Vrrreeeeeau să am serviciul lui Rafael! -Toxic

În primăvara lui 2008, spectacolul Opposites Attract pe textul americanului Bruce Kane avea premiera la Teatrul Metropolis. În regia Dorinei Chiriac și a lui Florin Piersic Jr. și traducerea celui de pe urmă. În primăvara lui 2022, spectacolul Toxic pe textul de mai sus al lui Bruce Kane avea premiera la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. În regia și traducerea lui Piersic Jr.. Care, în succesive formule de distribuție, a urcat și pe scenă în versiunea de la Metropolis. La Ploiești, rolurile sale sunt interpretate de Bogdan Farcaș, proaspătul laureat al Galei Premiilor Gopo 2022 pentru cel mai actor în rol principal din Neidentificat. Într-o anumită scenă, Farcaș e îmbrăcată într-o splendid-sclipitoare rochie roșie, cu perucă asortată și port-țigaret fumegând. Pe vremea actorului Piersic Jr, se purta verde.

****
Pe 14 mai 2022, Ploieștiul a făcut cozi ample la Noaptea Muzeelor și a umplut sala Teatrului Toma Caragiu. În ciuda norilor după-amiezii, ploaia a ocolit orașul și a îngăduit oamenilor să ia cu asalt străzile, parcurile, spațiile de spectacol și expoziție, terasele, noaptea. Pietonala din fața Teatrului, curtea Muzeului de Arheologie și Istorie, trotuarul din fața Casei de Târgoveț, grădina Casei Ploieștene: voci, gesturi, râsete, nerăbdare, zâmbete, viață. Viață? Să vedem.

****
Textul lui Bruce Kane are toate ingredientele de umanitate și cruzime din textele din Ionescu. Regia lui Piersic Jr. accentuează major latura sadic-absurdă pe care seria de monologuri livrate în 2 ori 3 personaje o conțin, invocă, indică, cultivă, reproduc. Actorii vorbesc privind mereu sala, niciodată partenerul.

Replicile sunt livrate adesea pe ton isteric, tare, foarte tare, mai tare, urlând (ce contrapunct voluntar / involuntar cu tonul clasic, cvasi-șoptit, al actorului Florin Piersic Jr.!). Urlăm ca să ne facem auzit mai bine mesajul. Proclamând fericirea sau, din contră, disperarea, vorbele se cuvine să ajungă în toate zările. În caz de fericire, se lipește și un zâmbet larg, cât mai larg, pe față. Zâmbetul rămâne acolo și când vorbele divorțează de sensul primar și satisfacția se procopsește cu un in- în față.

Soția / Amanta (Clara Flores) și Amanta / Soția (Theodora Sandu) încadrează Soțul / Amantul / Soțul (Bogdan Farcaș). Ele se visează una în rolul celeilalte, El visează la serviciul lui Rafael (Nadal) și la BMW-ul vândut pe motiv de Ele. Ea (Nadia Sălăgean) evocă fără încetare relația toxică avută cu ex-ul Robert, El (Andrei Radu) îi oferă non-stop vorbe de sprijin, încredere, înțelegere, Ea îl regretă pe Robert, El trage. Ei (Clara Flores și George Liviu Frîncu) hotărăsc, într-un roz-avânt spre fericire, că întâlnirea lor poarta ștampila raiului, apoi fanteziile li se amestecă și despărțirea e inevitabilă. Și așa mai departe.

Tot ce auzim am mai auzit măcar o dată. Dacă nu cumva chiar de mai multe ori. Am auzit, am citit, am gândit, am spus. Kane antologhează șlagărele discursului ei, discursului lui. Actorii le reproduc întocmai, urmând indicațiile lui Piersic Jr. de a separa, pe cât posibil, vorbele de mimică, mimica de gesturi, toate acestea de ei înșiși. Spectatorii aud vorbele, privesc costumele (scenografia Mihai Androne), urmăresc spoturile reflectoarelor (light design: Ionuț Aldea), râd, aplaudă, tac și realizează că mai e cineva acolo, în sală, cu ei, cu actorii, cu Florin (Rândul A, dreapta față, la capătul numerelor pare), cu personalul tehnic.

E poate istoria deceniilor de relații moderne și post-moderne între o femeie și un bărbat. E poate noua înfățișare a ce va să zică familie. Ori e poate masca sub care am moștenit și învățat să ne ascundem chiar și atunci când vine vorba de cea mai intimă zonă a vieților noastre. Masca de cuvinte, masca de zâmbete, peruca, papionul, rochia, cămașa, fusta, costumul. Livrăm ce suntem obișnuiți / ce se așteaptă să livrăm și cam atât. Rar, unii dintre noi ies din tipar și trag. Cârcotașii ar spune că și asta a devenit, oarecum, un tipar.

***
Nu-i deloc lucru ușor ce reușesc Sandu, Farcaș, Flores, Frîncu, Sălăgean și Radu. Să vorbești hăului ca și cum te-ai adresa celui de lângă tine e genul de exercițiu cotidian greu de urcat pe scenă. Celor care vor obiecta la ivirea cuvântului cotidian "Unde vezi, domnule, întâmplări ca alea de pe scenă în viața de zi cu zi?" li s-ar putea răspunde că tocmai ăsta e unul dintre rolurile teatrului / artei deștepte: să așeze pe scenă fapte aparent extraordinare din a căror desfășurare privitorul să decupeze ordinarul vieții sale. Peste o săptămână, începe Rolland Garros-ul. Rafael e, din nou, printre favoriți. Abia aștept!