Apoi, un plan-secvență de peste 9 minute, care comprimă cam tot atâția ani, ne arată, în aceeași casă, creșterea și maturizarea lui Lyosha în absența unui tată alcoolic și violent închis pentru agresiuni în familie, dar în prezența unui frate cald și aproape patern, care moare ca soldat sovietic în Afghanistan. Odată adult, Vladimir (Serhii Filimonov) nu reușește să se mențină pe linia de plutire și, aflat la strâmtoare, își începe cariera în generoasa lume a crimei anilor 1990.
În sufletul eroului nostru se petrec transformări importante în acest război al tuturor cu toți. Pe interior, își construiește o armură - pentru a se proteja, și un corn - pentru a ataca. De aceea, începe să semene chiar cu un rinocer, un animal periculos, teritorial, chiar dacă, la bază, nu este decât un ierbivor. Mărturisește aceste transformări unui personaj misterios, în timpul unor conversații tainice, nocturne. De fapt, nici nu știm exact dacă directorul său de conștiință este un om în carne și oase sau este doar o personalizare a propriei sale conștiințe.
Povestea este atent localizată în post-comunism: scheletele unor fabrici dezafectate domină peisajul îndepărtat, statui comuniste mai apar fugar în cadru și, foarte important, religia capătă o importanță crescută, oferind o ancoră pentru oamenii defavorizați de soartă. Și cultura pop a tinerilor din acea vreme este reconstruită migălos, cu muzica dance în ucraineană (un fel de 3 Sud Est și Andre) în atmosfera discotecilor de țară, cu sunet ușor spart și asurzitor, cu praf ridicat în aer și cu pantofi cu toc purtați pe cărări de pământ.
Însă, în esență, Sentsov se concentrează asupra protagonistului și nu asupra contextului în care acesta se dezvoltă.
La o primă vedere, Nosorih / Rhino prezintă mărirea și decăderea unui interlop pe fondul deconstrucției Uniunii Sovietice. Un fel de Nașul / The Godfather în varianta est-europeană. Avem aceeași reticență inițială de a intra în lumea violențelor mafiote, același cod al onoarei, aceeași violență exhibată pentru a acoperi slăbiciuni și frici interioare, nesiguranța și perisabilitatea unei vieți lacome de senzații tari.
Scenele orgiilor de sânge și sex sunt realiste, puternice, aproape îmbătătoare. Însoțindu-le mereu de muzica pop zgomotoasă a acelor ani, coloana sonoră a filmului creează o senzație de continuitate, o punte simbolică de adrenalină.
Însă, spre deosebire de eroizarea mafioților din seria americană, ucrainianul Oleh Sentsov creează o poveste ușor moralizatoare. Mafioții săi nu au valori de apărat precum familia sau onoarea. Din cauza sărăciei ce a urmat destructurării sociale după căderea comunismului, nu au nici măcar imperii de construit. Tot ce pot să facă este să ducă o luptă disperată pentru supraviețuire, adesea pierdută încă înainte de a începe.