School of musical - School of Rock

School of Rock. Atipic, mai întâi a fost filmul. În 2003, în regia lui Richard Linklater, pe un scenariu de Mike White, cu o coloană sonoră compusă de Craig Wedren şi din care mai făceau parte melodii (sinonim pentru piese) de AC/DC, The Doors, The Clash şi mulţi alţii. Apoi, a venit musical-ul de scenă. În 2015, pe Broadway-ul new-yorkez, un an mai târziu, în West End-ul londonez. În regia lui Laurence Connor, coregrafia lui JoAnn M. Hunter, pe versurile cântecelor scrise de Glenn Slater, restul textului lui Jullian Fellowes şi, mai ales, pe muzica faimosului Andrew Lloyd Weber.

La 6 ani de la premiera absolută, School of Rock, versiunea pentru scenă, a ajuns la Bucureşti, graţie celui mai impozant proiect din istoria de 23 ani a Operei Comice pentru Copii (OCC). La un an după ce Familia Addams, montat de Răzvan Mazilu la Teatrul Excelsior, cucerea premiul pentru cel mai spectacol de teatru al stagiunii în cadrul Galei Uniter 2020, tot la un an după premiera excelentului Scripcarul pe acoperiş la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, reţeta franşizei de musical de mare succes în spaţiul anglo-americane adus pe scenele locale bifează un nou titlu major şi o înscenare impresionantă.

Montarea de la OCC are toate datele unei super-producţii. În aproape 3 ore de spectacol (cu o pauză), evoluează aproape 40 de artişti pe scenă (plus trupa de 5+1 care asigură, din fosă, muzica live). Pentru fiecare rol, există 2, 3 sau 4 interpreţi, opţiune necesară pentru a susţine ritmul neobişnuit (pentru spaţiul teatral local) de susţinut de reprezentaţii: sunt adesea programate câte două reprezentaţii zilnice, în 2 sau 3 zile consecutive. Emil Pantelimon (regie), Cezara Blioju (coregrafie), Alexandru Ilie (conducere muzicală) sunt principalii responsabili pentru curgerea aproape fără cusur a spectacolului, în timp ce Vladimir Turturică e persoana-in-charge cu decorurile, proiecţiile şi, în general, aspectele scenografice ale întâmplării.

Care întâmplare e pe alocuri "Uau!". Ritmul de joc, cantitatea de efort (de muncă, mai exact, muncă în sensul cel mai propriu şi fizic al cuvântului), talentul şi dedicarea copiilor (din cele aproape 3 ore de spectacol, copiii sunt pe scenă măcar două, vorbind, cântând, dansând), charisma şi energia personajului Dewey Finn (multe aplauze pentru Mihai Mitrea, văzut la reprezentaţia la care am fost spectator), muzichia şi muzicanţii (impecabili, după cum impecabilă este suprapunerea între mânuirea instrumentelor prestată la vedere de copii şi cea realizată, în fosă, de artiştii profesionişti) cu toatele sunt la superlativ. Cine preferă realului lenea de a emite şabloanele care încep cu "copiii din ziua de azi" sunt rugaţi frumos să dea o tură pe la acest spectacol. Impresiile de după sunt aşteptate cu interes.

La capitolul bile negative, ar fi poate de anti-remarcat stilul prea gros de interpretare preferat pentru aducerea în scenă a anumitor personaje (de pildă, Ned Schneebly). E adevărat, vorbim de un spectacol pentru publicul larg, ţintind cu precădere copiii şi adolescenţii, dar asta nu justifică caricaturizarea extremă şi ultra-şablonizarea. Copiii înţeleg din prima ce şi cum, nu e nevoie de repetare până dincolo de pânzele albe.

În chip curajos, spectacolul ironizează mai multe dintre numele la modă ale muzicii româneşti, preferate, la o primă strigare, de personajele-copii şi, e de presupus, şi de spectatorii-copii. Păşind apăsat anti-mainstream-ul muzica al momentului (nu doar din România), School of Rock câştigă puncte importante şi la capitolul educaţie. Cu totul remarcabilă, subtilă şi emoţionantă, scena când cinci actori, în costumaţii şi cu gestica & mimica de rigoare, aduc pe scenă cinci legende rock, cu Ozzie şi Freddie în frunte.

(Foarte) muncit, jucat cu dedicaţie, bucurie şi talent, School of Rock continuă convingător implementarea School of musical pe meleaguri mioritice. Gândit, montat şi promovat ca spectacol pentru marele public, având un deloc nesemnificativ rol educativ şi un major rol distractiv, genul acest de producţie artistică are marele merit de a atrage în săli oameni care altfel ar fi venit greu sau deloc într-o sală de teatru. În plus, School of Rock dă şansa câtorva zeci de adolescenţi să evolueze pe o scenă profesionistă, sădind, poate, pentru unii dintre ei, germenii unei viitoare cariere în domeniul artistic