Aer curat la Sfîntu Gheorghe - Oxigén

Sînt un scriitor de comedii, îmi place să văd oamenii rîzînd - aceasta este replica lui Ivan Viripaev, cînd este întrebat ce caută el în scenă. Nu știam de replica asta cînd, cu mai bine de zece ani în urmă, am intrat pentru prima dată în relație cu Viripaev, citind și respirînd pe ritmurile compoziției sale, care între timp a fost recunoscută drept unul dintre marile texte ale dramaturgiei contemporane. Este vorba de Oxigen, un text ce împlinește căutarea autorului, adică are forța să-i facă pe oameni să rîdă, dar confesiunile protagoniștilor din această poveste stîrnesc poate cea mai angoasantă formă a rîsului, cea pe care Hegel a identificat-o în Prelegerile sale de estetică drept un rîs al ironiei și al disperării, rîsul ce sădește în oameni insecuritate și spaimă, sau le accentuează, dacă aceste sentimente pătrunseseră deja, pe alte căi, în existențele lor. Desigur, Viripaev nu este singurul artist contemporan care deschide un spațiu de joc unde cruzimea-trivialul și tandrețea, ironia-duioșia și grotescul, parodia-blasfemia și poezia devin imposibil de despărțit, dar în Oxigen fuziunea dintre toți termenii ăștia capătă structura unui inedit concert, un concert cu 10 piese de speriat. Și cei mai speriați sînt regizorii care se apropie de Oxigen, care din prima se declară fascinați de frumusețea structurii sale muzicale, ca apoi să fugă, strigînd că este o piesă imposibilă! Deși se află la începutul carierei sale de regizor, experimentatul și îndrăgitul actor de teatru și film Pálffy Tibor nu doar că NU a fugit de Oxigen, dar l-a și făcut respirabil, într-o formulă audio-vizuală de un echilibru perfect, în Sala Kamara a Teatrului Tamási Áron din Sfîntu Gheorghe din Secuime, unde, din 16 noiembrie 2022, imposibila piesă a lui Viripaev și-a găsit muzica. Și-a găsit muzica și interpreții - Korodi Janka și Kónya-Ütő Bence.


Nu exagerez nici un pic, cînd spun că Pálffy Tibor a reușit să construiască un univers audio-vizual de un echilibru perfect, doar mă mir cum a reușit să pună într-o stare de echilibru atîtea dezechilibre individuale și sociale - de la cele mai caraghioase pînă la cele mai sîngeroase -, alunecări bulversante și exasperante prin care Viripaev răscolește prin dilemele generațiilor de astăzi. Așadar, mă mir și mirarea mea este în acord cu dialogul dintre protagoniștii Oxigenului, un EL / Kónya-Ütő Bence și o EA / Korodi Janka, ale căror confesiuni sînt străbătute și ele de o mare mirare: ce miracol este respirația noastră de fiecare clipă, și cîte și mai cîte trebuie să facă oamenii pentru dreptul lor de a respira. De a respira aer curat! Dar cine poate respira liber, fără să încalce reguli și porunci? În căutarea unor răspunsuri, de fapt în căutarea sensului suprem al existenței, care ar fi să respiri și după moarte oxigen, EL și EA iau la scărmănat cele zece porunci, care devin 10 compoziții, cu strofe și refrene. Dialogul dintre cei doi protagoniști este în esență un dialog cu sine - necesara autohărțuire, cînd sîntem loviți de sinceritate și ne dezbrăcăm sufletul, curioși să aflăm cum arată eul nostru misterios/necunoscut, eul nostru cel adevărat. Dar puțini oameni se încumetă să experimenteze această dureroasă autohărțuire, cei mai mulți dintre noi sîntem preocupați doar de eul nostru vizibil, pe care îl ferchezuim / măsluim pentru ca ceilalți să ne vadă așa cum vrem noi să ne vadă, pe placul celor zece porunci. În viziunea lui Tibor Pálffy, EL și EA fac parte dintre cei puțini și sînt un fel de pierduți în spațiu: efectele vizuale ale lui András Rancz conturează un spațiu cosmic, imaterial, de unde cei doi interpreți ai Oxigenului își revendică dreptul la orice ritm și își găsesc ritmurile în muzica lui Kónya-Ütő Bence. O altă operațiune destul de grea a fost echilibrarea explozivului dialog imaginat de Viripaev cu muzica lui Kónya-Ütő Bence, sarcină pe care dramaturgul Deák Katalin o duce la capăt cu rafinament, fără să trădeze autorul și motivele pentru care EL și EA au fost aduși în scenă. Apropo, știți pentru ce merită să iasă cei doi în scenă? Pentru o gură de aer curat, iar doza suplimentară de aer curat a artiștilor sînt spectatorii, pe care Pálffy Tibor are grijă să îi cuprindă / îmbrățișeze în universul misterios și imaterial al protagoniștilor, tot cu ajutorul video mapping-ului imaginat de Rancz András.


Așa m-am simțit eu, spectatorul, cuprinsă de vibrațiile vizuale și sonore din universul în care rătăceau și cîntau interpreții din Oxigenul lui Pálffy Tibor, iar Kónya-Ütő Bence și Korodi Janka se joacă cu atîta naturalețe cu sensurile și tonurile cuvintelor, cu volumul și dinamica lor, încît le-am spus secuilor și românilor din bula mea și le spun și cititorilor LiterNet: măi, duceți-vă la Oxigenul lui Tibi, să vedeți și voi cum o să fiți loviți de aceeași revelație, pe care am trăit-o și eu, că Ivan Viripaev a scris acest text special pentru ai noștri Bence & Janka, altfel nu se explică cum replicile și monologurile din toate cele zece compoziții ce mustesc de contradicții le vin ca turnate pe vocile și trupurile lor, voci care valorifică întregul potențial expresiv al acestei piese imposibile! Dacă v-am speriat cu precizarea mea referitoare la faptul că o să fiți încercați de o formă dubioasă de rîs, un amestec între ironie și disperare, vă ispitesc cu promisiunea că veți rîde și în forme pe care teoreticienii nu știu să le fi clasificat. Veți rîde pur și simplu, de pildă la secvența de film american, în care Kónya-Ütő Bence și Korodi Janka joacă magistral, despre cum e să ai sexul drept idol, o secvență suspendată în timp prin avertismentul 'to be continued'. Veți rîde inclasificabil mai ales la finalul spectacolului-concert, cînd, printr-o intervenție tehnică foarte simplă, Pálffy Tibor amplifică efectul comic al replicilor, iar rîsul spectatorilor sună și el ca o muzică cu efect purificator. Un efect purificator anticipat de regizor, căci cortina albă virtuală, care cade peste toată lumea dementă răscolită de mirările celor doi interpreți, este un apel la ceea ce rămîne indestructibil în oameni, dincolo de metamorfozele și mutilările lor sufletești. Cortina albă virtuală este o chemare în spațiul de întîlnire deschis de Oxigen: respirați, acum și aici aerul este curat!


Teatrul Tamási Áron, Sf. Gheorghe
Oxigén de Ivan Viripaev
Regia: Pálffy Tibor
Dramaturg: Deák Katalin / muzica: Kónya-Ütő Bence / efecte vizuale: Rancz András / regizor tehnic: Veress Zsóka / sufleor: Dobra Mária Magdolna.
Interpreți: Korodi Janka și Kónya-Ütő Bence.
Premiera: 16 noiembrie 2022.