Așadar, nu puteam să încep 2023 fără să spun cele ce am simțit la Opera de trei parale, pe care Răzvan Mazilu a pus-o în scenă la Teatrul Excelsior din București. Ce lume, lume acolo pe scenă... și Mițe și Zițe, și Vete, Chiriaci și Cațavenci, și scrisorele, dar în variantă brechtiană, cu iz de John Gay, combinată cu Mazilu. Acel Soho londonez, cu tot arsenalul de mahalagii, de pușlamale de prim rang, de criminali și de cocote este adus în scenă pentru nimic altceva decât pentru entertainment. Pentru că suntem la teatru, la spectacol, la show, nu-i așa? Teatru în teatru sau operă în teatru, și vodevil și gag-uri, și film mut, și circăreală, toate le-am regăsit într-o derulare în crescendo a situațiilor scenice.
Ironie, autoironie, situații comice, dar și emoție. Poveste de dragoste? E și asta. Chestiuni "politice"? Acolo sunt. Aventură? Of course! Cu cântec încă. Și bine cântat!
Lumea cerșetorilor este un pretext, pe care Răzvan Mazilu l-a exploatat în manieră personală, fără a se dezice de ideea brechtiană, dar impunând o anume prezentare a lor: cu teatralitate, cu umor, cu mesaj.
O scenă de teatru, de operă, tronează pe scena Teatrului Excelsior. E simplă, sugestivă, simbolică. Dragoș Buhagiar a știut exact ce trebuie ca să nu eclipseze, ci doar să susțină ideea regizorală. Acolo se desfășoară, în principiu, totul, toate poveștile de dragoste, intrigile, uneltirile: pe scenă, dar și în culise. Și Marlene, povestitoarea, o Marlene atipică, androgină, dar care face legătura între timpuri, între lumi, martoră la tot ce se întâmplă pentru a povesti, care devine o victimă a poveștii, un personaj necesar. Mi-a plăcut mult această Marlene (copie fidelă a Marlenei Dietrich), excelent interpretată de Dan Pughineanu, care ne anunța ce se va întâmpla, care exprima ceea ce simțea, un personaj omniprezent, omniscient, care ajunge să fie, în final, un simplu actor pe scenă. El / Ea suferă la fiecare moment culminant al istorisirii. E sensibilă, ce să-i faci?
Răzvan Mazilu știe să exploateze la maxim calitățile vocale și de mișcare ale actorilor. Ironia se regăsește în gesturile ample, teatrale, în costumele create, în situațiile comice în care ajung personajele. Costumele, gândite tot de Răzvan Mazilu, îți atrag atenția și definesc foarte bine personajele, trăsătura de caracter a fiecăruia.
OMUL, cu lipsuri și calități, este esența acestui spectacol. De la omul-marionetă (prostituatele de la bordel erau ca niște păpuși mecanice, spoite ca și când ar fi de lemn, cu mișcări sacadate, oarecum inexpresive), la omul politic, la omul zilelor noastre, care suferă, care minte, înșală, iubește, râde, ucide, trăiește.
La final sunt toți acolo, pe scenă, într-un happy end de poveste, uniți și privindu-ne cu intensitate, ca și când ar spune: priviți-ne! Ăștia suntem noi, OAMENII, cu bune și cu rele, mai mult sau mai puțin simțitori, cu păcate, păcatele lumii acesteia.
Opera de trei parale, spectacol produs de Teatrul Excelsior București
De: Bertolt Brecht și Kurt Weil
Traducerea textului: Ozana Oancea
Adaptarea songurilor: creație colectivă după versiunea Ninei Cassian
Distribuția: Lucian Ionescu, Mihai Mitrea, Mihaela Coveșeanu, Maria Alexievici, Mircea Alexandru Băluță, Ana Udroiu, Mihaela Trofimov, Alex Popa, Dan Clucinschi, Dragoș Spahiu, Ovidiu Ușvat, Alex Călin, Matei Arvunescu, Ion Bechet, Dana Marineci, Andreea Hristu, Iulia Samson, Raluca Botez, Robert Radoveneanu și Dan Pughineanu
Regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu
Decorul: Dragoș Buhagiar
Pregătirea muzicală: Maria Alexievici / Lighting design: Costi Baciu / Producția muzicală: Vlad Vedeș / Corepetitori: Miriam Drașovean, Maria Alexievici / Producător delegat: Vasea Blohat / Șef producție: George Ion / Regia tehnică: Viorel Stemate / Costumieră: Nicoleta Țîcu / Make-up: Mădălina Ghizdeanu, Ioana Roman
Foto: Andrei Gîndac
