Regizorul David Verbeek ilustrează în Full Contact (2015) această apropiere către ţintă, în trei capitole distincte.
Primul capitol îl prezintă pe Ivan Delphine (Grégoire Colin, un "actor fetiş" al regizoarei franceze Claire Denis), care joacă aici rolul unui tînăr operator de drone din forţele armate americane care anihilează ţinte teroriste aflate la mii de kilometri distanţă.
Distanţa fizică dintre spaţiile deşertice în care aceştia trăiesc şi mor (surprinse de monitoarele alb-negru ale instalaţiilor militare) şi deşertul Nevadei, locul de unde sunt teleghidate dronele, este acoperită printr-o punte vizuală construită prin intermediul culorile desaturate, care apar oarecum prăfuite, şi filmarea "arsă" prin supra-expunere. Astfel, deşi în părţi diferite ale planetei, pare că vînător şi vînat aparţin aceluiaşi deşert inospitalier şi alienant.
Însă, chiar dacă Ivan beneficiază de toate avantajele şi siguranţa superiorităţii tehnologice americane, în adîncul sufletului său se ascunde dorinţa puternică a unui contact direct, uman, bărbătesc, cu ţintele sale.
Cu atît mai mult cu cît, ironic, momentul crucial - cel al morţii teroriştilor aflaţi în vizorul forţelor americane - este desemnat în protocolul militar cu un cuvînt fără nici o legătură cu situaţia faptică: "contact". Cum nu este nici un contact uman, presupunem că desemnează contactul bombei cu teroristul. Nu există nici un contact direct între urmăritor şi urmărit, între pradă şi vînător, ci doar o desfăşurare impersonală a morţii prin tehnologiile sofisticate ale secolului XXI.
Pentru a contracara alienarea indusă de acest veritabil newspeak tehnologico-militar, Ivan insistă să caute pe internet, după fiecare misiune, numele corect al celor pe care îi ucide. Un tribut necesar, o minimă recunoaştere postumă a umanităţii inamicilor săi.
Conflictul său interior ajunge la paroxism cînd, după i se ordonă să ucidă un grup de terorişti conduşi de Al Zaim (Slimane Dazi), realizează că aceştia se adăposteau într-o şcoală de băieţi, care cad astfel victime colaterale războiului purtat la distanţă.
Din acest moment personalitatea sa va începe un proces de dezintegrare, care, în acelaşi timp, va însemna şi o călătorie interioară către recîştigarea respectului de sine prin aproprierea fizică de victimele sale.
Un gest minor, aparent inobservabil, simbolizează începutul acestui proces: eliberarea unei tarantule veninoase pe care o ţinea într-un terariu ca animal de companie. Insecta războinică şi periculoasă este o metaforă a psihicului său: eliberarea insectei desemnează eliberarea de sub presiunea psihologică a rigorilor militare şi plecarea în călătoria periculoasă a propriului psihic aflat în căutarea libertăţii.
Călătoria se va consuma în două episoade, în care, ca în povaţa lui Léon citată la început, apropierea fizică este invers proporţională cu siguranţa proprie. Altfel spus, lupta devine din ce în ce mai dreaptă.
În al doilea episod intrăm fără nici un avertisment, fără nici un marcaj al trecerii din registrul realului în cel al inconştientului protagonistului (cum ar fi, de exemplu, un anşeneu care să înlocuiască gradual o imagine şi să avertizeze, astfel, spectatorul că trecem dintr-un tărîm în altul).
Ajungem, aşadar, pe o insulă pustie, neprietenoasă, înspăimîntătoare în albeaţa şi lipsa ei de vegetaţie, în care este obligat să supravieţuiască în condiţii dure. La un moment dat, de nicăieri, apare un cîine - citat cinematografic din Stalker al lui Tarkovski - şi care funcţionează tot ca simbol al căutărilor de sens desfăşurate în propriul sine. Într-un final, pe insulă apar şi victimele sale. Vînătorul şi vînatul sunt înconjuraţi de marginile insulei ca într-un ring imaginar, chiar dacă, nici de această dată, contactul nu va fi full, corporal, ci prin intermediul puştilor de asalt.
De abia în al treilea episod, contactul se va realiza fizic, direct. Sărim, prin aceeaşi bruscheţe explicabilă doar prin asocierile inconştientului, în peisajul urban al unui oraş francez.
Ivan este acceptat ca elev într-o sală de antrenament pentru lupte full-contact în care fosta sa victimă apare drept antrenor. Nici un avantaj tehnologic extern nu mai poate să medieze între Ivan şi Al Zaim. Durerea devine un companion permanent, pentru că luptele îşi lasă semnele pe trupul şi pe chipul său. Însă, simţim şi că eliberarea este aproape.
Culorile deşertice şi peisajele neînsufleţite din primele două episoade sunt înlocuite de un peisaj urban, în culori saturate, populat de oameni, nu de tarantule. Un oraş nu neapărat prietenos - căci conflictul este în continuare puternic, dar, oricum, mult mai aproape de ceea am putea defini drept normalitate.
Printre altele, în acest peisaj reapare şi Lizzie Brocheré, care interpretase personajul unei stripperiţe în episodul din Nevada, cu care Ivan are o relaţie eşuată. De această dată, este reîncarnată ca o colegă de muncă, iar între cei doi pare să se înfiripeze o relaţie mult mai caldă şi mai autentică decît cea iniţială. Încă un semn că Ivan e pe drumul cel bun.
Chiar dacă nu este cel mai cunoscut film despre vînătoarea cu drone (Eye in the Sky fiind, probabil, favorit la această categorie), Full Contact al lui David Verbeek rămîne o explorare hipnotică şi vizionară a presiunii psihologice determinată de acest tip activităţi militare.
Notă: Acest film şi alte 9 filme ale unor tineri regizori europeni sunt disponibile gratuit pînă pe 31 decembrie 2020 la artekinofestival.com.