Premieră la Cluj - Colonelul şi păsările

După ce, în prima sa variantă, piesa Colonelul-pasăre, de Hristo Boicev, a văzut lumina rampei la Teatrul "Bulandra", în regia lui Alex. Dabija, a venit rîndul Naţionalului clujean să găzduiască întîlnirea cu cea de-a doua variantă a textului, cu titlul Colonelul şi păsările în viziunea aceluiaşi regizor, spectacol în care rolurile masculine din prima variantă, cu excepţia "Colonelului", devin roluri feminine, fapt menit şi el să sporească atît interesul publicului clujean, cît şi pe acela al spectatorilor deja familiarizaţi cu textul dramaturgului bulgar. Satisfacţia spectatorilor îşi află temeiul şi în reîntîlnirea cu Victor Rebengiuc ("colonelul"), actor emblematic pentru starea de performanţă a teatrului românesc, recent distins cu premiul pentru întreaga activitate la Gala UNITER.

Cu mici excepţii operate în decor (scenografia semnată de Horaţiu Mihaiu) şi mizanscenă, care apropie spectatorii de interpreţi (aceştia se află pe scenă, la doi paşi unii de alţii), spectacolul păstrează intenţia unui discret mariaj între filonul comic şi cel poetic-amar, pe fundalul din păcate mereu actual al războiului, dincolo de care răzbat întrebări adînci asupra condiţiei umane, tîlcuri cu privire la ingenuitatea ascunsă sub straiele "nebuniei" şi la adevăruri cenuşii îmbrăcate într-o normalitate ce nu face decît să camufleze unele ipostaze ale singurătăţii, violenţei şi alienării. Despre eterna nevoie a oamenilor de comprehensiune şi tandreţe, de zbor şi de o viaţă "altfel", dincolo de platitudine, de mutilări fizice sau morale, ne vorbesc pacientele unui decrepit sanatoriu de boli mintale, improvizat într-o mînăstire părăsită, unde singura cale a personajelor de a da existenţei un sens este aceea a întrupării visului "colonelului" de a le pregăti pe tinerele sale subordonate pentru cariera militară şi pentru afilierea "formaţiei" la ONU, înainte de a parcurge pe jos "drumul" eroic la Bruxelles...

Evoluţia de o remarcabilă forţă expresivă a lui Victor Rebengiuc în rolul principal ("colonelul"), cu obişnuita-i pregnanţă a gestului şi acea impetuozitate a frazării, dar şi cu momente de haz izvorîte din seriozitatea şi naivitatea convingerilor sale militare, politice sau... ornitologice, este secondată în general cu bune rezultate de interpretele clujence, dezvăluind poate pe alocuri şi ceva din bucuria lor profesională de a juca alături de marele actor invitat în spectacol. Credem că mai aproape de performanţă s-au aflat Elene Ivanca ("Matha-Hari"), acea "hoaţă" cu suflet populat de tulburătoare tresăriri de onestitate şi generozitate, tînăra şi talentata Ramona Dumitrean ("Meral"), o "ţigancă" împătimită în nevoia de dragoste şi de protecţie, Irina Vintze ("Titch"), actriţă cu excelente disponibilităţi atît pentru registrul dramatic, cît şi pentru cel comic, aici conferind chip unei nebunii clinice, în timp ce Eva Crişan ("Tereza"), o "călugăriţă" bîntuită de obsesii freudiste, Angelica Nicoară ("Nina") şi Carmen Culcea ("Doctoriţa") alternează clipele de joc convingător cu altele, ce fac dovada pierderii suflului sau dau senzaţia unei apropieri mai mult exterioare de datele personajului.

Cu mai puţin umor decît spectacolul bucureştean, deci cu pasaje în care efortul fizic al celor din scenă nu este însoţit de efectul scontat în zona semnificaţiilor comice, lirice sau dramatice, sau cu firave trimiteri la substanţa metaforică a textului (vezi "lecţia de zbor"), noul demers al Naţionalului clujean exprimă dorinţa manifestă a instituţiei de a deschide larg repertoriul către texte cu reverberaţie contemporană şi o reală priză la public, fără a face concesii bunului gust, împreună cu bucuria oferită clujenilor de a urmări creaţiile unor personalităţi de prim rang ale teatrului românesc, invitate în reprezentaţii. Socotim însă că, dacă procesul de grabnică şi violentă degradare fizică a edificiului va mai dura mult timp, nici artiştii, nici spectatorii nu vor mai avea curajul să intre în sălile acestui teatru. Ba, am putea spune că, în spiritul paradoxurilor atît de frecvente pe plaiurile noastre mioritice, tocmai revirimentul scenei clujene, marcat de importante spectacole distinse cu premii naţionale (Hamlet, Exact în acelaşi timp), a coincis cu subţierea sprijinului din partea celor cu îndatoriri în acest sens, fapt care a făcut ca în ultimii ani să dispară "Gala teatrelor naţionale", iar teatrul de aici să arate acum ca o cazarmă din Bagdadul asediat de bombe.