iunie 2021
Rosto
Un pedagog de şcoală nouă, Lanţul slăbiciunilor, Despre cometă şi alte câteva scrieri caragialiene stau la baza Rosto, cel mai proaspăt Dabija - Iureş de la Act. În roluri deloc secundare, de elevi, mame, taţi, aleşi locali şi alţi adulţi cu felurite interese (stakeholders, cum se mai zice în 2021), Ionuţ Toader şi Dan Rădulescu. În cel principal, de profesor şi, episodic, de madamă prinsă în lanţul slăbiciunilor, un Marcel Iureş parcă mai emoţionant ca niciodată în ultimii ani.

Marcel Iureş (foto: Alex Iureş)
 
Dan Rădulescu (foto: Alex Iureş) / Ionuţ Toader (foto: Alex Iureş)
Montajul textului, aşezarea în scenă şi încântător de ingeniosul decor îi aparţin lui Alexandru Dabija. După ce a fost primul regizor de teatru câştigător de premiu Gopo pentru actorie se film, Dabija ar putea deveni şi primul regizor de teatru nominalizat la UNITER-ul pentru scenografie! O arhitectură complexă pe bază de sfoară, montată în înaltul şi de-a lungul scenei, susţine felurite pacheţele de hârtie, cutii de lemn, un ceas, un clopoţel ce au drept contra-greutăţi ţoaie de / cu ţuică ori vişinată. În răstimpuri, actorii trag de câte o sfoară şi dezvăluie un obiect. Sau un text. Sau o reproducere (vezi interdicţia pentru minori).

Şcoala la final graniţa secolelor 19-20, şcoala în deceniul 3 al secolului 21. Profesori cu momente de isteţime, profesori cu momente de idioţenie, profesori exigenţi, profesori îngăduitori, profesori corupţi, profesori integri, profesori abuzatori, profesori blânzi, profesori cu metode faine, profesori cu metode tembele. Elevi cu momente de isteţime, elevi cu momente de prostie, elevi aroganţi, elevi speriaţi, copii de bani-gata, copii de sărăcie.

Şcoala, ca şansă de ieşire din mizeria materială şi promiscuitatea morală. Şcoala, ca loc de speriat (copiii) şi de manifestat orgoliile şi instinctele dictatoriale (ale profesorilor). Şcoala, spaţiu dominat de bunul-plac al unora şi de banii altora. Şcoala, sediu al meritocraţiei. Şcoala, cu mâna întinsă pentru a obţine minima finanţare. Şcoala, punct terminus al traficului de influenţă ce înlănţuie societatea.

Rosto vorbeşte despre toate acestea. Când mai haios, când mai plat, când mai ironic, când mai pe culmile disperării, când mai misterios, când mai pe faţă. Cei trei actori schimbă rapid tonuri, roluri, ipostaze. Când textul nu e suficient, interpretarea lor vine să dea un strop de farmec scenei. Un gest, o replică, o privire, o strofă dintr-o cântare sunt suficiente.

Peste toate, pluteşte un aer de melancolie. La un anumit moment, profesorul lui Marcel Iureş notează ceva cu un creion pe o hârtie îngălbenită. La un altul, personajul său citeşte aparte dintr-un volum de Shakespeare, mormăind replici. Apoi, întrebat de un prea-energizat amic (ultra-conectat social şi mega-înamorat de originea lumii) dacă e de acord să promoveze un elev care nu ştiuse nimic la examen, răspunde cam aşa: "Da. Îi dau 7, cum îmi ceri. De fapt, le dau tuturor 7. Zici că protejatul tău e un copil minunat. Păi, nu sunt toţi copii minunaţi?". Uluit, amicul pleacă fericit. Profesorul rămâne singur.

Spre sfârşit, un profesor şi doi elevi privesc cerul înstelat al nopţii în aşteptarea cometei (punctele verzi de pe tavanul Act-ului sunt un fel de ecou al stelelor din Constelaţiile lui Nick Payne & Radu Iacoban de acum 3 ani şi ceva). Profesorul spune câte ceva despre rostul şcolii, urmează mai multe replici, un cântec despre timp şi întunericul de final. Ceva s-a dus. Ceva s-a pierdut. Poate o anume răbdare. Poate o anume încredere. În educaţie, în ştiinţă, în viitor, în noi.
De: după I.L. Caragiale Regia: Alexandru Dabija Cu: Marcel Iureş, Dan Rădulescu, Ionuţ Toader

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Act
22.06.2021 19,30
24.06.2021 19,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus