Din întreaga scenografie semnată de Alexandra Budianu mecanismul de tip ruletă ocupă poziţia centrală; ba chiar am putea susţine că este principalul protagonist al performance-ului / spectacolului, având un aport crucial şi dictând întregul parcurs, ruleta fiind şi cea de care depind performerii. Într-o fatalitate aparentă, acest element de decor creionează un traseu prin care pas cu pas ajung să se dezvăluie şi să se descopere, la o adică, ceilalţi protagonişti. Este regizorul din scenă, care îl dublează pe regizorul titular, Alin Neguţoiu. Acesta din urmă alege să le dea performerilor libertatea şi să nu îi constrângă scenic, astfel încât se creează fluiditate şi consistenţă la nivel compoziţional. Cu toate acestea, nu-şi ia mâna complet de pe ei, existând mereu senzaţia unei ordini bine stabilită în tot acest hazard perfect gândit astfel încât să se poată desfăşura, dar fără să degenereze. Cu toate că existe multe ferestre în care se poate improviza, nimic nu este lăsat la întâmplare, ci fiecare scenă, respectiv fiecare intermitenţă, îşi are propria structură şi propriul scop. Astfel că putem vorbi despre direcţiile pe care tânărul regizor le lansează în această producţie ca fiind discrete, dar riguroase.
La nivel dramaturgic, Sabina Balan este cea care livrează scenele într-o manieră care doar pare discontinuă, dar care are rolul de a adăuga de fiecare dată câte ceva. În fapt, fiecare episod reprezintă o accentuare a vulnerabilităţilor pe care performerii permit să le defuleze şi să le redea pe scenă, atingând subiecte sensibile precum toxicitatea unuia dintre partenerii dintr-o relaţie, nocivitate care ajunge doar să erodeze o astfel de conexiune şi să îl arunce pe cel învrăjbit într-o mare de incertitudini şi de îndoieli. O altă tematică pe care dramaturga o abordează este aceea a statutului pe care noua generaţie o are şi asupra modului în care societatea se raportează la setul de caracteristici care o defineşte, prin bagatelizarea şi aproape ponegrirea acestuia, ceea ce conduce, de fapt, doar la constituirea unui hău şi mai adânc, care continuă să amplifice incertitudinile şi anxietăţile membrilor mai tineri ai comunităţii. Scriitura ei este emoţionantă şi puternică prin impactul prin care încearcă şi, mai apoi, reuşeşte să îl imprime asupra reprezentaţiei, dar şi prin naturaleţea discursivă pe care aceasta reuşeşte să o redea prin fiecare replică. Cu atât este mai bun textul Sabinei Balan cu cât vorbim despre o structură de tip colaborativ, astfel că aceasta nu doar că a reuşit să exprime emoţia, dar a şi reuşit să o reproducă într-un mod veridic.
În ceea ce-i priveşte pe performeri, tinerii selectaţi în cadrul acestei rezidenţe au fost Sabina Lazăr, Răzvan Mîndruţă şi Ioana Stama, respectiv Alexandru Condurat, cel care se ocupă de producerea muzicii live şi care reprezintă în multe momente ale producţiei un liant potrivit pentru a închega întregul aranjament scenic, oferind totodată prin muzica sa şi acel ceva prin care experienţa spectatorială să fie completă. Cei trei tineri actori, veniţi de la şcoli de teatru diferite, au multă omogenitate în ceea ce priveşte relaţionarea lor pe scenă, la nivel colectiv, dar şi multă carismă, la nivel individual. Fiecare dintre ei îşi demonstrează calităţile şi reuşesc, într-un fel sau altul, tocmai prin această compatibilitate pe care o au să se evidenţieze unii pe alţii. Cea mai bună dinamică este între Răzvan Mîndruţă şi Sabina Lazăr, care sunt asemănători ca valenţe, având multă vigoare, siguranţă şi poftă de joc. Ba mai mult, de remarcat este şi versatilitatea Sabinei Lazăr, care îi conferă interpretării sale substanţă şi o notă de complexitate, ceea ce o face o prezenţă completă pe scenă. Mai apoi, trebuie menţionată fermitate pe care o are Răzvan Mîndruţă în interpretarea sa şi care face din el un punct de siguranţă pentru colegele sale. Cu un joc clar şi riguros, acesta are o prestaţie care oferă o formă precis conturată întregului performance/spectacol. Nu în ultimul rând, este important de discutat despre jocul Ioanei Stama, care construieşte dimensiunea sensibilă a reprezentaţiei, având o prezenţă reconfortantă tocmai prin modul ingenuu în care îşi construieşte întregul alter ego de pe scenă. Aceasta are un joc bine dozat şi este, am putea spune, unul dintre punctele de sprijin pentru performance, deoarece menţine un echilibru şi în concomitent îşi construieşte persona gradual, fiind capabilă mereu să intuiască următorul pas astfel încât să se poată adapta şi să se menţină pe aceeaşi linie.
Restul vieţii noastre este o producţie experimentală tipică Reactorului, prin care aceştia caută să ofere posibilitatea unor noi artişti să îşi facă vocea cunoscută. Vorbim de performance complex, în care realităţile intrinsece se întrepătrund cu ficţiunea şi ficţionalizare, în care vulnerabilităţile sunt lăsate să zburde pe scenă tocmai pentru a le prezenta ca pe un motor interior al performerilor şi ca pe nişte motivaţii care îi împing să se manifeste în continuare. Cu o echipă tânără, dornică să îşi ilustreze calităţile, Restul vieţii noastre este un periplu pe care aceştia îl oferă spectatorilor în cele mai ascunse cotloane ale propriei lor fiinţe, fiind o experienţă totodată vie şi identificabilă, cu siguranţă, pentru mulţi dintre privitori.
Dramaturgie: Sabina Balan
Cu: Sabina Lazăr, Răzvan Mîndruţă, Ioana Stama
Regia: Alin Neguţoiu
Scenografie: Alexandra Budianu / Muzică: Alexandru Condurat.
Foto: Bogdan Botaş.