O meditație despre putere - Regele, bufonul și domnii șobolani

Cu premiera Regele, bufonul și domnii șobolani de Matei Vișniec, în regia sever diriguită de Muriel Jakab-Manea, Teatrul Dramatic "I.D. Sîrbu" din Petroșani se înscrie pe linia valorizărilor dramaturgului româno-francez, nu puține în ultimii ani în spațiul cultural românesc. Spectacolul oferă șansa cunoașterii în profunzime a problematicii universului de idei și dezbateri pe teme ardente înfășurate în mantia purpurie a metaforei teatrale specifice. Dialogul cvasi-eseistic din piesa menționată a fost susținut de regretatul Ion Caramitru și de Horațiu Mălăele în cadrul teatrului radiofonic de pe Radio România Cultural în 2014, piesa s-a mai jucat în 2020 la Teatrul Național Satiricus din Chișinău în regia lui Daniel Ciobanu, cu mențiunea formulată clar de regizor că mesajul transmis de spectacol e cu bătaie directă spre actualitatea noastră politico-mocirloasă, adică "vrem o conducere demnă și un popor liber". Exact în această direcție merge și mesajul montării de la Petroșani. Muriel Jakab-Manea a contras maleabilitățile textului, poate și lungimile lui, într-o energică și subtilă eșalonare a replicilor cu efect sentențios, dinamizând atât cât se poate dinamiza un text mai degrabă sortit lecturii.

Vizionarismul structural al lui Vișniec vizează direct problematizarea de tip arhetipal, liberă de orice convenții sau constrângeri spațio-temporale. Deși în spatele simbolurilor străvezii, emblematice, precum personajele-simbol Regele și Bufonul, se întrezăresc umbrele reale inspiratoare de nevroze sociale și politice, regia reușește să mențină la înălțimea estetică dorită, cerută, ștacheta dezbaterilor angoasante pe tema puterii și a manipulării insidioase. Eseistica inițială, întemeiată pe un discurs prolix în divagații futile, e potențată în act teatral digerabil ca atare, ba chiar incitând spectatorul și invitându-l la reflecție. Totuși, date fiind tarele, vulnerabilitățile textului, spectacolul nu reușește să iasă dintr-o zonă a rigidității, în ciuda mișcării și a eclerajului scenic eficient folosite, la care se adaugă scenografia riguros adecvată, ofertantă, propusă de Eliza Labancz.

Pentru actorii prezenți pe scenă o oră și treizeci de minute este un benefic prilej de etalare a potențialului actoricesc al fiecăruia. Regele ticluit atemporal, întruchipat de Daniel Cergă, e drapat în tânguiri ionesciene, precum Bérenger din Regele moare și susține un scurt prolog în versuri aproape shakespearian, la care se adaugă fantomatica umbră a unui dictator autohton capturat și ucis... deci o construcție hibrid de care Daniel Cergă nu e câtuși de puțin vinovat. Dimpotrivă, el se achită conștiincios, onorabil de sarcina încredințată, dar, cramponat în reflecții hazardate, nu atinge empatia din Paracliserul.

Temele din istoria totalitarismului românesc animă pe mai departe imaginarul scrierilor lui Vișniec, invadat ba de rinoceri (Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre), ba de șobolani deveniți "domni" (vezi filmul lui Florin Codre, Șobolanii roșii). Așa că nu e de mirare că în teatrul său apare vitriolanta sintagmă-titlu Șobolanul rege! Motivele livrești, teatrale, cinematografice, furnizoare de idei, modele ale decadenței universale, se împletesc obsesiv în teatrul lui Vișniec, producând/ provocând alergii multiplicative. Mișcarea din tipologia șablonardă e specifică pentru Muriel Jakab-Manea. Ea pune pe post de bufon pe Oana Liciu-Gogu, ceea ce pare perfect normal într-o lume întoarsă pe dos și spectatorul acceptă convenția. Actrița pare a se desfăta jucând în lumina reflectoarelor, în timp ce comentează fără fasoane derularea evenimentelor din piața publică și spune lucrurilor pe nume fără jenă, jignind, acuzând, satirizând. De, privilegiul bufonului regelui! După aruncarea gunoaielor pe scenă își fac apariția "domnii șobolani", umbre neidentificabile, siluete acoperite cu glugi care se reped să sfâșie coroana regală. O simbolistică simplistă, dar elocventă. Șobolanii a căror față vopsită în verde închis rămâne nevăzută sub glugă sunt Dorin Ceagoreanu, Simona Codreanu, Andrada Dobre. Ei nu reușesc decât să semnifice forțele malefice interesate să pună mâna pe putere. După orice decapitare a unui conducător condamnat e la fel și gloata spălată pe creier e manipulată în continuare, de noi și noi așa-ziși șobolani. Avem, nu-i așa, o sinteză teatrală pliată pe reflectarea metaforică a unei realități reiterate mereu în istorie: "Mâine jucăm comedia supliciului în fața poporului" se spune, după ce interogațiile retorice din prolog schițează clasicizant trama avută în vedere: "Ce-i puterea și mărirea? Ce-s onorurile toate?/ Ce să fie dacă nu bufonerie care merge ca pe roate." Deși sunt invocați măscăricii, dialogul dintre rege și bufon rămâne rece și sobru, învelit în replici de coloratură livrescă, de tipul "Râsul doar va rămâne suveran peste prostie". Promovarea lui în teatru are rol moralizator, se știe de când lumea. Dar la Regele, bufonul și domnii șobolani nu se prea râde. Dovadă că, subintitulată fabulă barocă, farsă, bufonerie și mascaradă, piesa lui Vișniec nu reușește să fie o comedie, ci mai mult o meditație despre putere. O meditație ce transcede experiența teatrului absurd.