O machetă simbol - Cseresznyéskert / Livada de vișini

În microstagiunea Teatrului Maghiar din Cluj (3 - 12 decembrie 2021) a fost inclus și spectacolul Cseresznyéskert / Livada de vișini în regia lui Yuri Kordonsky, artist rus stabilit în Statele Unite, des invitat să monteze pe scenele din România (la Teatrul Maghiar din Cluj a mai montat în 2016 A mélyben / În adâncuri de Maxim Gorki, spectacol recompensat cu două prestigioase premii în România și Ungaria). În abordarea textului cehovian, regizorul mărturisește că a încercat "un fel de epurare a clișeelor despre personaje împământenite în mintea noastră" și rezultatele acestei purificări stilistice îmbracă formele exterioare ale dramei familiale într-o vaporoasă eșalonare a motivelor nostalgice despre trecutul ireversibil. Un duh al melancolizării străbate piesa de la un capăt la altul, estompând stridențele tragi-comice presărate ici-colo de dramaturgul rus. Poetica textului primește inserturi lirice din Rilke și Imola Kézdi, protagonista spectacolului, al cărei portret apare și pe afiș, pictat într-un reușit, romantic și superb ancadrament floral. Cu ceva timp în urmă descoperisem pe facebook poeziile modelate de tandre trăiri ale actriței, complinite discret în factologia personajului interpretat pe scenă: Ranevskaia Liubov Andreevna, proprietara livezii de vișini, femeie temperamentală, inundată de nostalgiile copilăriei și ale unei vieți ce nu mai este.

În mod ciudat, titlul ultimei piese scrise de Cehov în 1903 a primit tălmăciri alternative în limba maghiară; de la vișini la cireși: Cseresznyéskert (Grădina cu cireși), dar mutația nu alterează cu nimic simbolul reprezentat de moșia familiei, scoasă la licitație din pricina datoriilor insurmontabile, moșie echivalată cu raiul copilăriei și al traiului tihnit din Rusia patriarhală. Rusia - "o grădină frumoasă" se spune în text. Este vorba despre o societate în schimbare, despre o Rusie în schimbare, Rusia dinaintea revoluției, pe care regizorul o creionează prin prisma cronicii de familie.

Scenografia concepută de Dragoș Buhagiar oferă un larg spațiu de joc actorilor, intrați de cele mai multe ori în febrilă mișcare browniană. Poate pentru a alunga lentoarea cehoviană și a substitui absența acțiunii. Cei doi pereți masivi au o largă deschidere spre sală și spre râul aflat undeva în spatele spectatorilor. Este râul în care s-a înecat Grișa, copilul proprietarei și spre care se duc unele personaje să se îmbăieze, precum Duniașa (Román Eszter) și lacheul Iașa (Viola Gábor). În mod surprinzător, pereții devin transparenți când sunt evocate amintiri, scene ilustrate în ecleraj misterios, de o caldă comprehensiune. Mai mult chiar, pereții se distanțează în fundal, la un moment dat, pentru a face loc dulapului vechi, cu care dialoghează nostalgic Leonid Gaev (Bogdán Zsolt), fratele proprietarei Andreevici. Alt intrând în trecut, altă tristețe care vine să răscolească un prezent anemiat. Dar adevăratul depozitar al tristeților legate de trecut e bătrânul Firs, săltat de Dimény Áron din senectuțile sale spre a deveni depozitarul viu al lumii care se prăbușește.

Ținând cont de precizările lui Cehov însuși, regizorul a făcut din negustorul Lopahin, fiul vechiului argat al moșiei, "un om suav", interpretat impecabil de Váta Lóránd care-și exhibă bucuria de a fi proprietarul livezii într-o lungă scenă delirantă, fugind prin sală și hol de mai multe ori, sărutând scândura scenei, pereții, totul. El este "arivistul capitalist" în ascensiune pe scara timpului, dar mai puțin grobian decât este, de pildă, Simeonov-Pișcik (Bács Miklós), un alt proprietar slugarnic, aflat la ananghie. Lopahin se arată generos față de studentul comunist Trofimov (Bodolai Balázs), dar acesta refuză banii oferiți. Ania, fiica de 17 ani a proprietarei Ranevskaia, (interpretă: Tőtszegi Zsuzsa) are inocența și delicatețea de partea ei, nutrind sentimente de afecțiune pentru Trofimov. Îndrăgostită de Lopahin, Varia, fiica adoptivă a proprietarei (Imre Éva) prefigurează una din iubirile neîmplinite din teatrul lui Cehov. Guvernanta Chalotta Ivanovna (Kántor Melinda) își are numărul ei de scamatorie în spectacol, făcând să apară de nicăieri porumbei albi, secvență mirabilă, de mare efect, așa cum Román Eszter și Viola Gábor au un moment acrobatic incredibil. Epihodov (Szűcs Ervin) devine ridicol cu scârțâitul pantofilor, încheind acest portret în mișcare al vieții de provincie.

Regizorul întregește acest portret al familiei, aducând în spatele pereților transparenți pe mama proprietarei (Vindis Andrea) și pe copilul înecat Grișa (Lőrincz-Szabó Venczel), persoane prezente în amintirea celor de pe scenă. Imola Kézdi, îmbrăcată în haine vaporoase, valsând printre bagajele pline de amintiri și regrete, imortalizează prin jocul ei un personaj devenit emblematic în teatrul lui Cehov. Inflexiunile vocii ei transmit suferințele și trăirile unei femei capricioase, sensibile, instabile, mereu în căutarea fericirii, doborâtă de necazuri, neîmpliniri și străfulgerată de ipotetice speranțe. Prin atributele interpretative puse în valoare și în acest spectacol, Imola Kézdi este, fără îndoială, una dintre marile actrițe ale Clujului contemporan.

Importanța vizuală a livezii e diminuată mult în spectacolul lui Yuri Kordonsky comparativ cu alte montări. Livada, ca o jucărie îndrăgită de toți, este reprezentată doar printr-o machetă luminată în așa fel ca umbrele ramurilor copacilor pitici să primească amplitudine de simbol.