aprilie 2022
Casa de la țară
Bizară și nu exagerat de fericită această opțiune repertorială a TNB (fostul Teatru Național, din denumirea căruia a fost eliminat "inamicul" Ion Luca Caragiale). Promo-ul publicitar al lui Donald Margulies - și lasă-i pe americani să se auto-promoveze... - te vrăjește cum că ar fi o piesă care, "printre alte lucruri ca timpul, frumusețea, vârsta și amintirile, explorează și ideea universală a întoarcerii acasă". Sau, în aceeași notă de filosofie nu foarte scumpă: "Piesele mele sunt diverse, dar tema care le unește este pierderea... Modul în care oamenii se confruntă cu efectul timpului..." și alte pre(ten)țioase banalități (scrise adânc, vorba "Patronului" cel exoflisit de pe firmament). Frumos, atrăgător, chiar incitant, nu? Doar că gardul, ce s-ar dori vopsit cu măiestrie pe dinafară, adună în spatele lui o poveste artificială și complicată, dar plină de veleități, nici mai mult, nici mai puțin decât cehoviene! După tehnica atât de la îndemâna produselor de televiziune, a serialelor cu cât mai multe sezoane și întâmplări alambicate (că doar distinsul autor nu a trecut degeaba pe la NBC sau CBS), dramele Americii, toate câte sunt și în lumea teatrului, se adună și dau în clocot, firește că la momentul dramatic & oportun, într-o familie ajunsă să numere - cum suna titlul unei piese a Luciei Demetrius - trei generații de actori și regizori. Toți (sau aproape) victorioși în profesie, personalități de succes, pare-se - cu precădere comerciale; căci evocarea Broadway-ului și a filmelor de acțiune stabilește clar limitele.

Asta la prima vedere. La a doua (una așa, mai indiscretă și nefardată), izbânzile astea își păstrează contra-fața lor incomodă, jenantă, uneori reprobabilă, dacă nu chiar condamnabilă: pentru Anna Patterson, ai zice că un fel de celebritate ajunsă totuși la vârsta amintirilor, prețul succesului implică detașarea până la neglijare a familiei. Moartea tragică și timpurie a fiicei nu pare a fi lăsat urme prea dureroase asupra ei. Rămâne complice - tolerantă față de colegul într-ale vedetismului Walter Keegan (un ginere văduv lesne de consolat), conform unei logici a reputației publice, precumpănitoare asupra altor norme (mofturi?) etice. Își privește nepoata cu o detașare emoțională vecină cu dezinteresul, mai preocupată fiind de reanimarea unor amintiri sentimentale (la fel de rușinoase, dar asumate cu lejeritatea senectuții) legate de Michael Astor, fostul și virtualul viitor amant. Nici căsătoria imtempestivă și cam asimetrică sub aspectul diferenței de vârstă a suficientului ex-ginere nu pare a o deranja cine știe ce. Toleranță, sau nesimțire? Maia Morgenstern, luptându-se cu limitele dramaturgiei, nu reușește să ne lumineze cine știe cât, personajul purtându-și cu seninătate acuzația de a-și întreține rangul prin "reclamele alea stupide". Nici măcar dezorientarea cronică, dusă până la disperare, a fiului Elliot, nu izbutește să-i tulbure siguranța de sine și mândria suficientă de a fi recunoscută ca personalitate publică de oarecare importanță. În interpretarea incandescentă, dar plauzibilă și autentică, adesea emoționantă a lui Marius Manole (personajul care pune în mișcare criza reală din familie; un ratat nonconformist, disperat și copleșit de felul în care maică-sa și ex-cumnatul îi judecă eforturile de auto-definire), Elliot este fermentul a ceea ce ar trebui să fie o criză. Care, însă, se îneacă în conformism, previzibil și superficialitate. Al doilea element de prospețime și autentic este reprezentat de nepoata Susie (delicat și atent asumată de Cătălina Mihai), dar confruntarea - sau măcar limpezirea relației dintre ea și vedetele familiei - nu pare a-i fi dat prea mari bătăi de cap autorului, care o lasă să se descurce cum o ști. Ca borșul să fie și puțin picant, acesta mai introduce, ca factor de tensiune, o tentativă de trădare în amor, de către viitoarea soție a (ginere)lui Walter în fața irezistibilului Michael - schițată în cele mai artificiale tonuri, dar batista este pusă, complice și ipocrit, pe țambalul aparențelor salvate, ca să nu dea prost la fațadă. Schițate precar, cel mult funcțional, cele două personaje solicită mult interpreții (pe Raluca Aprodu, respectiv Gavril Pătru) care mai salvează, prin prospețimea și spontaneitatea lor, câte ceva din oferta deloc generoasă.

Sigur, pedigree-ul lui Margulies înșiră două nominalizări și chiar un Premiu Pulitzer, dar nu pentru această lucrare cam ieftinuță. Este știut că, asemeni Oscar-urilor, și aceste Premii Pulitzer ascund uneori jocuri de interese și combinații excluzând valoarea reală. Omul are multă experiență în construcțiile dramaturgice de larg consum, a lucrat mult în mass culture, iar aceste sechele, chiar pomădate cu voit dichis, continuă să se simtă. Ca să nu fiu acuzat că mi s-ar fi pus pata pe el, recunosc că prezentarea mă dusese cu gândul spre un minunat text, tot american (autor fiind mai puțin galonatul Tracy Letts) și jucat, nu cu foarte mult timp în urmă, la Teatrul Mic: Ținutul din miezul verii, în superba regie a lui Vlad Massaci. Pe lângă el (ca să nu mai vorbim de tradiția unor Tennessee Williams, Eugene O'Neill, Edward Albee sau, din rândul următor, Neil Simon, Eric Bogosian ori măcar un Norm Foster), această voit lustruită, fastidioasă și previzibilă încropeală își poate găsi rostul pe zisa primă scenă a țării din considerente, poate, comerciale. Adică vizând cu precădere popularitatea, pe gustul unui public ce savurează povești cu glanț din lumea bună... cea rămasă ca reper multilateral dezvoltat pe orizontul celebrului Dallas. Cehov, săracul... a fost amestecat în toată povestea așa, ca o inutilă și disproporționată reverență.

Regizorul Claudiu Goga, multipremiat - cum ne informează caietul program - este, și aici, egal cu sine însuși; așa cum îl cunoșteam din două spectacole (ce-i drept, nepremiate) montate, cu ani în urmă, la Nottara: D'ale carnavalului și Vizitatorul. I-am regăsit aceeași lipsă de ritm, cu nuanțe, poate căutate, dar greu observabile. Cu o atmosferă gri-cenușiu, apăsătoare, (de)servită de lungimile ce solicită spectatorului să aibă - dacă nu multă, atunci măcar - puțintică răbdare. Cu o alcătuire simplă și funcțională, dar nu mai mult, decorurile Corinei Grămoșteanu îi servesc cum nu se poate mai bine viziunea, fără a-i afecta stilul personal.

Din cauza lungimii textului și a celorlalte aspecte amintite, spectacolul de 150 de minute are și un bine-venit antract. Felicitări pentru asumarea riscului...
De: Donald Margulies Regia: Claudiu Goga Cu: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Marius Manole, Gavril Pătru, Raluca Aprodu, Cătălina Mihai / Maruca Băiașu

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul Național - Sala Studio
10.06.2022 19,00
12.06.2022 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus