noiembrie 2021
Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2021
Preoţia catolică se vădeşte o preocupare predilectă pentru cinematografia poloneză actuală. Kler (r. Wojciech Smarzowski, 2018) arată păcatele diverse ale preoţilor, lupta lor pentru ascensiune sau capcanele sexuale în care cad. Corpus Christi (r. Jan Komasa, 2019) propune o preoţie a vocaţiei în conflict cu cea oficială. Ambele filme arată cu degetul spre latura omenească a preoţilor, spre imperfecţiunea inerentă a acestor oameni supuşi păcatului ca noi toţi.

Zieja se opune acestei înţelegeri pentru a ne propune o figură îngerească, fără corporalitate sau defecte, care se luptă cu un regim comunist ilegitim şi intrat deja în disoluţie.


Conflictul nu se mai duce în interiorul individului, ci este extrapolat la nivel macro. De fapt, preotul Jan Zieja nici nu mai este un om în carne şi oase, ci întruchiparea idealurilor creştine provocate şi scuturate din temelie de tulburatul veac XX. Destinul i se confundă cu istoria frămîntată a Poloniei din secolul anterior. Istoria, credinţa şi suferinţa veacului sunt concentrate într-o luptă de gherilă dintre armata patriotică poloneză şi armata nazistă ce se desfăşoară într-o biserică. Gloanţele străpung chipurile icoanelor, dîrele de sînge uman proaspăt se scurg o Pieta pentru a da o imagine plastică a hecatombelor istoriei recente.

Jan Zieja este portretizat drept un stîlp al credinţei încă din tinereţe, cînd are curajul să înfrunte normele bisericii sale pentru a îngropa creştineşte o sinucigaşă. Apoi, predică adevărul unităţii umanităţii ca preot-erou în cel de-al Doilea Război Mondial: deşi luptă alături de armata poloneză, împărtăşeşte sacramentele atît ostaşilor sovietici, cît şi naziştilor. Este nu doar universalist, ci şi feminist, insistînd ca în consiliul parohial după război să intre nu doar un pastor evanghelic german, ci şi o femeie. În toate aceste furtuni care ar fi răsturnat de mii de ori orice sistem personal de valori, Jan Zieja nu are căderi, îndoieli, sau excese.

La antipod, Grosicki (Zbigniew Zamachowski), ofiţerul de securitate care îl investighează, se dovedeşte ros de îndoieli. Ajuns aproape împotriva propriei voinţe să facă muncă de informaţii pentru a-şi urma tatăl, Grosicki este cunoscut drept un profesionist aparte, care ştie să "scoată cele mai ascunse secrete din om" printr-o combinaţie paradoxală de subtilitate şi transfer al îndoielii şi în interlocutor. Se pare că la momentul respectiv, regimul dictatorial polonez îşi pierduse atît de mult încrederea în sine încît ajunsese să prefere scoaterea non-violentă a secretelor din oameni în locul ortodoxelor metode staliniste.

Într-o clipă de disperată sinceritate, atunci cînd realizează că subterfugiile satanice şi mieroase pe care le încearcă asupra preotului nu au efect, maiorul debitează: "Există adevărul, adevărul absolut şi adevărul de rahat", pentru a concluziona solipsistic şi penibil: "Cred într-un singur adevăr: al meu". Revolta cinică a acestuia nu are rădăcini filosofice sau etice cît de cît stabile. Se ridică doar pentru a pierde împotriva tradiţiei bi-milenare a propovăduirii creştine. În jurul acestui mesaj evanghelic se coagulează predicile lui Zieja, care, pe deasupra, mai are la activ şi un patriotism real şi încercat, spre deosebire de naţionalismul ofiţerului nevoit doar să îl mimeze pentru că este trecut în fişa postului său.

Dar, chiar şi în această etapă de relativă democratizare a regimului comunist, complexitatea psihologică a ofiţerului - de fapt, şubrezenia sa - nu face casă bună cu aparatul poliţienesc în care activează. La începutul anchetei, îl cunoaştem ca fiind în rezervă, înecat în alcool şi depresie. De abia apoi este reactivat - temporar şi condiţionat - tocmai pentru rezolvarea sensibilului caz Zieja.

Tensiunea dintre cei doi este subliniată de distribuţia bine aleasă. Jan Zieja, atît tînăr (Mateusz Wieclawek), cît şi bătrîn (Andrzej Seweryn), are o siluetă zveltă, cu un mers sigur, o statură dreaptă şi o privire ingenuă. Tînăr pare un poet romantic, bătrîn un profet blajin şi naiv. Dincolo, Grosicki se prezintă ca un burghez rotunjor, mic de statură, fără prea multă siguranţă în mişcări şi chiar puţin buhăit atunci cînd camera se apropie de figura sa.

Aşadar, Zieja nu este o biografie, ci o hagiografie. Protagonistul omonim este perfect egal cu sine însuşi, fără profunzime, nu suferă nici o transformare pe tot parcursul filmului. Este perfect din prima clipă a tinereţii pînă la încercata sa bătrîneţe. Calitatea supra-umană a preotului transformă filmul într-o odă închinată Bisericii Catolice şi luptei sale împotriva comunismului.

Cu toate acestea, Zieja obţine un grad satisfăcător de credibilitate dramatică prin opoziţia dintre uni-dimensionalitatea clericului şi rotunjimea şi complexitatea umană a antagonistului său, din perspectiva căruia, de altfel, este şi narat.

Alături de alte producţii poloneze recente, Zieja poate fi urmărit pe platforma TIFF Unlimited, între 3 şi 7 noiembrie 2021.



0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus