s-a dovedit a fi bărbatul demn de idealurile ei romantice.

Esenţial pentru viziunea filmului era ca personajul Casanova să fie creat cu o notă contemporană: tânăr, accesibil şi real din punct de vedere emoţional. Pornind de la acest concept imaginativ, scenariştii filmului au prezentat un punct de vedere foarte diferit asupra mitului lui Casanova. Aici, Casanova nu este doar un rebel fermecător şi plin de spirit, ci şi un bărbat vulnerabil, care vânează iubirea, în timp ce episcopul Pucci al Inchiziţiei (actorul premiat cu Oscar, Jeremy Irons) îl vânează pe el. Prins într-un vârtej comic de deghizări, dueluri, decepţii şi dorinţe pătimaşe, Casanova începe să perceapă diferenţa esenţială între vraja cuceririi şi puterea iubirii adevărate.

O echipă extraordinară de artişti ai artelor vizuale aduce la viaţă Veneţia secolului al optsprezecelea, o imagine voioasă şi lipsită de griji în Casanova. Din această echipă fac parte celebrul director de imagine Oliver Stapleton (The Cider House Rules), designer-ul de producţie nominalizat la Oscar, David Gropman (Chocolat), editorul Andrew Mondshein şi designer-ul de costume laureat cu un Premiu Oscar şi nominalizat la alte patru, Jenny Beavan (A Room With A View, Sense and Sensibility, Remains of the Day).

Cel mai mare îndrăgostit al lumii încearcă să navigheze în apele iubirii adevărate - Povestea realizării filmului

Ideea că amantul cel mai vestit al lumii s-ar îndrăgosti nebuneşte de o femeie care îl consideră nedemn de ea - şi declanşează, astfel, suprema poveste romantică a vieţii lui - a fost imaginată pentru prima dată de scenarista Kimberly Simi. Primul proiect al lui Simi pentru Casanova a atras atenţia producătorului Leslie Holleran, a cărui colaborare de durată cu Lasse Hallström a inclus filme precum The Cider House Rules, Chocolat şi The Shipping News. Cunoscând îndeaproape filmografia lui Hallström, Holleran şi-a dat seama că filmul Casanova va fi o incitantă schimbare de ritm, oferindu-i regizorului şansa de a explora direcţii absolut noi.

În continuare, scenariul a fost cumpărat pentru a fi produs de Mark Gordon Company, iar Gordon a fost şi el vrăjit, în scurtă vreme, de potenţialul acestei poveşti. "Am simţit că această poveste va aduce o notă contemporană, comică, în celebra legendă", îşi aminteşte Gordon. "Ceea ce mi s-a părut minunat la acest Casanova este că ai un mare amant care reuşeşte să îşi piardă complet inima - deşi în faţa singurei femei din lume care nu ar ceda farmecului său. Se întâmplă atât de multe după întâlnirea celor doi, încât Casanova trebuie să poarte o bătălie uriaşă şi foarte amuzantă, în numele iubirii. După scenariul original al lui Kim, am realizat mai multe "ciorne" diferite, cu Michael Cristofer şi Jeffrey Hatcher."

Pentru Hallström, această poveste a reprezentat şi şansa de a aborda un subiect literar preferat, o legendă a Hollywood-ului, dintr-un punct de vedere original şi foarte contemporan. După cum remarcă producătorul Betsy Beers: "Am prezentat un portret al lui Casanova mult mai optimist decât tot ce s-a mai văzut până acum - unul care este irezistibil de inteligent, dar şi extrem de credibil. În anumite privinţe, este o poveste foarte modernă a unui bărbat extraordinar, care întâlneşte, în sfârşit, o femeie ce nu e impresionată de el. Transpunând această idee în Veneţia anilor 1700, ea devine o sursă foarte bogată de surprize."

Spadasin, artist, geniu şi nebun îndrăgostit: Descoperirea unui Casanova al secolului 21

Casanova avea să fie cunoscut pentru totdeauna drept cel mai celebru amant al tuturor timpurilor, dar el a fost mult mai mult. Renumit pentru inteligenţa sa ascuţită şi spiritul sclipitor, el a fost doctor în drept, soldat, magician, scriitor, filosof şi sportiv talentat, printre altele. Toate acestea nu au făcut decât să îi consolideze reputaţia de bărbat irezistibil în ochii femeilor, complet imun la ideea de a rămâne alături de o singură femeie. Descoperirea unui actor care putea întruchipa toate aceste calităţi extraordinare ale lui Casanova - permiţându-le, apoi, să se destrame în cele mai apăsătoare momente de disperare ale personajului, sugerând totuşi potenţialul său de a deveni un om mai bun sub auspiciile unei iubiri autentice - a fost o adevărată provocare pentru echipa care a realizat acest film. La început, ei au căutat un actor de 30 sau 40 şi ceva de ani, care putea proiecta sentimentul unei persoane care a dus o viaţă plină şi a iubit multe femei frumoase, dar începe să se simtă îndemnat să se aşeze la casa lui. Când l-au văzut însă pe Heath Ledger, un actor mult mai tânăr, totul s-a schimbat instantaneu.

"Heath a intrat în încăpere şi am văzut că era Casanova", îşi aminteşte Betsy Beers. "A fost o chestie absolut uluitoare. Avea umor, farmec şi era foarte, foarte seducător. În plus, era elegant şi destul de vulnerabil." Leslie Holleran adaugă: "Noi ne imaginaserăm un bărbat ceva mai în vârstă, dar, de fapt, cred că s-a dovedit că era mult mai romantic şi mai amuzant să găsim pe cineva mortal de sexy şi cu umor de drăcuşor, ca al lui Heath. Heath sugerează, într-un mod delicat, natura senzuală, mai degrabă decât sexuală, a lui Casanova." Ledger nu pare doar să posede această combinaţie de dramatic şi domestic, esenţială pentru rol, dar ne oferă şi o formă fizică excelentă, care s-a dovedit a fi de nepreţuit pentru secvenţele de acţiune, cu urmăriri şi dueluri. "Heath este inteligent, degajat, fascinant şi are abilităţi fizice absolut uimitoare", comentează Lasse Hallström.

Scânteia care a aprins flacăra pasiunii lui Casanova: Găsirea unei actriţe care să joace rolul celei mai independente femei din Veneţia

După o viaţă de cuceriri romantice, Casanova se ciocneşte, în final, de unica femeie care este egalul său absolut în materie de romantism, inteligenţă şi formă fizică: Francesca Bruni, scriitoare renascentistă, al cărei spirit abil, dublat de o inteligenţă cultivată şi o frumuseţe clasică, a făcut-o cea mai formidabilă femeie din întreaga Veneţie şi unica femeie care priveşte cu prea puţin interes încercările iniţiale ale lui Casanova de a o cuceri... până când începe să recunoască în capriciile sale un element sublim. Lasse Hallström s-a îndrăgostit de acest personaj din clipa când a citit scenariul şi a ştiut că va trebui să găsească o tânără actriţă cu totul deosebită pentru acest rol. "Francesca este singura persoană care are puterea de a schimba viaţa lui Casanova. De fapt, ea este în esenţă o femeie modernă-cu o voinţă puternică, foarte inteligentă şi gândind cu mult înaintea epocii sale", remarcă el. "Casanova a fost, în realitate, un bărbat care avea uriaşa abilitate de a empatiza cu femeile, de a vorbi cu adevărat cu ele - şi cred că o persoană ca Francesca trebuie să i se fi părut uimitoare." Pornind într-o misiune la fel de dificilă cum fusese găsirea unui actor contemporan pentru a întruchipa farmecul aproape mistic al lui Casanova, realizatorii filmului au căutat o actriţă cu voinţă puternică, un personaj feminin care să se poată ridica la înălţimea acelui farmec - pe care apoi să îl respingă, plecând mai departe, încrezătoare. Au găsit ceea ce căutau în debutanta Sienna Miller, a cărei frumuseţe proaspătă şi exuberanţă au părut să producă instantaneu declicul cu stilul de fanfaron al lui Heath Ledger. "Am chemat la probă o mulţime de actriţe pentru acest rol", îşi aminteşte Hallström, "dar Sienna avea acea combinaţie de inteligenţă, carismă şi farmec care construiesc acest personaj şi fac să fie credibilă dragostea lui Casanova pentru ea. Pentru orice actriţă, acesta era un rol de vis. Francesca este o non-conformistă, în toate sensurile cuvântului - cineva care, chiar şi la acea vreme, nu se temea să spună ce gândeşte."

Galeria actorilor secundari: Jeremy Irons, Lena Olin, Oliver Platt şi ceilalţi

Alături de Heath Ledger şi Sienna Miller, în Casanova apare o distribuţie de actori şi personalităţi comice câştigătoare ale mai multor premii, care dau viaţă maşinaţiilor teribile ale Veneţiei secolului al XVIII-lea. Actorul Jeremy Irons, premiat cu Oscar (Dead Ringers, Reversal of Fortune), joacă rolul cheie al duşmanului de moarte al lui Casanova, reprezentatul puterii Papei şi, totodată, detectivul acestuia, episcopul Pucci, care plănuieşte să îl prindă pe Casanova în flagrant, într-un act de infidelitate. Pentru Lasse Hallström, juxtapunerea lui Irons şi a "englezismului" său specific cu situaţiile revoltătoare în care se trezeşte Pucci sugerează de la bun început un potenţial comic generos. "L-am admirat dintotdeauna pe Jeremy Irons şi modul în care stăpâneşte extrem de precis limba engleză", spune Hallström. "Poate că nu a jucat în multe filme de comedie până acum, dar mi-l şi imaginam în rolul lui Pucci, capabil să se distreze copios cu dialogurile şi cu modul foarte uscat, sarcastic, în care vorbeşte Pucci. Jeremy are un talent uimitor de a folosi limba aşa cum doreşte el."

În timp ce se îndreaptă către o coliziune cu Casanova, credinţa lui Pucci în propria sa invincibilitate şi aroganţa sa de proporţii epice nu fac decât să sublinieze umorul personajului. Irons a fost atras de şansa de a juca un rol atât de comic, ceva ce nu mai făcuse încă din primele sale zile pe scenă. "În mod normal, lumea nu mă consideră actor de comedie, aşa că a fost plăcut să pot face ceva neobişnuit", spune Irons. Lui Irons, eforturile poticnite ale lui Pucci de a-l prinde în capcană pe Casanova i-au amintit de un alt personaj comic simbolic. "Cred că Pucci are ceva din Inspectorul Clouseau, pentru că întotdeauna pare "să latre" la alt copac decât trebuie", râde el. "Este motivat de invidia faţă de Casanova. Cred că lui Pucci i-ar fi plăcut să fie tânăr şi toate femeile să îi cadă în braţe. Are o morală foarte suspectă. Este un carierist, care a fost trimis de Vatican pentru a face curat în Veneţia. Dar, desigur, el vrea să facă acest lucru cât mai eficient, dar şi cu cât mai puţină bătaie de cap pentru el."

Cât despre rolul bombănitorului şi umflatului rege al Genovei, Papprizzio, Oliver Platt l-a conceput cu elementele indispensabile ale măscăriciului şi farsei. Deşi este unul dintre cele mai revoltătoare personaje ale filmului, regizorul a considerat că Papprizzio nu trebuie să fie o simplă parodie, ci, în primul şi în primul rând, o fiinţă umană adevărată. A apelat la Oliver Platt pentru abilitatea sa de a crea un amestec de sentimentalism ieftin, patos şi comedie. "Oliver îl face pe Papprizzio să funcţioneze şi îl aduce la un nivel absolut incredibil", spune Lasse Hallström. "Este foarte fidel emoţiei din scenele sale şi cred că îl transformă pe Papprizzio într-o prezenţă foarte autentică. El dă viaţă acestui personaj, făcându-l să fie plin de emoţie, dar şi foarte amuzant." Platt şi-a însuşit rapid acest rol. "Ideea era ca, la început, Papprizzio să apară ca fiind foarte direct, foarte încrezător, dar în scurt timp aflăm că, de fapt, este foarte nesigur", spune Platt. "El este atras într-o farsă extrem de elaborată şi de amuzantă de către Casanova. Este păcălit, dar modul în care e păcălit îi stârneşte o mare satisfacţie şi îi îmbunătăţeşte impresia despre sine, ceea ce aduce o întorsătură interesantă întregii poveşti."

"Oliver fură orice scenă în care apare", comentează Mark Gordon. "Este atât de amuzant, încât nu te poţi abţine să nu fii atras de el, de fiecare dată când apare pe ecran. Îmi amintesc prima zi când a lucrat el. În primul rând, arăta absolut hilar: avea dinţi falşi şi era suficient să te uiţi la el ca să izbucneşti în râs. Era o prezenţă magnetică, extrem de distractivă. A abordat rolul lui Papprizzio cu o savoare cuceritoare." Obiectul iubirii lui Papprizzio este nimeni alta decât mama Francescăi, Andrea, rol interpretat de apreciata actriţă Lena Olin. "Andrea face parte dintr-o poveste de dragoste mai puţin obişnuită pe marele ecran", spune Lasse Hallström, care nu a avut nici o îndoială când a fost vorba să îi încredinţeze acest rol soţiei sale. "Lena iradiază frumuseţe şi inteligenţă, şi nu spun asta numai fiindcă sunt soţul ei! Cred că este o actriţă extraordinară şi mi-a plăcut teribil acest rol pentru ea. A fost grozav să colaborez cu Lena, atât la Chocolat, cât şi la Casanova şi îmi doresc să mai avem de multe ori ocazia de a lucra împreună."

Pentru Lena Olin, rolul "Andrea" a reprezentat o provocare, pentru că trebuia să întruchipeze o doamnă autoritară, formidabilă, care se trezeşte într-o situaţie extrem de comică. "Cred că Andrea este cumva restricţionată de epoca respectivă şi de poziţia ei în lume, pentru că este o femeie din clasa de sus, care nu are nici un ban şi nici un mijloc de a se întreţine", spune Olin. "Este un personaj plin de pasiune, care este limitat de convenţii şi condiţii externe. Cred că se îndrăgosteşte de Papprizzio tocmai pentru că el este diferit. Este cu totul neobişnuit, începând cu simpla formă fizică, este un om adevărat, care trăieşte o pasiune adevărată. Este un bărbat foarte senzual, iar ea vede acest lucru şi vrea să se mărite cu el." Pentru rolul Victoriei, femeia care îi este iniţial promisă lui Casanova, dar care pune la cale un plan inteligent împotriva lui, actriţa cea mai potrivită era Natalie Dormer. Actriţa britanică absolvise abia de curând şcoala de artă dramatică, dar Lasse Hallström a susţinut cu tărie că această debutantă era făcută pentru acest rol. "Era extrem de potrivită pentru rol", spune Hallström. "Este inteligentă, are umor şi mult talent ca actriţă de cinema. De asemenea, are un aer de epocă extrem de potrivit pentru film. Îi prevăd un viitor strălucit."

Dormer, care a absolut Academia de Artă Dramatică Webber Douglas din Londra, în aprilie 2004, este încântată de debutul ei, care i-a permis să îşi pună în aplicare şi impresionantele cunoştinţe de scrimă (ea a practicat acest sport olimpic). "Să joci un personaj atât de feminin şi devotat şcolii vechi, care cerea să atragi bărbaţii doar prin feminitate, mi s-a părut extrem de distractiv", spune Dormer. "Am avut şansa să defilez în fuste înfoiate, pline de dantelă!" Leslie Holleran este de acord cu ideea că Natalie este o stea în ascensiune. "Natalie Dormer ne-a făcut praf încă de la prima lectură. Din clipa în care Lasse s-a uitat la ea, la probă, a devenit Victoria. I-am explicat: 'Înainte, erai genul de femeie care amăgea toţi bărbaţii, culcându-se cu cine apuca. Dar acum eşti o fecioară vrăjită de Casanova şi simţi cum sexualitatea ta se aprinde arzător.' Era perfectă pentru rol, în ambele variante. Putea să joace oricare dintre părţile acestui personaj în cel mai convingător mod posibil. Şi e fantastic să te uiţi la ea. Aparatul de filmat o iubeşte."

O altă vedetă în ascensiune, Charlie Cox, a fost distribuit în rolul lui Giovanni, fratele mai mic al Francescăi, tânărul care, într-un fel, este protejatul lui Casanova. "Am dat personal probă pentru acest rol cu Charlie, la Londra", spune Lasse Hallström, "şi a obţinut imediat rolul. Personajul este foarte interesant; începe ca un băiat destul de stângaci, dar evoluează în mod absolut uimitor. El învaţă cum să "mânuiască" dragostea." Cox, al cărui film recent, The Merchant of Venice, a fost de asemenea filmat în celebrul oraş italian, aduce personajului Giovanni o atitudine similară celei a surorii sale din film, Francesca. "Între noi există acea relaţie tipică între o soră mai mare şi un frate mai mic: cei doi se cam enervează reciproc, dar ţin cu adevărat unul la altul", spune el. "Şi Giovanni are o latură mai sălbatică. Prin intermediul lui, ajungem să vedem cum e posibil să fi fost Casanova în anii săi de tinereţe."

Distribuţia este completată de Omid Djalili, un talentat actor şi comic, care joacă rolul lui Lupo, omul de încredere al lui Casanova, cu care acesta are o relaţie plină de spirit. Pregătirea de comic a lui Djalili a fost de mare preţ în întruchiparea interlocutorului "scund, gras şi chel" al acestui Adonis înalt, blond şi chipeş pe care îl întruchipează Heath Ledger. "Casanova ţine la Lupo, dar este şi frustrat de el. Pe de altă parte, şi Lupo este frustrat de Casanova, dar îi este foarte devotat", explică Djalili. Cel mai mult, Djalili, ca şi restul colegilor săi de distribuţie, a fost atras de acest film datorită poveştii sale captivante şi combinaţiei incitante de talente consacrate şi debutante. "Cred că senzaţia de bucurie şi creativitate pe care am simţit-o cu toţii în timpul filmărilor s-a transmis complet în film", spune el.

Cum arată iubirea: Filmul reconstituie lumea magică a Veneţiei secolului al optsprezecelea.

Când a fost nevoie să se creeze look-ul filmului Casanova, Lasse Hallström a decis să caute un realism palpabil şi să încerce să reconstituie atmosfera Veneţiei din acea epocă în care senzualitatea şi morala se găseau ambele din belşug în acest oraş spectaculos, mărginit de ape. De la bun început, realizatorii filmului au ştiut că aveau o singură opţiune în ceea ce priveşte locaţia pentru filmări: Veneţia şi numai Veneţia. Celebru demult ca fiind unul dintre cele mai romantice şi mai fermecătoare oraşe ale lumii, Veneţia nu putea fi copiată. "Era esenţial pentru Lasse să filmeze în Veneţia, pentru că nu există alt loc pe lume care să semene cu acesta, iar Casanova şi Veneţia sunt indisolubil legaţi", spune Mark Gordon. "Era complicat din punct de vedere logistic, dar Veneţia este un personaj extrem de important pentru filmul Casanova şi a meritat să ne asumăm toate acele provocări." Filmarea în locaţie este o trăsătură caracteristică pentru Lasse Hallström. The Cider House Rules a fost filmat în New England, The Shipping News l-a purtat în climatul arctic din Terranova, iar Chocolat a fost turnat în sătucuri franceze pitoreşti. "Eu mă duc oriunde mă poartă scenariul şi încerc să pătrund în profunzime în viaţa acelui loc", spune Hallström.

"Cea mai bună metodă de a ajunge să cunosc Veneţia era să trăiesc personal experienţa acestui oraş. Am fost un norocos, pentru că am putut să filmez într-o locaţie care a inspirat povestea şi pe fiecare dintre cei implicaţi în această producţie." Hallström a fost vrăjit de peisajul arhitectonic al Veneţiei. Topografia uimitoare şi variată, de la străduţele şi podurile vechi şi înguste, până la deschiderea golfului, de la splendoarea Pieţei San Marco, până la aerul romantic al canalelor, toate acestea au devenit aspecte esenţiale în film, intrând în escapadele comice ale lui Casanova şi în aventurile sale labirintice, de schimbare a identităţii. "Acest film este unul dintre puţinele pe care le cunosc care au fost turnate integral în Veneţia. Oraşul adaugă nota de realism pe care ne-am dorit-o, oferind în acelaşi timp elemente vizuale minunat de seducătoare", spune regizorul. Pentru actori, faptul că filmul a fost realizat în Veneţia a reprezentat o sursă constantă de inspiraţie. După cum spune Heath Ledger: "A fost un vis să filmăm în Veneţia. Era ca şi cum am fi petrecut patru luni în cel mai uimitor muzeu din lume." Pentru a scoate şi mai mult la lumină romantismul şi spiritul din inima Veneţiei, Hallström a apelat la designer-ul de producţie David Gropman, pentru care Casanova marchează a şasea colaborare cu acest regizor. "Cel mai mult îmi place la Lasse spiritul său de omenie şi modul în care se filtrează în stilul său regizoral", spune Gropman. "El vrea întotdeauna să facă povestea pe care o spune să fie cât mai onestă cu putinţă. Ca designer de producţie, mă interesează foarte mult acest punct de vedere." Gropman a vizitat 60 de  spaţii din Veneţia şi din împrejurimi, împreună cu Hallström, căutând locuri de filmare cu un aer de vechime autentică, de 300 de ani, pe care le-a găsit, de altfel, din abundenţă. Producţia a folosit simboluri veneţiene celebre, precum biserica Santa Maria della Salute sau Piaţa San Marco. De asemenea, a avut acces în zone care nu au mai fost niciodată filmate pentru un film important, de exemplu Palatul Ducal, celebrul palat gotic în roz şi alb, care este un reper distinctiv al oraşului. "Este un avantaj incredibil să filmezi într-un oraş unde cea mai mare parte din exterioare şi o mare parte din interioare arată cam la fel cum arătau în secolul al optsprezecelea", remarcă Gropman. "După ce elimini instalaţiile exterioare, firele electrice, inscripţiile şi firmele magazinelor, foarte multe din detaliile în stil baroc şi rococo sunt perfect intacte. Materia primă esenţială este chiar în faţa ta, te aşteaptă la fiecare colţ, în fiecare biserică sau palazzo unde intri. Oriunde te duci, primeşti informaţii care susţin alegerile pe care vrei să le faci. De asemenea, deşi asta e o idee mai abstractă, am fost influenţaţi şi de atmosfera găsită printre locuitorii Veneţiei, pentru că spiritul acestui oraş este, în sine, o sursă de inspiraţie."

Gropman a fost în mod deosebit încântat de potenţialul cinematic al canalelor veneţiene. "Sper că elementele vizuale definitorii ale acestui film vor fi apa şi ambarcaţiunile, pentru că ele reprezintă, într-o foarte mare măsură, ceea ce face Veneţia să fie unică în lume. De asemenea, este interesant să ne amintim că, în secolul al optsprezecelea, erau chiar mai multe canale decât există acum, dar mai puţine poduri, deci călătoria pe apă făcea cu atât mai mult parte din cultura locului." Filmările în locaţii vechi de câteva secole au ridicat însă şi câteva dificultăţi. "Am vrut să folosim fumul pentru a obţine o anumită textură, un anumit look al epocii, dar nu am putut face asta în locaţie, de teamă să nu afectăm picturile lui Tintoretto sau alte opere de artă fantastice", spune producătorul Leslie Holleran.

Foarte importantă, în partea de pre-producţie, a fost "asimilarea" atmosferei din oraş şi găsirea unor locuri unde să poată fi amplasată camera de filmat pentru secvenţele ample. Era foarte important ca, în acele momente esenţiale, când filmul intră în oraş, totul să fie epic, uimitor." Realizatorii filmului au încercat să prezinte Veneţia într-un mod magic, dar oraşul însuşi şi-a exercitat magia asupra lor. "Cu toţii ne-am îndrăgostit de Veneţia", recunoaşte Stapleton. "Şi cred că asta se vede în film. Nu simţi că oamenii se mişcă prin nişte platouri de filmare, printre decoruri, ci chiar printr-un oraş adevărat, din secolul al optsprezecelea." Una dintre secvenţele veneţiene esenţiale din Casanova se petrece în timpul Carnavalului, festivalul în care toate regulile societăţii sunt întoarse pe dos, iar oraşul se transformă complet, prinzând viaţă printre ursari, înghiţitori de flăcări, toreadori, jongleri şi tot soiul de alţi acrobaţi. Acest festival de proporţii epice dura uneori până la şase luni, fiind o adevărată arenă socială, în care toate clasele stăteau laolaltă, de obicei în anonimat. Cei mai mulţi purtau măşti, creând o atmosferă în care voioşia, nebunia şi chiar înşelătoria erau la ele acasă. Era o perioadă de duplicitate şi dezamăgire, dar şi de iubire, căci torţele luminau canalele, iar oraşul se despletea. Casanova foloseşte această atmosferă în avantajul lui, în încercarea de a o cuceri pe Francesca. Hallström a vrut să aducă la viaţă aceşti fiori, această atmosferă dezlănţuită a Carnavalului. Ca urmare, a montat o reconstituire a acestui festival, în spectaculoasa Piazza San Marco din Veneţia.

Pantaloni bufanţi, rochii lungi, peruci şi măşti: Costumele din film

Într-o poveste în care deghizarea şi confundarea identităţilor sunt esenţiale pentru intrigă, costumele au devenit un alt element esenţial pentru design-ul creator al filmului Casanova. Să adăugăm la asta faptul că Veneţia secolului al optsprezecelea era capitala modei europene - cu piaţetele şi palazzo-urile sale, veşnic inundate de curtezane frumoase, în toalete splendide. Provocarea lansată era deci clară.

Pentru a se ridica la înălţimea acesteia, Hallström a colaborat cu un designer de costume premiat cu Oscar, Jenny Beavan (A Room With a View, Gosford Park, Alexander), pentru a reconstitui toalete veneţiene autentice din anii 1740 şi 1750. "Nu am urmărit să realizăm o comedie cu costume, ci să menţinem elementele realiste şi să întruchipăm splendoarea dramatică a Veneţiei, aşa cum era cu adevărat", spune regizorul. "Este o perioadă extrem de plăcut de reconstituit, iar Jenny a făcut o treabă fantastică, ajutându-mă să obţin un background autentic. În special, a lucrat minunat cu măştile superbe şi cu costumele. Câteva dintre rochii sunt absolut uluitoare." Beavan a fost imediat atrasă de poveste. "Mi-a plăcut că este o comedie care se derulează într-o perioadă atât de fascinantă", spune ea. "Scenariul era foarte amuzant, dar eu şi Lasse am căzut de acord că nu aveam nevoie de costume caraghioase pentru a sublinia elementele comice. Mesajul se transmite cu mai multă forţă, dacă rămâi fidel unei perioade atât de minunate, plină de elemente de modă extrem de interesante." Beavan a început să se documenteze, studiind opere de artă ale epocii şi inspirându-se din realizările unor artişti precum Guardi, Canaletto şi Pietro Longhi. "Am luat de la ei culorile Veneţiei, nuanţe de roşu ars şi galben-chihlimbar sau albastru turcoaz şi le-am încorporat în costumele tuturor personajelor principale", spune ea. Beavan a fost uimită de aspectul romantic şi opulent al hainelor din acea epocă - reflectând o toleranţă crescândă pentru afişarea făţişă a senzualităţii în societate.

"Bărbaţii purtau un fel de fuste uriaşe, făcute din foarte mult material, în care defilau ca nişte păuni. Era o epocă perfectă pentru Casanova, fiindcă felul în care cade materialul te face efectiv să vrei să îţi legeni şoldurile. Pentru femei, epoca înseamnă rochii lungi, cu talie înaltă." Ea continuă: "Veneţia avea şi propriile sale ciudăţenii şi trăsături specifice, în principal legate de Carnaval, când oamenii purtau măşti şi puteau să acţioneze incognito. Purtau pelerine lungi, negre, cu o mască albă, ceea ce le dădea aerul unor fantome. N-am văzut acest look nicăieri altundeva în Italia. Totul era completat de o pălărie neagră, un tricorn. Pentru Casanova, am folosit acest anonimat straniu şi sinistru, special pentru a accentua ideea că există atât de multe identităţi confundate." Pentru a-l costuma pe Heath Ledger în Casanova, Beavan şi-a dorit costume fermecătoare, care să pună în valoare un bărbat cu reputaţia lui, fără a-l transforma într-un dandy, ca urmare, a optat pentru un aer elegant, dar simplu. "Este o comedie, deci Casanova al nostru nu este versiunea chinuită a lui Fellini", spune ea. "Când Casanova al nostru se îndrăgosteşte de Francesca, este ceva real. Dar el este şi un personaj aproape mitologic, deci am mers pe aceste linii. Mi-a plăcut teribil să lucrez la look-ul lui, pentru că a fost o ocazie extraordinară de a face nişte costume foarte frumoase. Heath a intrat cu adevărat în joc, i-au plăcut la nebunie tocurile şi dantela. Într-un fel, cred că a simţit că aceste costume erau un refugiu pentru el. Heath a studiat dansul modern timp de şase ani, deci se mişcă foarte bine şi hainele cad minunat pe el." Ledger i-a sugerat lui Beavan cum ar putea hainele lui Casanova să evolueze de la o culoare la alta, pe parcursul poveştii. "Are un costum roşu, unul albastru şi unul gri, dar şi altele", spune ea. "Toate sunt izbitoare, foarte elegante. Este look-ul unui Casanova. Când se relaxează, îşi scoate cămaşa din pantaloni şi îşi coboară şosetele, dar când iese în lume are un rol de jucat şi se îmbracă în mod corespunzător."

Pe de altă parte, Andrea şi Francesca Bruni, mamă şi fiică, sunt două stiluri contrastante. "Femeile din Casanova sunt personaje minunat de puternice, pe care a fost o plăcere să le îmbrac", spune Beavan. "Francesca are spiritul unui cărturar, nu e stilul ei să fie interesată de haine, aşa că am îmbrăcat-o în rochii foarte simple, dar cu forme bine marcate. Ar putea foarte bine să fie o servitoare, dar ceea ce scoate în evidenţă look-ul ei este calitatea materialelor folosite. Pe de altă parte, mama ei, Andrea, este în mod evident interesată de haine şi, deşi se presupune că cele două trăiesc în sărăcie, ea şi-a păstrat câteva lucruri superbe de odinioară. Cred că Sienna arată probabil mai frumos decât dacă aş fi făcut-o "prea drăguţă". Iar Lena arată fantastic în orice!"

O altă provocare pentru Beavan a fost costumul "feciorelnicei" Victoria, viitoarea soţie a lui Casanova, care, apoi, îi pune la cale decăderea. "Rozul părea culoarea preferată pentru Victoria, care putea să fie - sau nu - cea mai pură fecioară din Veneţia", spune ea. "Natalie s-a simţit în roz ca raţa în apă, deci totul a fost exact cum trebuia."

Lui Beavan i-a plăcut să lucreze şi la costumele actorilor secundari, în special cele pentru Jeremy Irons, în rolul episcopului Pucci, care este împodobit în înflorituri melodramatice de mov şi negru. "Am decis să abordăm un look "civil" pentru acest Pucci, care se vrea un soi de detectiv", spune Beavan. "L-am îmbrăcat în negru, apoi i-am făcut o robă extraordinară, într-un fel de mov mai degrabă anglican, care îi vine splendid. Lui Jeremy i-a plăcut o redingotă asortată şi apoi i-am găsit o pălărie absolut excentrică. În final, i-am dat chiar şi o pereche de mănuşi mov, răutăcioase!" În cealaltă extremitate a construcţiei comice se află Papprizzio, "regele unturii", un personaj care ar fi putut cu uşurinţă să fie "mai mare decât în mărime naturală", dar pe care Beavan a vrut să îl îmbrace într-o manieră "mai pământeană". "A fost foarte interesant să găsesc echilibrul potrivit pentru Papprizzio", comentează ea. "Este un bărbat care poate să scufunde gondola în care se urcă, dar nu voiam să fie ridicol. Când se îmbracă în hainele acelea îndrăzneţe, pare chiar să îşi echilibreze personajul. Am găsit nişte materiale care păreau să i se potrivească. Sunt un pic ţipătoare, dar fără să alunece în ideea de pantomimă. Ne-am distrat teribil cu Papprizzio. I-am construit un costum de grăsime care seamănă cu o cuşcă, deci nu e ca şi cum ar purta doar nişte perniţe. Costumul e susţinut pe o structură de sârmă, se şi mişcă puţin şi are un aer absolut real."

În timp ce Beavan desena costumele, Maria Teresa Corridoni s-a ocupat de zecile de peruci extrem de detaliat realizate ale filmului, variind de la stilat până la comic, şi folosite ca metodă abilă de deghizare. "Maria este extraordinară, iar perucile ei sunt fenomenal de bune. În parte, filmul arată atât de bine şi datorită lor", spune Beavan. Lovitura de graţie pentru costume, ca şi pentru restul echipei de designeri ai filmului, au reprezentat-o scenele Carnavalului. Nevoită să costumeze peste 500 figuranţi în haine din secolul al optsprezecelea, Beavan a cerut să i se trimită rochii şi pantaloni de epocă de la case de producţie din Londra, Paris, Roma, Madrid, Viena, Milano şi chiar Veneţia. Chiar şi în contextul teatralităţii Carnavalului, accentul s-a pus pe autenticitate. "Nu există măşti sclipitoare, decorate în stil modern. Look-ul este mai degrabă fantomatic, uşor sinistru", notează Beavan. Tot la Carnaval, Beavan a avut ocazia să se "joace" cu diverse identităţi, într-un mod extrem de incitant - pe măsură ce personajele încep să se deghizeze unele în altele. "Simplitatea hainelor Francescăi este atât de mare, încât speram că ea va arăta la fel de bine în haine de băiat, ca şi de femeie. Când Casanova se dă drept Papprizzio, îl îmbrac în ceva care are un aspect extrem de bogat. Am vrut ca publicul să creadă că aceşti oameni pot fi văzuţi drept personajul în care se deghizează, dar, în acelaşi timp, n-am vrut să merg prea departe", explică ea. "Am încercat tot timpul să menţinem acea linie de echilibru între incredibil de amuzant şi extrem de real."

Moştenirea lui Casanova: O scurtă poveste a legendei

Dacă acest Casanova al lui Lesse Hallström îl poartă prin "teritorii necunoscute", în condiţiile în care eroul său romantic se îndrăgosteşte de o femeie care îl respinge, filmul este şi un omagiu adus bogăţiei moştenirii lăsate de Casanova. Subiectul a numeroase romane, piese de teatru şi filme, Casanova a devenit unul dintre cele mai rezistente mituri ale lumii moderne. Dar el a fost un bărbat care a existat cu adevărat, având o poveste absolut incredibilă - spion, soldat, diplomat, scriitor şi aventurier, care a devenit un model pentru ideea de a-ţi trăi viaţa la maximum. Memoriile lui sunt nu doar o relatare plăcută a peripeţiilor sale romantice, ci şi un fascinant instantaneu al Epocii Iluminismului, o mărturie a unui om care împinge graniţele experienţelor umane până la cele mai incitante extreme. Cine a fost adevăratul Casanova? Iată câteva date reale:

Giacomo Casanova s-a născut în 1725 în cetatea Veneţiei. Tatăl lui era actor, iar mama - o actriţă a cărei frumuseţe ajunsese celebră în întreaga Europă. Deşi a fost un copil bolnăvicios, urmărit de hemoragii nazale, se spune că a crescut înconjurat de femei puternice, care l-au îngrijit şi l-au încântat.

Demonstrând, de la o vârstă fragedă, o inteligenţă sclipitoare, Casanova a studiat la Universitatea din Padova şi a intrat la Seminarul St. Cyprian pentru a deveni preot, dar a fost eliminat pentru comportamentul său scandalos şi aventurile amoroase. Şi-a luat doctoratul în drept în anul 1742.

În 1744, Casanova a devenit secretarul personal al Cardinalului Acquaviva din Roma, până când un nou scandal l-a obligat să părăsească oraşul şi, în final, să se întoarcă la Veneţia.

Casanova a lucrat ca violonist, cleric, secretar şi soldat în mai multe ţări. A fost un scriitor prolific, publicând piese de teatru, romane, poezii şi pamflete, deşi cea mai celebră operă a lui rămâne autobiografia "Istoria vieţii mele".

În 1749, Casanova a cunoscut-o pe prima sa mare iubire, Henriette, despre care a scris: "Cei care cred că o femeie nu este suficientă pentru a face un bărbat fericit în toate cele 24 de ore ale zilei nu au cunoscut-o pe Henriette." Ea i-a frânt inima.

Vânat ani de zile de Inchiziţie, în 1755, Casanova a fost arestat pentru vrăjitorie şi toate manuscrisele i-au fost confiscate. A fost condamnat la cinci ani de închisoare, într-un donjon, dar a reuşit să evadeze spectaculos, a ajuns la Paris şi a fost primit ca o celebritate. După ce a câştigat acolo o avere la loterie, şi-a continuat aventurile prin toată Europa.

Casanova a murit pe 4 iunie 1798, la castelul său din Dux, pe teritoriul de astăzi al Republicii Cehe. După moartea sa, a devenit şi mai celebru, transformându-se într-un adevărat simbol al romantismului nepieritor şi al obsesiei pentru iubire.

Printre filmele realizate despre viaţa şi iubirile lui Casanova se numără producţiile lui Alfred Deesy - Casanova (1918); Alexandre Volkoff - Casanova - The Loves of Casanova (1927), comedia lui Bob Hope, Casanova's Big Night (1954), Casanova '70 cu Marcello Mastroianni şi versiunea lui Federico Fellini din 1976, Casanova, cu Donald Sutherland.