Hope@home
Cu o Europă care revine la lockdown şi închiderea sălilor de concerte, ca în primăvara anului 2020, albumul Hope@home, lansat de casa Deutsche Grammophon pe 11 septembrie 2020, este de maximă actualitate. Cu adevărat, un album de pandemie, înregistrat în sufrageria din Berlin a celebrului violonist englez Daniel Hope. Un album integral live - concertele susţinute de Daniel Hope şi prietenii săi au fost transmise în direct în reţelele sociale şi pe televiziunea Arte: în total, peste 2.5 milioane de oameni au urmărit aceste concerte.
Hope@home nu este un album obişnuit, tocmai pentru că condiţiile în care a fost înregistrat sunt neobişnuite pentru un disc apărut la o mare casă (sau cel puţin, aşa cum eram obişnuiţi până înainte de pandemie). Pianul este uneori puţin dezacordat, se simte tensiunea momentului pentru artişti, care au lucrat sub presiune: de multe ori, aranjamentele partiturilor pe care urmau să le cânte erau gata doar cu câteva minute înainte de live. Dar mai este ceva: bucuria muzicienilor că puteau totuşi comunica cu publicul lor, înţelegerea momentului psihologic în care ne aflam atunci cu toţii - aşa că lucrările muzicale sunt alese dintr-o sferă foarte largă: şi muzică clasică, dar şi canzonete, chansonete, muzică de film. Toate, cu o nuanţă liniştită şi nostalgică - într-adevăr, un album pentru liniştit nervi întinşi şi vindecat angoase.
Nu ştiu cum vom privi acest tip de experienţe muzicale peste câţiva ani: poate cu uimire, poate cu dezinteres. Însă sigur acest album va rămâne valabil pentru autenticitatea trăirii, Daniel Hope, fiind, de altfel, un specialist al albumelor-concept. Belle epoque (2020), A journey to Mozart (2018), For seasons (2017), My tribute to Yehudi Menuhin (2016) sunt astfel de exemple din discografia lui Daniel Hope, care pe lângă cariera solistică de violonist, este şi directorul muzical al Orchestrei de Cameră din Zürich şi directorul artistic al stagiunii de la Frauenkirche din Dresda.
În orice caz, un album de ascultat în liniştea serilor în familie care vor urma - un album încărcat de speranţă. De care avem acum atât de multă nevoie....
Selige Stunde cu tenorul Jonas Kaufmann
Alt album de pandemie este şi cel al celebrissimului tenor german Jonas Kaufmann, lansat de casa Sony pe 4 septembrie 2020. Un album de asemenea înregistrat în lunile de carantină din primăvară, în spaţii private, alături de Kaufmann aflându-se pianistul Helmut Deutsch. Şi aici se aud inerentele imperfecţiuni tehnice care pot surveni în afara unui studio de înregistrări: sonorităţi diferite, în funcţie de pianele pe care s-a cântat, uneori pianul este dezacordat... Însă este atâta măiestrie şi emoţie în interpretarea celor doi, Kaufmann şi Deutsch, că pe bună dreptate s-a comentat că acesta este cel mai bun album de recital pe care l-a semnat Kaufmann până în prezent.
Selige Stunde - Ora binecuvântată este titlul unui lied de Alexander von Zemlinski pe care-l regăsim pe acest album şi care dă nota generală a întregului disc. Dragostea este liantul care uneşte toate liedurile de pe acest album, foarte diverse stilistic, cu autori care jalonează stilul clasic - cum este Mozart, până la postromantismul dintr-un lied de Gustav Mahler. Şi nota dominantă este de asemenea cea de linişte, de reflecţie asupra unei lumi interioare la care prea rar avem ocazia să ne raportăm.
Mesagerul mozartian al Hélènei Grimaud
Începutul lunii octombrie 2020 a adus lansarea celui mai nou album semnat de pianista-vedetă Hélène Grimaud - The Messenger. Ca şi Daniel Hope, şi Hélène Grimaud s-a remarcat în ultimii ani cu albumele sale concept: Memory (2018) şi Water (2016). Acum, The Messenger reuneşte lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart şi Valentin Silvestrov, compozitor ucrainean de factură minimalistă şi neo-tonală, cel care în 1996 compunea piesa The Messenger care înglobează teme din muzica lui Mozart - un omagiu adus atunci compozitorului din Salzburg de la naşterea căruia se împlineau atunci 240 ani.
Hélène Grimaud şi Camerata Salzburg au înregistrat acest album chiar de ziua lui Mozart, pe 27 ianuarie 2020, la Salzburg, oraşul definitoriu pentru destinul acestuia. Nu întâmplător, Hélène Grimaud a ales doar lucrări scrise în tonalităţi minore de Mozart - care sunt atât de puţine în contextul creaţiei sale. Avem Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră şi două fantezii pentru pian solo, dintre care una lăsată neterminată de compozitor - opusuri care ne relevă un Mozart foarte martur, meditativ şi profund, la antipodul imaginii create de filmul Amadeus în regia lui Miloš Forman.
Şi în dialog cu Mozart, avem muzica lui Valentin Silvestrov - o reflecţie contemporană asupra creaţiei mozartiene, o muzică încărcată de substanţă, transparentă şi vie.
Hélène Grimaud rămâne acelaşi personaj enigmatic - o pianistă excepţională, ale cărei preocupări extra-muzicale îi influenţează şi alegerile muzicale: pasionată de ecologie, militantă pentru mediu, îndrăgostită de lupi şi acum, îndemnându-ne să privim muzica drept "o fereastră către infinit", mai ales în aceste timpuri atât de tulburi.
În alt mod decât albumele semnate de Daniel Hope şi Jonas Kaufmann, şi The Messenger este un album de pandemie care invită la reflecţie şi speranţă. Este ceea ce cred că avem nevoie să trecem peste următoarele luni, care vor aduce provocări pe care niciunul dintre noi le-a trăit în viaţa aceasta. Măcar dacă ar fi să ne gândim la impactul izolării şi al distanţării sociale...
Toate albumele au fost difuzate la Radio România Muzical şi pot fi reascultate pe site-ul proiectului Discurile anului 2020 - www.romania-muzical.ro/info/discul-anului-2020/. Evident, sunt disponibile pe platformele de streaming online.