În perioada 3-12 decembrie 2021, Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă o microstagiune / showcase care conține parte din premierele anului 2021: Hamlet de William Shakespeare, regia Gábor Tompa, Macbett de Eugène Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, Cseresznyéskert / Livada de vișini de A.P. Cehov, în regia lui Yuri Kordonsky, Állatfarm / Ferma animalelor după George Orwell, în regia lui Zoltán Puskás, Rómeó és Júlia / Romeo și Julieta de William Shakespeare, în regia lui Attila Vidnyánszky Jr. Bonus: Porno - Povestea soției mele de András Visky, în regia lui Árpád Árkosi, care a avut premiera în 2020. Microstagiunea include lansări de carte și o expoziție dedicată regizorului Harag György.
Porno - Povestea soției mele
Realizat de regizorul maghiar Árpád Árkosi, coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj și a Teatrului Cetate din Gyula. Cu premiera în august 2020 la Gyula și în septembrie același an la Cluj (pe 16, afară, pe scena amplasată în curtea Teatrului, pe malul Someșului; pe 21, în sala Studio). A nu se confunda cu Porno, spectacol montat de Răzvan Mureșan la Teatrul Național din Cluj, în septembrie 2019.
Ambele spectacole se bazează pe textul directorului artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, András Visky. Piesa aparține dramaturgiei deschise. "Dramaturgia deschisă înseamnă să scrii o piesă în așa fel încât să oferi libertatea trupei sau regizorului să construiască spectacolul cât mai liber. Piesa aceasta s-a jucat până acum cu două personaje, cu cinci și cu șapte tocmai pentru că dramaturgia permite asta", declară dramaturgul într-un interviu (transilvaniareporter.ro/cultura/porno-la-teatrul-national-povestea-sotiei-mele-interviu-cu-dramaturgul-andras-visky/). La Național, distribuția are 7 actori. La Teatrul Maghiar, doar 2 (plus vocea lui András Visky, înregistrată, citind din dosarul de securitate al eroinei).
Personajul eroinei (Éva Imre) e bazat pe cel al soției lui Visky, cea care a trecut printr-o experiență intens traumatizantă la finalul lui 1989, în plin final al dictaturii comuniste din România. Personaje diverse, inclusiv cel al tatălui copilului, sunt interpretate de Ferenc Sinkó, omul responsabil și pentru mișcarea scenică.
***
E din nou decembrie. Sunt 32 de ani de atunci. Povestea trăită / scrisă de András Visky e dură și tulburătoare. E drept, totul e învelit într-o ton poetic ce camuflează, uneori, oroarea trăită / descrisă.
Și totuși, montarea lui Árpád Árkosi produce unul dintre cele mai calde și luminoase spectacole din câte se pot vedea pe scenele noastre în aceste vremuri. Chipul incandescent al Évei Imre, elementele de decor, cizmele și hainele propuse de Gyopár Bocskai, muzica lui Tibor Cári, gesturile și mișcările gândite de Ferenc Sinkó narează tragedia și urcă dincolo de ea. Aflăm răul și privim binele de deasupra. Și această așezare verticală improbabilă ni se pare perfect credibilă, captivându-ne și confiscându-ne.
Personajul Évei strânge copiii din cartierele sărace ale orașului și joacă teatru în fața lor pentru a le înlesni accesul la o altfel de realitate. Personajele lui Visky și Árkosi joacă teatru în fața noastră pentru a ne întinde o mână și a ne ajuta să pășim pe scara care urcă. Nepăstrând tăcerea despre hăul ce îi înghite pe cei ce nu au șansa de a găsi puterea ori sprijinul de a urca.
"Pentru cei neștiuți și uitați și pierduți în lutul orb și risipiți prin veacuri, dar care au fost sarea pământului și care au purtat pe umerii lor binele lumii sunt scrise rândurile acestea. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni". Cu aceste vorbe începe unul dintre cele mai frumoase texte care a fost scris vreodată în limba română: Pentru cei fără nume de Petru Creția (tolo.ro/faceti-va-5-minute-pentru-acest-text/).
Tragedii anonime ale unor eroi necunoscuți ce poartă, uneori, pe umeri lumea. Schimbând costume, cizme, machiaje, peruci, gesturi și replici, ei produc, la răstimpuri, fascicule luminoase de o asemenea intensitate, încât publicul devine incapabil să uite binele vreodată căruia i-a fost martor.
"Numele celor care, din sinele lor si de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului". Ole, ole, ole, ole...