Un incipit în acest discurs magic, cu reveniri și intruziuni în actualitate, este rostit de limbutul Váta Lóránd, Principe / Peter, travestit în călăuză, care înșiră verzi și uscate despre copilăria sa la Sfântu Gheorghe, amintindu-și de primele contacte cu arena circului, "fantastic circ" (reuniune a circurilor de stat din București și Budapesta). Pălăvrăgeala lui amuză, desigur, dar nu are nicio legătură cu textul shakespearian. E doar o savuroasă și amicală dialogare cu publicul pentru a face legătura cu decorul. Poate ceva similar se petrecea la Globe Theatre acum 400 de ani și mai bine, când actorii improvizau și strecurau tot felul de măscări spre amuzamentul general.
Rómeó és Júlia / Romeo și Julieta al lui Attila Vidnyánszky e extrem de dinamic, actorii mișcându-se necontenit ca argintul viu dintr-o parte în alta, ba îmbrăcați în costume extravagante, ba cu un halat de baie tras la repezeală pe ei, umblând desculți. Tragedia e împinsă spre parodierea acțiunii ca în commedia dell'arte, fără să aducă prejudicii majore fondului textului arhicunoscut. Mai ales că momentele de mare tensiune dramatică sunt tratate în tonalitatea gravă adecvată. Dacă trama e devoalată sub cupola circului-spa, e firesc să beneficiem și de momente de acrobație și acestea sunt întreținute mai ales de protagoniști, amândoi la primul contact cu Teatrul Maghiar: Kiss Tamás (Romeo) și Roman Eszter (Julieta). Mlădierea trupurilor lor tinere e dincolo de orice posibilitate de a pune în rostire. Excepțională este acrobația celor doi pe frânghia coborâtă din cupolă, secvență vizuală a sugestiei înălțării prin sentimentul iubirii, care ține spectatorii cu gura căscată mai multe minute în șir, mai ales că deasupra celor din "bazin" evoluează cuplul îndrăgostiților seduși de vraja iubirii.
Toți actorii se mișcă lejer, cu agilitate crescândă, halucinantă, fără să se observe diferența dintre generații. Periculoasele orgolii și dușmănii dintre cele două clanuri sunt rezolvate la nivel caracterologic prin dublele roluri atribuite celor doi actori maturi: Kézdi Imola (Lady Capulet / Montague) și Szűcs Ervin (Capulet / Lady Montague). Substituirile îi plasează în proximitatea sintagmei einsdem farinae, fără culpabilități părtinitoare, căci, nu-i așa? tout le monde est coupable. Tot din clasa maturilor reprezentativi ai teatrului face parte și Bogdan Zsolt în rolul Călugărului Lorenzo, un viclean și zâmbitor îndrumător al îndrăgostiților. Nu apreciez atribuirea rolului Mercuțio unei femei: Imre Eva, deși prestația ei e remarcabilă. Nu se pune mai bine în evidență sensibilitatea personajului, chiar dacă asta a urmărit regizorul. Extindere pe orizontala empatizării cu sentimentele Julietei primește Doica în interpretarea actriței Albert Csilla, mereu activă și provocatoare. Gedő Zsolt, la primul contact cu trupa clujeană, primește și el atribuții de îndrumător subtil prin hățișul întâmplărilor în rolul Benvolio. Prietenul lui Romeo, Benvolio, clamează insistent pacea înainte de orice, dar lucrurile scapă de sub control și tragedia se instalează treptat. Statura impozantă, costumația stridentă și recursul la respectarea tradiției fac din Paris, pretendentul oficial la mâna Julietei, un ins naiv și deznădăjduit în interpretarea lui Farkas Loránd. Firea răzbunătoare a lui Tybalt este pusă în evidență de Bodolai Balázs, o altă victimă a urii dintre cele două clanuri.
Personajele par permanent debusolate, actorii intră și ies din roluri rapid și pe neașteptate, căutând direcția în care să meargă. Unele scene și apeluri la spectatori sunt repetate insidios, în alunecare spre comic progresiv, ceea ce induce senzația de ieșire din tiparele tragediei și susținerea formulei "teatru în teatru" cu scop autopersiflant pentru a-l sustrage temporalității. Întru motivație generală vine policromia și strălucirea de circ a costumelor, expresive, fascinante, migălos executate, combinație între clasic și modern, între romantic și postmodern, între ilar și sever, între comic și tragic, creații aparținând artistei Kiss Zsuzsánna. Sub cupola așa-zisului circ-spa, "fantastic circ", într-un spațiu intim cu aproximativ 80 de spectatori, energiile degajate de jocul actorilor cuceresc inimile celor prezenți prin grațioasa prezentare a poveștii de iubire într-o vădită esențializare a mesajului și debordantă extindere spre speculații clovnești ce îmbină mișcarea permanentă a actorilor cu ieftine giumbușlucuri făcute din mers. Mai mult chiar, la nivel muzical, de la folclorul maghiar (veselie, jale) se ajunge la vocea lui Jim Morrison, garant al melancolizării sublime.
În cele de mai sus nu spun că spectacolul ar trebui să se numească Romeo și Julieta la circ, deși așa s-ar părea. Romeo și Julieta în regia lui Vidnyánszky Attila nu este, evident, transpunerea textului suport al genialului Will, ci mai degrabă pretextul de a înălța un imn, în manieră barocă, iubirii absolute, plecând de la poveste. În vertijul acestei construcții, fantazarea dinamică a regizorului e de-a dreptul copleșitoare, surprinzătoare la orice nivel de receptare.