Tot pentru a celebra această ocazie, în foaierul teatrului a fost vernisată o expoziție care conține, printre altele, multiple ediții ale volumelor lui Molière (plurilingve), afișe și fotografii din spectacolele montate de-a lungul timpului, ba chiar și schițe ale costumelor, toate acestea demonstrând locul semnificativ pe care dramaturgul de secol XVII și textele sale l-au ocupat în lunga istorie de 172 de ani a instituției craiovene.
Revenind la spectacol, Felix Alexa propune prin această montare o lume a duplicității, în care granița dintre aparență și realitatea brută a lucrurilor este firavă, fiind de cele mai multe ori fracturată, ba chiar spulberată. În centrul a tot ceea se întâmplă în acest univers și a personajelor care îl populează tronează în mod autoritar Harpagon, o victimă a propriei calicenii și un prizonier al unei dorințe obsedante de a poseda cât mai mult avut, pe care să-l păstreze cât mai departe de ochii scrutători și de mâinile jinduitoare ale celorlalți. Desigur, observăm aici o stare de fapt aproape patologică, în care paranoia nu mai lasă loc niciunui dram de rațiune ori simțire. Acest lucru este evidențiat încă de la început, când Harpagon se furișează clandestin în întuneric pentru a-și număra banii și pentru a se asigura că sunt păstrați în siguranță. Sminteala sa ne este sugerată și prin faptul că în această versiune, protagonistul își ține ascunsă avuția în două cufere - unul mai mare care îl înglobează pe cel mai mic. În tot acest vacarm interior pe care îl trăiește din cauza monomaniei pentru bani, nu mai există loc pentru niciun fel de sentiment de paternitate față de cei doi copii ai săi, Eliza și Cléante. Este și motivul pentru care acceptă cu ușurință să ia decizii reprobabile în legătură cu viitorul celor doi doar pentru a-și asigura beneficii personale. Cu toate acestea, Harpagon are și tresăriri de umanitate, dar doar sporadice și lapidare.
Rolul infamului personaj îi revine lui Claudiu Bleonț care reușește să pătrundă în profunzimile protagonistului și să-l redea scenic într-o manieră în care să creioneze cu mult tact și versatilitate pornirile obsesive și obsedante ale lui Harpagon. Izbutește acest lucru fără a-l transforma într-o caricatură, menținând control asupra personajului pe tot parcursul reprezentației, oferind astfel o prestație plină de substanță. Pe lângă acesta, spectacolul beneficiază și de aportul unor actori și actrițe precum Cerasela Iosifescu în rolul Frosinei, Alex Calangiu în rolul lui Cléante, Costinela Ungureanu în rolul Elizei, Cătălin-Mihai Miculeasa în rolul lui Valère, Iulia Colan în rolul lui Mariane și Angel Rababoc în rolul lui Anselme, cel din urmă fiind, în finalul spectacolului, o contrapartidă la fel de tenace și de solidă pentru Harpagon.
Un element important în lumea pe care o conturează Felix Alexa în spectacolul său este și scenografia semnată de Andrada Chiriac. De altfel, această direcție a dedublării este facilitată prin faptul că întregul decor, prins în ștăngi, poate să fie deplasat cu ușurință, sugestiv pentru evoluția plină de fluctuații dintre personaje și de intenții ascunse pe care fiecare în parte, într-o măsură mai mare sau mai mică, le conține. Totodată, manevrabilitatea decorului insinuează și labirintul parcimoniei în care s-a pierdut Harpagon în totalitate, respectiv labirintul în care restul personajelor sunt captive din cauza aceluiași Harpagon. În plus, regizorul își construiește spectacolul în parametri atemporali și aspațiali, tocmai pentru a insinua că astfel de deviații sunt prezente pe parcursul întregii istorii. Prin urmare, elementele moderne se contopesc cu cele clasice, într-un melanj care rezidă în afara oricărei epoci precise, având deopotrivă muzica cu inspirație renascentistă și barocă (în mare parte interpretată live, la instrumente, de către Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu), mai apropiată de perioada lui Molière, și agoniseala protagonistului care este contabilizată în euro, mai apropiată publicului contemporan.
Un aspect fundamental pe care mizează Felix Alexa în spectacolul său este multilateralitatea personajelor sale, astfel încât se creează o pânză complexă prin care relațiile dintre acestea sunt dinamizate de interesele mai mult sau mai puțin meschine. Calicia lui Harpagon rămâne una dintre puținele constante, dublată atât de tumultul perpetuu pe care îl resimte în legătură cu securitatea banilor, cât și de mânia aproape animalică în momentul în care descoperă că i-a fost furat cufărul, printr-un monolog furibund și impresionant. Acest de pe urmă fapt este provocat de criza pe care acesta o instigă de-a lungul spectacolului, primii vizați fiind Cléante și Eliza, iar cei imediat afectați fiind Valère și Mariane, ale căror planuri de-a deturna intențiile lui Harpagon par să fie de prisos, totul până la apariția lui Anselme, un soi de deus ex machina în structura textului și a spectacolului.
Avarul lui Felix Alexa se păstrează proaspăt, îmbinând cu succes umorul și cinismul într-o frescă care vorbește clar despre slăbiciunile oamenilor, de-acum și de-atunci, și despre modul în care aceste fragilități ajung să îi consume și să îi corupă în chiar esența lor, dezumanizându-i.
Traducere: Vlad Russo
Regia, versiunea scenică, lighting design, ilustrația muzicală: Felix Alexa
Cu: Claudiu Bleonț, Cerasela Iosifescu, Alex Calangiu, Costinela Ungureanu, Nicolae Poghirc, Cătălin-Mihai Miculeasa, Iulia Colan, Cătălin Vieru, Angel Rababoc, Nicolae Vicol, Gabriela Baciu
Scenografie: Andrada Chiriac / Muzica live: Ovidiu Cârstea și Bogdan Oprănescu
Consilier artistic: George Banu.