Trebuie să vorbim despre asta (gânduri pe marginea spectacolului Fade In / Fade Out)

Trebuie să vorbim despre munca dramaturgului. Despre rolul textului în spectacolul de teatru. Despre alegeri. De ce alegi să lucrezi cu un dramaturg și nu cu un altul? De ce montezi un text atunci când alegerea este a ta și nu este o comisionare? De ce accepți și optezi pentru o metodă de lucru care implică colaborare, negociere, discuție când de fapt nu te interesează sau nu ți se potrivește?

Trebuie să vorbim despre limite și despre contracte și despre bani. Dacă un dramaturg semnează un contract și cedează teatrului drepturile asupra textului, nu înseamnă că regizorul poate lua textul, îl poate face franjuri sau că poate scrie scene întregi fără să înștiințeze dramaturgul. Sau poate pentru că totul este despre putere?

Îmi pare rău că singurul lucru pe care Bogdan Mustață crede de cuviință să îl spună (în interviul apărut pe LiterNet acum câteva zile - de citit aici) despre contribuția mea la acest spectacol este că "Elena a intervenit practic cu câteva zile înainte să depun proiectul". Mă refer la spectacolul Fade In / Fade Out, câștigător al call-ului de proiecte pentru spectacole-laborator lansat de Teatrelli. Și imediat: "Proiectul nu e neapărat axat pe partea dramaturgică".

O să încep cu această ultimă observație: nu mi s-a comunicat asta, nu mi s-a spus nicio clipă "Vezi că tu scrii, dar de fapt textul va fi un element secundar în spectacol". Dacă aș fi știut, m-aș fi retras imediat din proiect.

Cât privește "intervenția mea", când am "intervenit practic", proiectul era incomplet, nu avea nici măcar o singură idee de dramaturgie, conținea descrierea procesului tehnic. Atât. Așa cum era înainte de a "interveni" eu, proiectul nu putea fi depus la concurs. Sau sigur că putea, dar nu ar fi avut aceleași șanse.

În august 2021, Bogdan Mustață mi-a propus să mă gândesc la un concept dramaturgic pornind de la empatie. Era într-o vineri dimineață, iar eu știam de mai bine de o lună că Bogdan intenționa să participe la concursul organizat de Teatrelli pentru un spectacol-laborator. De altfel, de fiecare dată când îmi vorbea despre proiectul lui, îl întrebam, mai în glumă, mai în serios, dacă nu are nevoie de o dramaturgă. Îmi doream să lucrez cu el. Mai lucrasem în trecut și mereu am simțit că lucrăm foarte bine, de multe ori îi intuiam așteptările. Este analitic, dă un feedback bun. Îi știam și pe ceilalți membri ai echipei: pe Bogdan Albulescu și Ela Ionescu, pe Vlad Voinescu. Oana Novicov nu era în proiect în momentul depunerii, dar m-am bucurat când am aflat ulterior că ea va semna scenografia. Ei nu mă știu pe mine, sau poate că da, dar eu îi știam și îmi doream să lucrez cu ei. Bogdan și-a manifestat explicit dorința de a lucra cu instrumentele teatrului documentar, spunând că este de părere că s-ar potrivi acestui proiect.

I-am spus că aș scrie ceva despre suferință. Chiar dacă ideile îmi vin rapid, nu înseamnă nici că am un robinet în cap și nici că în spatele acestor idei nu sunt ani de muncă. Gândul de a scrie ceva despre boală și despre moarte e cu mine de ani de zile, venind cumva din interesul meu pentru sondarea intimității și a spațiului privat; toate textele pe care le-am scris pentru teatru de-a lungul timpului sunt de fapt reflecții asupra intimității și vieții private. De multe ori m-am gândit la felul în care corpul bolnav organizează spațiul și comunitatea în jurul său. Cum schimbă relații, cum creează putere. Mi se părea că Bogdan tocmai îmi oferise o ocazie de a cerceta o temă care mă preocupa de mult timp.

Am mers acasă și până în prânz avea deja un concept dramaturgic teoretizat. Mai mult, până duminică, când era deadline-ul, am lucrat ÎMPREUNĂ la aplicație. El a scris descrierea tehnică, eu tot ce ține de dramaturgie, stil de lucru, metode. Mai mult, am făcut un research despre spectacole care folosesc sau au folosit sunet de-a lungul timpului. Duminică după-amiază a trimis aplicația. Am câștigat concursul. Am început să lucrez, să vorbesc cu oameni. La unele interviuri am mers împreună. Bogdan a arătat interes pentru felul în care lucrez, la un moment dat chiar mi-a spus că ar vrea să merg să le vorbesc studenților lui despre tehnica teatrului documentar (nu s-a concretizat, dar scriu asta pentru a sublinia interesul lui, cel puțin declarat, pentru tehnica mea de lucru). I-am pus pe masă toate instrumentele mele de lucru, m-am consultat cu el, i-am spus ce cărți citesc și i-am rezumat pasaje, i-am redat idei din cărțile citite. Am început să scriu. Înainte însă am stabilit niște aspecte tehnice: să scriu pentru două actrițe și un actor și să fie 5 episoade X 10 minute, cu niște texte poetice drept treceri și care, totodată, să lege cumva episoadele cu un fir roșu. Am agreat că voi participa la primele întâlniri cu actorii și că voi continua să lucrez la text în timpul ăsta până când vom ajunge la o formă care să ne mulțumească pe toți. Am scris un prim draft, dar scenele i le-am arătat pe măsură ce le scriam. Nicio clipă nu am spus și nu mi-am dorit să predau un text-Biblie, de care să nu se atingă nimeni. Dimpotrivă. Nimic însă din tot ce am stabilit înainte de a începe lucrul nu a fost respectat. Am insistat: vreau să lucrez, vreau să mă întâlnesc cu echipa, vreau să vorbim. În afara unei singure întâlniri, nu am obținut nimic. Mai mult, după predarea primului draft, lucrurile s-au schimbat radical fără să mi se comunice, s-au schimbat într-un mod pe care nu l-am înțeles și care m-a făcut să sufăr. M-a exclus din proiect și m-a izolat de echipă. A modificat textul fără să mă anunțe, a tăiat masiv din el. Când a făcut-o, nu mi-a comunicat toate modificările făcute, iar acestea erau deja bătute în cuie, nu a acceptat nicio formă de negociere. Din cinci scene, a păstrat doar două. Mi-a cerut să renunț la două scene - din întâmplare, chiar scenele care presupuneau prezența a două actrițe, așa cum vorbisem -, una picase oricum, și să scriu o scenă nouă. Într-o primă fază, am refuzat și am lucrat la cea de a doua scenă, pentru că părea clar ce am de făcut. Am scris patru drafturi. Bogdan a ignorat tot ce am scris eu, a păstrat ideea și a scris el pe ideea mea. Nu a spus nicio clipă Nu merge, hai să încerci altceva. Nu mi-a comunicat asta decât când era prea târziu și minimalizând de fiecare dată intervențiile sale: Am pus niște replici, mi-a spus, pentru a afla ulterior că de fapt scrisese o scenă pur și simplu cap-coadă. Pentru că, nu-i așa, oricine se pricepe la scris și la fel de bine aș putea urca și eu pe scenă și să zic Scena asta o regizez eu! Am sfârșit prin a scrie și scena pe care refuzasem inițial să o scriu, după ce, într-o întâlnire cu producătoarea spectacolului și cu regizorul, din motive personale, m-am angajat să fac tot ce ține de mine pentru a avea un spectacol.

De ce am povestit totul? Pentru că e important să se știe și poziția mea în acest proiect. Nu vreau să obțin nimic. E posibil să fiu stigmatizată și să nu mai lucrez niciodată cu nimeni în teatru. De câte ori am încercat să vorbesc cu el, regizorul m-a apostrofat că nu vrea să audă de cât de bună sunt eu. Niciodată nu am cerut asta. Am cerut să fiu respectată și să fie respectată munca mea. Am atras atenția că este umilitor ca el sau oricine altcineva să scrie în locul meu atâta timp cât eu nu sunt de acord cu asta și nici măcar nu sunt informată.
"Așa se întâmplă în teatru / așa se întâmplă în film" pentru mine nu reprezintă un argument. Am lucrat mult în teatru, dar niciodată, niciodată nu mi s-a întâmplat asta, indiferent de stilul de lucru agreat. Chiar dacă este o obișnuință, nu înseamnă că nu este abuzivă, că nu face rău.

Din februarie sunt devastată. Au fost momente în care m-am aflat în pragul depresiei, în care m-au salvat prietenii și prietenele pe care le-am avut tot timpul lângă mine, fetele și terapia. Scrisul este parte din mine, asta fac de când mă știu, este profesia mea, este identitatea mea. Sigur că acest proiect nu este totul. Dar felul în care regizorul s-a purtat cu mine și cu munca mea și cum minimalizează acum contribuția mea la acest proiect este jignitor. Jignitor este și faptul că m-a pus în situația să mă justific, deși nu eu sunt cea care trebuie să o facă. Poate că acest spectacol putea fi făcut cu orice alt text. Până una-alta este făcut pe un text conceput și scris de mine și îi propun regizorului să scoată definitiv textul meu și să lase spectacolul așa, doar tehnic - funcționează?
 
 
 (Notă LiterNet: Dacă aveți păreri despre raportul care trebuie să existe între dramaturg și regizor, le așteptăm pe adresa [email protected]. Cele mai interesante vor fi publicate pe LiterNet.)