School of Rock: între curaj şi necesitate

Scena de musical din Bucureşti a cunoscut în ultimul timp o dezvoltare ce era necesară pentru teatrul românesc, cu multe producţii realizate şi cu un real succes la public. Deşi ne aflăm într-o perioadă destul de complicată din punct de vedere sanitar şi economic, teatrele şi în general zona culturală fiind afectate de pandemie, regizorii au început să fructifice şi această zonă de spectacol de musical, care în alte ţări face săli arhipline. Însă în România musicalul pe teme rock nu prea a fost prezent, fiind câteva încercări timide cu Jesus Christ Superstar, iar la Sala Palatului au fost reprezentaţii cu We Will Rock You, producţie adaptată după melodiile Queen. Reprezentaţia de musical nu este pentru orice gen de public, prin amestecul de muzică şi cuvânt, iar spectacolele trebuie să atragă spectatori plătitori de bilet, atât pentru a justifica costurile de producţie care nu sunt deloc mici, dar şi pentru a ajuta la promovarea pe termen lung a unui alt gen de teatru cu care publicul român este mai puţin obişnuit. Din aceste motive, nu te-ai fi aşteptat ca Opera Comică pentru Copii, instituţia ce a pus în scenă School of Rock, să aibă curajul de a face aşa ceva. Asta nu pentru că nu ar mai fi realizat producţii de musical, ci pentru un spectacol de Andrew Lloyd Webber necesită o adevărată desfăşurare de forţe atât din punct de vedere al actorilor ce trebuie să se adapteze la greutatea unei asemenea partituri, cât şi din cauza problemelor scenotehnice pe care o astfel de producţie le ridică. Am văzut cu toţii că operele lui Webber nu sunt deloc uşoare şi necesită o atenţie uriaşă la detalii, deoarece rezultatul final nu are voie să fie unul slab sau care să facă rabat de la înalta calitate teatrală cu care spectacolele sale ne-au obişnuit.

School of Rock a debutat pe Broadway în anul 2015, spectacolul fiind realizat după filmul omonim regizat de către Richard Linklater cu Joe Black în rolul principal. Montarea de la Opera Comică este una de înaltă clasă şi se vede că a fost intens muncită şi repetată, ridicând calitatea actului artistic la un nivel aproape la fel de înalt ca cel de pe marile scene internaţionale. Nu aş face comparaţia cu Broadway pentru că acolo discutăm de un alt nivel de receptare, buget şi producţie de spectacol, însă pentru ţara noastră reprezentaţia este o lecţie că se poate şi la noi să se monteze musical. Cu acest spectacol în regia lui Emil Pantelimon, instituţia de pe Calea Giuleşti demonstrează că a ajuns la o maturitate a actului artistic de la care nu mai are voie să se abată. Timp de trei ore atât celor mici cât şi celor mari le sunt livrate lecţii de viaţă, lacrimi, bucurie dar şi muzică bună, asta pentru că School of Rock nu este doar o poveste despre nişte simpli copii care la iniţiativa unui profesor se apucă să studieze muzică rock. Este despre curajul de a face faţă situaţilor dificile atât ca adult cât şi copil, despre felul în care un om ce se crede ratat şi este marginalizat de societate reuşeşte ceea ce alţi dascăli cu experienţă nu reuşesc: să elimine normele pedagogice şi să fructifice talentul înnăscut al copiilor. Iar rockul este lecţia cea mai bună prin care aceste lucruri se întâmplă. Dacă dintr-o sală plină de copii şi tineri, câţiva încep să caute după fiecare spectacol informaţii despre Mercury sau Hendrix, să îşi întrebe părinţii cine au fost şi să-i roage să le pună muzica lor, spectacolul şi-a atins scopul. Asta deoarece ceea ce se întâmplă pe scenă se poate transfera în viaţa de zi cu zi, în sufletele celor mici prin intermediul muzicii. În fond asta e magia spectacolului de musical, că te face să pleci cu piesele sale în minte şi cu dorinţa de reveni să-l revezi de mai multe ori.

La un astfel de spectacol cel mai important este sunetul deoarece replicile trebuie armonizate cu muzica, astfel încât cei din sală să înţeleagă ce se vorbeşte. Am constatat plăcut surprins că sunetul este foarte bun din orice parte a sălii asculţi, iar versurile, deşi sunt în limba engleză, se înţeleg aproape perfect. Un mare bravo pentru cei ce au lucrat cu actorii pe partea de pronunţie a limbii engleze, pronunţie ce este clară, cuvintele auzindu-se aproape perfect atât din partea actorilor adulţi cât şi din partea celor mai mici aflaţi pe scenă.

Alegerea cuplului Ovidiu Anton / Mihai Mitrea în rolul lui Dewey, personajul central al piesei, a fost extrem de inspirată. Ovidiu Anton are experienţa muzicii rock - a câştigat în 2016 Selecţia Naţională Eurovision cu piesa Moment of Silence, care din diferite motive ce au ţinut de organizare a fost descalificată şi nu a mai putut participa la finala mare a concursului. Dăruirea şi emoţia pe care Ovidiu Anton o transmite în momentul când se află pe scenă vin din iubirea pentru rock pe care încearcă să o transmită, prin rolul său, publicului. El nu este actor de profesie însă acest lucru nu este vizibil absolut nicio clipă, reuşind să-şi ducă partitura impecabil până la final. De partea cealaltă a baricadei Mihai Mitrea joacă puţin diferit, oferind rolului o tehnică actoricească mult mai studiată. Indiferent de felul cum joacă, un lucru comun îi uneşte: dragostea pentru cei mici şi dorinţa de a-i învăţa ce înseamnă muzica, dar şi cum prin intermediul ei se poate răzbi în viaţă. Dewey nu este doar profesorul rebel din piesă ci este profesorul publicului din sală introducându-i astfel pe toţi în tainele şi istoria acestui gen de muzică atât de iubit.

Un alt rol important este cel al doamnei Rosalie (interpretat de cuplul Mădălina Constantinescu / Călina Epuran) care, datorită felului de a fi a lui Dewey, reuşeşte să iasă din rigorile funcţie de directoare de şcoală şi să se îndrăgostească de acesta. Una dintre cele mai frumoase scene este cea de la bar când între Dewey şi directoarea Rosalie începe să se înfiripe o relaţie de iubire, la început timid, ca un fel de rememorare a perioadei când atât ea cât şi el erau adolescenţi, iar viaţa nu avea greutăţi. În tot acest timp cupluri de dansatori completează feeric secvenţa. Nu de puţine ori se observă lacrimi în ochii spectatorilor pentru că actriţele distribuite în rolul lui Rosalie trăiesc momentul cu o puternică intensitate emoţională, demonstrându-ne astfel că o viaţă trăită în rigorile mediului şcolar nu poate ascunde adevăratele sentimente umane, iar acest lucru este o lecţie foarte importantă de învăţat şi de păstrat.

Dincolo de actorii adulţi cred că cei mai importanţi sunt actorii copii care reuşesc să ducă magistral trei ore de spectacol, lucru care nu este deloc uşor, mai ales că în acest timp ei trebuie atât să joace cât şi să cânte sau să danseze, toţi având roluri destul de complexe nefiind simpli figuranţi. Este adevărat că uneori se mai simte oboseala mai ales spre sfârşitul spectacolului, dar aceste lucruri pot fi trecute cu vederea în acest context. Este important ca cei mici să continue pe acest drum deoarece România are nevoie de actori de musical iar experienţa scenică de la vârste fragede nu poate fi decât benefică. Toţi se completează unul pe celălalt atât ca voci cât şi ca interpretare iar inocenţa şi felul pur în care joacă nu pot fi decât o bucurie şi de ce nu, pot chiar să nască o dorinţă în cei prezenţi în sala de a fi şi ei pe scenă la următoare spectacole.

Din punct de vedere regizoral punerea în scenă este la graniţa dintre spectacol de teatru şi show de televiziune, asta deoarece împărţirea scenelor, felul în care sunt plasate luminile şi decorul poate fi cu uşurinţă folosit pentru un serial de televiziune. Este de apreciat că nu există momente de umplutură care să plictisească, totul este alert iar spectacolul nu stagnează. Intrările şi ieşirile din scenă sunt bine gândite, sala fiind străbătută de o pasarelă tocmai pentru ca spaţiul de joc să se mărească, iar actorii să fie mai aproape de public. Luminile sunt o parte importantă a montării iar felul în care acestea sunt utilizate oferă un plus de valoare la ceea ce se întâmplă pe scenă. Numeroasele treceri între secvenţe se realizează cu ajutorul unui ecleraj tehnic bine gândit, ce nu deranjează din punct de vedere vizual. Există unele scene, mai ales cele în care se desfăşoară concertul în care luminile ar fi trebuit să fie mai spectaculoase, mai puternice, cu alte cuvinte să facă scena să explodeze cum se întâmplă la adevăratele concrete rock. Nu cred că acest lucru nu s-ar fi putut realiza din punct de vedere tehnic, însă trebuie să ţinem cont şi de faptul că ne aflăm într-un teatru în care sunt prezenţi şi copii mici iar pentru aceştia astfel de efecte pot fi deranjante.

Nu doresc să dezvălui foarte mult din intriga spectacolui aşa că lansez invitaţia publicului să descopere frumuseţea acestuia. Laudele sunt pe merit iar faptul că în ţara noastră se întâmplă un astfel de eveniment nu poate fi decât un lucru benefic pentru scena de musical şi pentru echipa implicată în acest proiect.

School of Rock
Regia: Emil Pantelimon
Conducere muzicală: Alexandru Ilie / Scenografie: Vladimir Turturică / Coregrafie: Cezara Blioju / Conducere muzicala copii: Teodora Jaworski / Asistent regie: Irina Furdui / Asistent coregrafie: Sabina Chirilă / Director Casting: Valentin Racoveanu / Traducere şi adaptare: Alina Gânj

Distribuţie (conform comunicatului Operei Comice pentru Copii):
Dewey: Ovidiu Anton / Mihai Mitrea
Ned: Andrei Mihalcea / Bogdan Podlovski
Rosalie: Mădălina Constantinescu / Călina Epuran
Patty: Teodora Calagiu / Sidonia Doica / Cristiana Ioniţă
Copiii: Zack - David Blaj / Eric Obae, Freddy - Andrei Borşan / Daniel Varga, Lawrence - Alexandru Crăciun / Radu Enache / Anastasia Ţântea, Billy - Sara Ardeleanu / Tudor Enache, Mason - Emma Donciu / Elena Ecaterina Matei, James - Bianca Dumitru / Natalia Ogăraru, Summer - Adelina Baicu / Charlize Maalouf / Alexandra Mihai / Maria Clara Postelnicu, Tomika - Natalia Constantinescu / Ana Marinescu / Maria Răducanu / Mara Săceanu, Katie - Iustina Soare / Ioana Vedeş, Shonelle - Adelina Baicu / Natalia Constantinescu / Charlize Maalouf / Ana Marinescu, Marcy - Alexandra Bârliba / Raluca Tudor, Alicia - Sabrina Movilă / Sara Andreea Pupăză / Alessia Titişan, Paige - Daria Enăchescu / Diana Oprea / Dina Stanciu / Diana Stoica, Dakota - Diana Dancu / Raisa Gogu / Iarina Popescu / Daria Teodor, Sophie - Alexandra Mihai / Maria Clara Postelnicu / Andreea Roşu, Madison - Amalia Niculiţă / Maria Răducanu / Mara Săceanu.