Câteva elemente ale filmului doresc să sugereze aspectul de generalitate al întâmplărilor arătate pe ecran: titlul exprimă un loc ca oricare altul, în care oameni obișnuiți își duc existența chiar în această secundă (chiar dacă arondismentul 13 este preferat de imigranții asiatici, acest aspect nu are o importanță determinantă asupra scenariului). Cromatica alb-negru specifică filmelor vechi este predominantă, singura scenă color fiind cea în care Amber cea Dulce face videochat pentru aniversarea unui student. În ce privește mișcările camerei, încadraturile și montajul, filmul lui Audiard se păstrează într-un stil clasic, accentuând și mai tare sentimentul de imersare în lumea personajelor și de empatie față de ele. Cu toate acestea, anumite artificii sunt folosite pentru a întrerupe hipnoza și a ne reaminti că ceea ce urmărim este un produs artistic: mesajele de pe telefon apar în bule pe ecran, intertitlurile ne oferă indicii cu privire la momentul în care ne aflăm în poveste, slow-motion-ul potențează tensiunea resimțită de personaje, iar ecranul este împărțit în două în timpul apelurilor telefonice.
Protagoniștii sunt patru tineri, energici, care încearcă să supraviețuiască în societatea contemporană. Joburile lor sunt destul de obișnuite: Émilie lucrează la început la call center, apoi se angajează ca ospătăriță la un restaurant chinezesc; Camille este profesor universitar și face cercetare pentru lucrarea de doctorat; Nora lucrează în imobiliare și dorește să termine facultatea de drept; Amber face videochat. Fiecare dintre eroii filmului este prezentat din start ca fiind imperfect și cu probleme de relaționare, ca noi toți de altfel.
Micuța taiwaneză este "imatură, egoistă și egocentristă", așa cum reiese din descrierea surorii sale, pe care o sună în cele mai inoportune momente, dar și din comportamentul ei - când este ea sunată de familie, găsește orice scuză pentru a se eschiva. Camille este un Don Juan de culoare, un fel de Viconte de Valmont din Legături primejdioase care se află mereu în căutarea unei noi provocări, unei noi fete pe care să o seducă, pentru că "atracția pălește". De asemenea, își exprimă categoric părerile, în ciuda faptului că rănește oameni precum sora lui de doar șaisprezece ani. Nora nu știe să se apere și atunci când ajunge să fie hărțuită la facultate pentru că lumea o confundă cu lucrătoarea sexuală Amber cea Dulce, preferă să renunțe de tot la studii în loc să clarifice lucrurile. Iar Amber, din cauza mediului în care lucrează, este directă și tăioasă și nu are încredere în oameni.
Paris, arondismentul 13 nu se sfiește în a arăta nuditate sau activitate sexuală, ba chiar debutează cu ea. Și o face într-un mod care nu pare grotesc sau exagerat, ci dimpotrivă, natural. Firesc. Filmul mai vorbește și despre linia fină dintre intelectualitate și aroganță, despre tehnologie și cum influențează ea viețile oamenilor pe termen scurt sau lung, despre nenorocirile care ni se întâmplă doar pentru a ne pune mai apoi pe drumul cel bun, despre vinovăție și cum egoismul ne poate costa scump, despre bătrânețe și ororile bolilor ce vin odată cu ea, despre cum hotărârea arătată în exterior poate însemna nesiguranță în interior, despre toate aceste aspecte ale vieții cotidiene atât de familiare nouă, spectatorilor de rând, și despre cum poți să le depășești pe toate și să te autodescoperi, devenind mai puternic în acest proces. Din acest motiv filmul lui Audiard ne captează atenția încă de la primele cadre și nu ne lasă să ne mai gândim la altceva. Pentru că prezintă felii de viață. O viață care ar putea să fie la fel de ușor a noastră.