A vorbi despre un proiect teatral cum este Hektomeron înseamnă o deosebită plăcere - însă nu neapărat din perspectiva criticului de teatru sau a cercetătorului, ci mai degrabă a spectatorului care vă invită să vă alăturaţi unei călătorii unice din atât de multe puncte de vedere. Este unică nu numai datorită amplorii, magnitudinii unui conglomerat de 100 ţări, aduse împreună pentru a celebra teatrul. Este unică pentru că pune în dialog trecutul şi prezentul, pe de o parte, prezentul şi viitorul, pe de altă parte. Hektomeron implică memorie culturală, fiindcă elogiază moştenirea lui Boccaccio, autorul care a creat această operă literară extraordinară, Decameronul, într-un moment cumplit pentru umanitate. O conectează cu prezentul, cu clipele noastre de disperare şi incertitudine, cu timpul deznădejdii absolute. Oferind speranţă prin cultură sau, poate mai degrabă, oferind speranţa culturii, acest proiect afirmă puterea teatrului ca formă de artă care este pusă sub semnul întrebării astăzi, din toate direcţiile posibile, din interior şi din exterior.
Aş vrea, deci, să salut iniţiativa Teatrului Naţional din Craiova de a organiza ceva ce nu s-a mai întâmplat vreodată: 100 de episoade, 100 de regizori din 100 de ţări, reuniţi in jurul unei singure companii de teatru. La începutul anilor '90, această companie avea turnee în întreaga lume, din nordul Europei şi până în sudul emisferei sudice, din Canada şi până în Japonia. Peste tot, oamenii vorbeau despre miracolul unei trupe, care era pe atunci condusă de extraordinarul om de teatru Emil Boroghină, ai cărui moştenitori, Alexandru Boureanu şi Vlad Drăgulescu, îi continuă misiunea. Faptul că astăzi toţi aceşti regizori lucrează cu aceeaşi trupă - în spaţiul infinit al internetului - este simbolic: într-un fel, pare că lumea întreagă vine acum către Craiova. Şi cred că există trei dimensiuni asupra cărora ne este atrasă atenţia: una este, bineînţeles, dimensiunea globală - vorbim cu adevărat despre un proiect global, care foloseşte metode de comunicare oferite de tehnologia digitală, pentru a crea ceva ce ţine de spirit. Există, de asemenea, dimensiunea internaţională, pentru că un festival internaţional imaginar ne este prezentat tuturor, de pretutindeni, într-o sărbătoare a creativităţii, la care putem participa cu toţii. Iar a treia dimensiune, care cred că este cea mai trainică şi, într-un fel, cea mai relevantă, este dimensiunea universală: prin poveştile lui Boccaccio, reflectăm asupra condiţiei umane în secolul al XXI-lea şi medităm la ceea ce ne leagă, la acel sentiment al vulnerabilităţii, al singurătăţii, poate.
Virtuţile pe care teatrul le celebrează astăzi prin Hektomeron sunt iubirea, credinţa şi speranţa. Pentru mine, ca spectator, este extraordinar să urmăresc un proces realizat de regizori care nu s-au întâlnit niciodată în mod direct cu actorii, dar care sunt dornici să investească tot ce au, talentul, viziunea, aspiraţiile lor în ceva ce este atât de îndepărtat, dar atât de aproape de ei, totodată. M-ar bucura să puteţi urmări episoadele Hektomeron-ului. Poate nu pe toate, poate nu pe toate deodată, dar măcar pe cele care vă impresionează, care rezonează cu sensibilitatea dumneavoastră, fiindcă acelea cu siguranţă vor reverbera la un moment dat în gândurile, în conştiinţa, dar şi în inima fiecăruia.
(Traducere de Luana Neghea / Autor foto: Vlad Drăgulescu)
Articol apărut în revista SpectActor, 1/2021 (43)