În zilele noastre... poate fi diferit - D-ale carnavalului

În zilele noastre.
Locul: Sala Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti
Data: 20 iunie 2021, a doua repetiţie cu public / avanpremieră (la 136 de ani de la Premiera oficială) a spectacolului D-ale carnavalului, Comedie de moravuri.
Regizor: Alexandru Dabija

Regizorul împreună cu întreaga echipă a spectacolului D-ale carnavalului, a pregătit în condiţiile "vitrege" ale pandemiei un spectacol gândit să ne mai scoată din amorţeala izolării sanitare.

S-a făcut ca la avanpremiera spectacolului D-ale..., să mă aflu pentru a doua oară într-un interval de câteva zile, într-o sală de teatru, la un spectacol al lui Alexandru Dabija. Pe 8 iunie 2021 văzusem la Teatrul ACT spectacolul Rosto, după I.L. Caragiale şi în seara avanpremierei de la Teatrul Naţional eram încă sub impresia acelui spectacol ce-mi atacase toate ungherele minţii. Nu o să scriu acum, când încă îmi sună în urechi vocile şi replicile celor trei actori speciali, un trio cuceritor format din Dan Rădulescu, Ionuţ Toader şi mereu surprinzătorul Marcel Iureş, trio care ne oferă un concert de muzică de cameră de excepţională calitate, despre acel spectacol, ci despre D-ale carnavalului.

D'ale carnavalului este una dintre piesele cea mai complicată şi greu de explicat, într-o lume care nu este a mahalalei bucureştene, nici a burgheziei, nici a aşa zisei lumi bune, nu are oameni buni, nu are oameni răi, sunt oamenii obişnuiţi ai lumii lui Caragiale.

Lumea lui Caragiale se amestecă cu lumea lui Dabija, o lume românească plină de nefiresc, dar foarte firească, dacă ne uităm în jurul nostru. Pare că este Commedia dell'Arte, dar aşa cum este scrisă de Caragiale, este lumea dramelor personale ale unor oameni pe care-i întâlnim aproape zi de zi.

Dacă la începutul spectacolului apar nişte "unii" parcă veniţi din mahalalele bucureştene (din secolul al 19-lea, desigur! Cum altfel?), fără reţineri de la violenţă verbală şi până la urmă fizică, care nu-şi găsesc locul, care vorbesc despre dragoste şi înşelat... lumea carnavalului, lumea măştilor scoate la iveală caractere schimbătoare, care-şi dau unii altora costumul pentru a se transforma, pentru a-şi ascunde adevăratul caracter. Dabija ne duce în profundul lumii bucureştene, gata de distracţii şi petreceri ieftine, o lume reală care se ascunde în spatele unor perdele de carnaval. Lumea aceasta dezvăluită de regizor începe să se învârtă ca un carusel cu lanţuri de la Moşi.

Acesta este decorul spectacolului.

Pe scena Sălii Atelier a Teatrului Naţional Bucureşti, scenografa Raluca Alexandrescu, la a doua colaborare cu regizorul Alexandru Dabija (după Doi morţi vii de Vasile Alecsandri, la Teatrul Andrei Mureşanu, Sfântu Gheorghe, premiera în noiembrie 2020), ne pune în faţa ochilor un perete alb, alb de hârtie, în formă de "S", un "S" culcat, care, privit de sus, este coada semnului infinit, deci "lumea" asta nu are sfârşit. Această formă adusă pe scenă de Raluca Alexandrescu vine să adauge lumii lui Caragiale şi celei a lui Dabija şi lumea scenografei, împletită cu lumea costumelor (semnate de Liliana Cenean). Dacă de obicei, noi, spectatorii, nu dăm mare atenţie spaţiului unde curge acţiunea spectacolului, de data asta suntem aduşi "acolo" unde e fierberea mai mare, între personaje, pentru că spaţiul în mişcare ne invită la "dansul moravurilor" unei lumi ce nu a apus încă.

Acest "S" oferă o perspectivă înşelătoare, cu iluzia unor pereţi nesfârşiţi (astfel vom trăi şi senzaţia mişcării pe stradă), cu profunzimi sau constrângeri ale spaţiilor, un alb translucid cu forme care se mişcă sau se strecoară în contrejour. Şi mai reuşeşte scenografa ca prin structura şi textura materialelor să arate fragilitatea şi efemerul tipică caselor din marginea (şi nu numai) oraşului. Tot ce vedem pare improvizat şi ai sentimentul în permanenţă că dacă personajele se vor sprijini pe vreun perete, totul se va sparge. Şi aşa se şi întâmplă până la final.

Pe măsură ce turnanta scenei se învârte suntem duşi când în frizerie, când pe stradă, apoi în locanta carnavalului, iarăşi strada, iarăşi frizeria, postul de poliţie, strada plină de lăzi; lăzi mari din lemn, lăzi mici din lemn, cărucioare care poartă lăzile, scaune, undeva o colivie atârnată din cer, în care este un papagal cu un rol şi el în nebunia acestei lumi, un rol de sperietoare.

Papagalul va sfârşi acoperit cu o pânză, aşa cum sfârşesc cei care vorbesc mult şi când nu trebuie!


Este un spaţiu scenic pe care privirea îl controlează cu uşurinţă şi plăcere şi care lasă libertate actorilor de a se mişca în orice direcţie, un spaţiu care-ţi rămâne în minte legat de incredibilul poveştii / vieţii personajelor.

Raluca Alexandrescu a creat multe obiecte cu care regizorul şi actorii se joacă, în sensul bun şi artistic, le încalecă, le mută, sub ochii noştri, se ascund în ele, devin şi acestea personaje ale spectacolului. Decorul este viu şi se îmbracă şi se dezbracă în faţa noastră arătându-ne cum hârtia, lemnul şi fierul au viaţă.

Nu îmi este uşor să scriu despre scenografie şi scenografi, îmi plac şi-mi place ceea ce fac ei, dar ceea ce am scris mai sus este o încercare de a pune în vorbe aprecierea pentru un talent evident. Sunt convins că sunt mulţi scenografi tineri care, poate, vor avea şansa de a întâlni regizori care să-i "vadă" şi să aibă curajul să-i arate lumii.

În aşteptarea publicului...
 

21 august 2021, Bucureşti

D-ale carnavalului
de Ion Luca Caragiale
Regie: Alexandru Dabija
Asistent regie: Patricia Katona
Costume: Liliana Cenean / Decor: Raluca Alexandrescu / Coregrafie: Florin Fieroiu
Sunet: Stoica Liviu, Ştefan Stanciu / Lumini: Ionuţ Vlaşcu, Iordache Laurenţiu / Regizor scenă: Andi Tuinea, Vlad Lăzărescu / Mecanisme scenă: Adrian Anton, Gabriel Ene, Mihai Bănuţoiu / Sufleor: Mădălina Ciupitu.