Situl Magneta Musik 360.de* a transmis Proiectul ce a fost demarat în anul 2019 de un grup format din istorici ai muzicii, muzicologi, compozitori şi informaticieni. Folosirea inteligenţei artificiale a constituit o provocare în sensul de a rămâne fideli procesului componistic şi viziunii lui Ludwig van Beethoven. Ahmed Elgammal profesor doctor la Departamentul de Informatică al Universităţii Rutgers din New Jersey şi informatician principal în proiectul de inteligenţă artificială, spunea că "pentru ca proiectul lor să meargă mai departe, echipa a trebuit să folosească note şi compoziţii din întregul corp de opusuri ale lui Beethoven."[3]
Schiţele pentru prima mişcare a Simfoniei nr. 10, datează din 1827; ele au fost asamblate de Berry Cooper în anii '80 şi cântate de Royal Philharmonic Society, din Londra, în 1988. Ulterior, ele fiind înregistrate în două versiuni, una sub conducerea lui Wyn Morris, iar cealaltă cu Walter Weller.
Am ascultat partea a treia a acestei lucrări beetoveniene, un Scherzo. Allegro-Trio, în care un motiv melodic, amintind de debutul Simfoniei a V-a în do minor, op 67 a lui Ludwig van Beethoven (a Destinului), era dezvoltat aici, în metru ternar (însă cu acelaşi profil ritmic - durate scurte egale, urmate de o durată lungă). Forma muzicală, travaliul motivic, armonizarea, orchestraţia, dinamica (conţinând acele falii de forte piano), precum şi stilemele beethoveniene erau strict reproduse, cu variaţiuni tematice (permutări, combinaţii, inversări interpolări şi recurenţe) rezultând o muzică din celule stem, agreabilă.
Pe fundalul scenei Großer Saal din Bonn erau proiectate în culoarea florii de nalbă - mov - pe un fond negru, figuri geometrice poligonale, precum şi linii diferit intersectate, toate aflate într-o mişcare browniană [4].
Această lucrare hibrid însă nu a primit un număr de opus între capodoperele beethoveniene. În cronologia istoriei muzicii, prima simfonie a lui Johannes Brahms este cea care a fost denumită A X-a simfonie a lui Beethoven.
Acultând acestă experiment muzical, memoria îmi readuce în minte un joc optic din copilărie, denumit caleidoscop, în care imaginea se schimba, creând simetrii inedite [5].
Şi totuşi, această muzică nu îmi transmitea vreun sentiment sau vreo idee măreaţă. Sunt acolo în partea a patra, Adagio Maestoso. Tempo di Menuetto, fragmente de mozaic sonor bine asamblate, dar oricât m-aş îndepărta ca să percep imaginea totală, ea nu apare.
Între simfoniile lui Beethoven cu număr par, aceasta aşa-zisă a zecea mi se pare ternă (faţă de Simfonia nr. 6 Pastorala ori Simfonia nr. 8, Metronomul). Eclectismul rezidă în această parte din amestecul inestetic al unor maniere de exprimare (dansant, marţial, coral de suflători), precum şi din pretenţiile de ciclicitate. Iar Coda ultimei mişcări, te lasă cam cu ochii-n soare, cu toată insistenţa pe acordul tonicii.
Orchestra Beethoven din Bonn, dirijată de Dirk Kaftan a abordat totuşi cu profesionalism partitura, implicându-se în a oferi publicului din sala de concert o versiune cât mai aproape de stilul simfonic beethovenian. Fiecare solo al instrumentelor de suflat, dar şi calitatea compartimentelor instrumentelor cu coarde au arătat măiestria artiştilor ce alcătuiesc acest prestigios ansamblu.
Cumpănind bine, cred că în domeniul creaţiei artistice, omul nu poate fi substituit de computer. Nimeni nu poate bănui cum ar fi creat Beethoven Simfonia a X-a. Un geniu nu stagnează în proiect. Dacă ar fi să ne referim doar la salturile realizate de compozitor în domeniul formelor muzicale ce alcătuiesc simfonia clasică în patru părţi, am observa voinţa sa de înnoire: scherzo-ul a înlocuit menuetul mozartian, începând cu Simfonia nr. 3 «Eroica»). Continuând în această logică, probabil că, după Simfonia a IX-a în re minor («Oda bucuriei»), s-ar fi produs un nou salt calitativ, desigur greu de anticipat. În nici un caz, nu cred că Beethoven ar fi revenit la tehnica de compoziţie utilizată în perioada în care a scris Simfonia a V-a, dezvoltând o întreagă primă mişcare dintr-un singur motiv muzical, precum apare în această lucrare polihibrid. De altfel, în cazul Simfoniei nr. 9, ultima parte cu solişti vocali şi cor, era iniţial gândită ca o lucrare separată, însă compozitorul a optat să o integreze în simfonia în re minor, ca un final apoteotic. Iată că spiritul uman este imprevizibil.
Cu totul altfel au stat stat lucrurile în cazul Requiemului în re minor, KV. 626 de Wolfgang Amadeus Mozart, în care două treimi sunt originale, iar restul a fost terminat, la rugămintea soţiei sale Constanze, de către doi dintre discipolii săi: Joseph Eybler şi Franz Xaver Süßmayr, (cel din urmă adăugând şi o semnătură falsificată a lui Mozart, datată 1792, altfel Constanze ar fi fost nevoită să plătească avansul înapoi, nemaiprimind cealaltă jumătate a onorariului, prevăzut a fi plătit la livrare).
Inteligenţa artificială este şi va fi folosită în domeniul compoziţiei muzicale ca instrument ajutător, fără a substitui însă omul de artă, fiinţa având emoţii şi experienţe de viaţă unice şi inefabile. Omul a creat de pildă, în domeniul medicinei, extrem de folositoarele proteze. În simfonismul beethovenian însă nu se cer. Ce sens ar avea să fim coautori la virtuale sculpturi ale lui Auguste Rodin, cu ajutorul inteligenţei artificiale? Se va ajunge la extrem, la o înlocuire totală a compozitorului cu inteligenţa artificială?
Te poate face muzica să vibrezi fără inspiraţie şi dăruire sufletească?
"Fericit un suflet drag / Te poate face pe pământ / Cine n-a simţit iubirea / Plece dintre noi plângând." (Friedrich Schiller - An die Freude / Odă bucuriei).
NOTE
*transmis online, pe site-ul Magneta Musik 360 - magenta-musik-360
[1] Dirijorul Dirk Kaftan s-a născut în Marburg, Germania şi a crescut în oraşul Wittlich. La vârsta de 18 ani a început să lucreze ca repetiteur la Teatrul Trier.Dirk Kaftan a studiat apoi ingineria sunetului (Tonmeister) la Hochschule für Musik Detmold. Apoi, a devenit Erster Kapellmeister la Opera din Graz, Austria şi Director general la Aubsburg, Bavaria. Debutul său a fost în iunie 2013 cu Gurre-Lieder de Arnold Schönberg, având ca solişti şi cor, Wiener Singverein şi Grazer Philharmonisches Orchestre. În 2016, a primit distincţia Karl Böhm Interpretationspreis. A dirijat opere precum Olandezul zburător, Lohengrin, Tannhäuser, Tristan und Isolde şi Die Walküre de Richard Wagner; Rigoletto, La Traviata, Aida şi Don Carlos de Giuseppe Verdi; La Rondine de Giacomo Puccini; Eugen Onegi de Piotr Ilici Ceaikovski; Arabella de Richard Strauss; baletul lui Igor Stravinski Le sacre du printemps; West Side Story de Leonard Bernstein. Din 2016 Dirk Kaftan este Director general la Beethoven Orchester Bonn.
[2] Walter Werzowa s-a născut la Viena, Austria, unde a studiat chitara clasică şi muzică electronică la Vienna Musik Hochschule. Colaborarea sa cu Otto M. Zykan i-a deschis porţile muzicii clasice contemporane. Walter Werzowa s-a mutat în SUA, a compus hitul din anii 1980 Bring Me Edelweiss. Walter Werzowa este cunoscut pentru Intel «Bong», un jingle (o melodie scurtă, folosită în publicitate sub formă de branding sonor), care se presupune că este difuzat undeva în lume o dată la cinci minute, ca o reclamă sonoră. A compus de asemenea, muzică de film (Eraser, 1996, regia Chuck Russell, Taking Lives, 2004, regia DJ Caruso, Minority Report, 2002, regia Steven Spielberg şi scurtmetrajul 8: Person to Person, 2008, regia Wim Wenders). În 2016, Walter Werzowa a obţinut masteratul în Arte la Universitatea din Santa Monica, SUA. Lucrează acum în calitate de consultant atât la BMG, cât şi la Beyond.
[3] în articolul A zecea simfonie neterminată a lui Beethoven completată de inteligenţă artificială, 28 septembrie 2021, autor Sophia Alexandra Halldin, articol apărut pe site-ul classicfm.com/beethoven/unfinished-tenth-symphony-completed-by-artificial-intelligence/
[4] mişcare browniană - mişcare continuă a particulelor microscopice, în suspensie într-un lichid, datorită agitaţiei moleculare - dexonline.ro/brownian
[5] Un caleidoscop este de obicei un tub lung de 12 până la 15 cm, la un capăt al căruia există obiecte mici, colorate, inserate în mod vag între o placă de sticlă netedă şi mată. Adesea obiectele sunt corpuri din sticlă colorată. Celălalt capăt al caleidoscopului are o fereastră rotundă prin care să se uite. În ţeavă în sine există trei benzi de oglindă care se ating între ele la marginile lor lungi. Obiectele sunt reflectate în ea de mai multe ori, astfel încât un model colorat simetric devine vizibil cu schimbările sale, atunci când este rotit.