Cu experimentul pe experiment călcând - Cu Marte pe Marte călcând

Creațiile colective au devenit o marcă a producțiilor teatrale de la Reactor de creație și experiment și ele se înmulțesc exponențial. E o dovadă că aici se experimentează intens, în draci plurali! Ultima năzbâtie de acest fel, propusă de compania Kit Comun (invitată, afiliată? nici nu le mai poți ține socoteala că se înmulțesc rapid, ca puricii, în cadrul proiectului de susținere a tinerelor talente #Emergent), năzbâtia deci, e, bineînțeles, tot un colaj. Un colaj, adică o adunătură de gânduri răzlețe, rostite disparat, sentențios sau peiorativ, reunite sub titlul blasfemiat liturgic Cu Marte pe Marte călcând. O inocență poate. În mod cert, o pledoarie ludică pentru ludic. O parodie străbătută de la un capăt la altul de siderală luciditate. Marte - Moarte se resorb în două silabe concurențiale. Un dulce balans cu conotații străvezii, cântat ca atare la un moment dat de Sabina Lazăr: Hai pe Marte! sau... cu un a dilatat în diftong schimbând jovial conotația religioasă. Niciodată toamna nu fu mai frumoasă / Sufletului nostru bucuros de moarte? Nu, să nu înaintăm până aici! E prea mult. Vârsta recomandată +12.

Conceput parțial vizual de Robert Kocsis (regie, scenografie, muzică), spectacolul înseriază problematica majoră a sorții Pământului în factologia cotidianului pestriț ce provoacă angoase. Insomnia, obsesiile, stresul, călătoria, zborul în necunoscut, sunt teme țesute cu ață albastră, trecute de pe buzele unui interpret pe respirația întretăiată a celuilalt. Gândurile-confesiuni țâșnesc șfichiuitor ca niște săgeți otrăvite sau ca scurte iluminări de moment. Ele trădează anxietatea unei lumi ajunse la climaxul suprem. Cei trei interpreți, Sabina Lazăr, Andrei Bouariu și Denisa Tudora, costumați în salopete bej și mărșăluind, în deschidere, ca niște marionete robotizate, par a se pregăti pentru o lungă și misterioasă călătorie. Sugerată, reluată spre final într-un simulacru de ralanti impresionant, desprins dintr-un virtual scenariu SF. Dacă am consumat planeta fără rușine, fără rațiune și discernământ, e clar pentru oricine că trebuie să ne mutăm, să căutăm alt spațiu de locuire și de pradă. Căci omul e cel mai ticălos prădător.

Trimiterile sunt acide, netrucate, directe, înainte ca obiectivul interacțiunilor să se îndrepte spre structurile individuale, prinse în tensiunea (vag evidențiată) a părăsirii locurilor viciate și a iluminărilor prin prisma amintirilor nostalgice. În această zonă a evocărilor edulcorante, regia alege să înfățișeze, desigur ironic, formele concrete ale realităților palpabile, anulând evidențele ca și cum n-ar fi fost. Subtile găselnițe. Actanții, întinși pe jos în poziții dintre cele mai bizare, comentează fotografii vide de orice imagine. Golul existențial e denunțat parodic într-un subtil de joc de oglinzi și proiecții intercalate. "Video și identitate vizuală" - Andrei Pop. Scenele reproiectării pe ecran a celor trei actori se succed delirant prin fața spectatorilor, imprimând un ritm al derulării și al parodierii replicilor care încarcă semantic și emoțional demersul artistic. Din setul de unelte și materiale puse la dispoziție de regie, sunt folosite cele care creează ambianța ambiguă a spațiului de joc luat în posesie fără decor. iPhone-uri, lanterne și emițătoare dobândesc statut de simboluri ale hipertehnologizării înrobitoare. Mergând în patru labe, cu mobilul în gură, personajele dezumanizate, transformate în roboți caraghioși, creează o scenă grotescă de tot hazul.

Multe idei bune vin să salveze monotonia replicilor aruncate în răspăr, ca pietricele presărate în oglinda apei, alungând liniștea, chiar dacă ele însele nu sunt lipsite de profunzime și spontaneitate. Ba și de ironii exprese. Prin coregrafia coordonată de Andrei Bouariu, "făcătura" textuală finisată de Roxana Țentea prinde viață. Corpurile în mișcare continuă supradimensionează mesajul destul de echivoc al demersului artistic, ridicându-l în gratuitate poetică genuină, puțin gustată de un public needucat.

Interacționarea cu sala, modul degajat al dezvăluirilor de culise vorbesc de la sine despre faptul că Reactorul clujean și-a format deja un public al său, receptiv și încântat de montările atât de atipice de aici. Cum este și acest experiment scenic, girat de Adriana Creangă pe post de manager cultural.

Spectacolul Cu Marte pe Marte călcând nu va fi niciodată un cap de afiș pe lista pieselor de succes. Nu va fi Dama cu camelii sau Fantoma de la operă. Sau nici măcar Angajare de clovn. Realizatorii vor spune că nici nu și-au dorit așa ceva. Pe dracu! Cine să-i creadă? Dar înscenarea unui delicat joc cu Marte, planeta de departe, așa cum Apolodor se juca în Labrador, merită văzută și pentru simplul motiv că poate fi situată în rândul investigațiilor experimentale din acest sfârșit de an calendaristic 2022.