E ultima cronică din an şi, în aceste condiţii, îmi permit să povestesc o întîmplare foarte personală care, pe departe, pe foarte departe, are oarece legătură şi cu piesa despre care am să scriu nu mult, doar atît cît simt că e cazul.
În urmă cu două luni şi ceva, am trăit o experienţă foarte personală, de natură nu neapărat suprarealistă, ci de-a dreptul supraORListă. Un chirurg extraordinar, pe nume Constantin Stan, m-a făcut să aud cu nasul şi să miros cu urechea dreaptă. Asta s-a întîmplat în urma unei operaţii de rinoplastie dificile. După operaţie, am stat vreo 10 zile cu o mască pe faţă şi am citit/recitit tot teatrul lui Eugène Ionesco. N-aveam voie să rîd, dar rîdeam în hohote. Vă recomand călduros piesa Vicontele, n-o să vă pară rău.
Aşadar, după ce m-am reîmprietenit definitiv cu Ionesco, după ce am mai citit o dată Insula de Gellu Naum, după ce am jucat o tablă cu Estragon, teatrul mi se pare a fi, într-adevăr, mişto sau chiar Michaux, deşi Henri Michaux a practicat alte alfabete. Aşadar, după toate aceste experienţe, îmi tot vine să spun "In Godot we trust". De ce am povestit toate aceste tîmpenii, care nici măcar nu sînt tîmpenii?! Pentru că, după asemenea experienţe, începi să vezi altfel, inclusiv teatrul sau, poate, mai ales teatrul.
Săptămîna trecută am văzut, la Green Hours, un loc foarte drag, o piesă la care chiar nu doream să-i aud pomeniţi pe Adrian Mutu, Marius Moga sau mai ştiu eu ce alte vedete. Văzusem, nu de mult, The Sunshine Play, de acelaşi autor, Peca Ştefan, şi îmi plăcuse foarte mult. De data asta, mai puţin, chiar foarte mult mai puţin, ca să zic aşa, deşi Laurenţiu Bănescu, personajul "cel mai" central al piesei, a fost OK. Nu m-a deranjat că toate cuvintele dificile ale limbii române şi-au găsit loc din belşug în replicile actorilor, m-a deranjat mai ales că autorul a avut grijă ca numele lui să fie repetat pînă la refuz, el fiind personaj al piesei, atîta doar că nu apărea fizic pe scenă. Figura asta autoreferenţială a fost făcută şi răsfăcută, cu mult mai mult haz, inclusiv de Ionesco, inclusiv de Gherasim Luca şi Gellu Naum, ca să mă refer doar la ce mă pricep eu mai bine. În concluzie, la mulţi ani şi sănătate!