O curte, două trepte, un hol lung. La stânga, două odăi cu vedere la stradă. La dreapta, alte două încăperi, plus sala de baie, plus, în mijloc, un neașteptat spațiu de fumat (acest gen de locșor cu vedere la cer amplasat în inima casei aduce aminte, păstrând proporțiile, de arhitectura gospodăriilor pemilor din Semenic; acolo, curtea interioară, semnificativ mai amplă, e locul de adăpost al gazdelor de-a lungul grelelor săptămâni de viscol; de ce pericole se vor fi ferit Silvia Kerim și Mircea Veroiu în acest spațiu de o emoționantă intimitate cu verticala de-a lungul celor 9 ani ai iubirii lor?).
Cei doi performeri / dansatori / actori, Alexandra Mihaela Dancs și Vlad Benescu, îi întâmpină pe cei 19 spectatori în curte. Improbabile, la început de martie, frunzele uscate se dovedesc a fi elemente de scenografie. Asemenea greblelor de plastic cu care fiecare dintre cei doi, poziționați față în față, trag spre sine parte dintre frunze. Pentru ca apoi să le împingă la mijloc / în comun. De unde să le tragă, cot la cot de această dată, spre altă parte a curții. Pentru a le împrăștia apoi fără de regulă. Și ale ascunde, la final, sub preșul de la intrarea în casă. Frunzele. Obiectele. Visele. Gunoaiele. Personalele. Cu care vine fiecare într-un cuplu.
O oră și zece minute mai târziu, Alexandra și Vlad vor relua metafora. De data asta în camera cea mare de la stradă, folosind un medium pe care aleg să nu vi-l dezvălui din dorința de a vă ura să vă bucure la fel ca pe cei 19 din început de martie 2023 ușurința cu care se poate crea magie din ceva atât de banal precum. Gata, tac:).
De arhitectura sonoră a Luați de Val...s, producție independentă realizată cu sprijinul Asociației Hearth în povestita Parfumerie (beneficiind de câteva reprezentații în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București în cadrul stagiunii CNDB Itinerant), se ocupă Lala Misosniky. Nici nu știi ce e mai obsedant / acaparator: valsul care se tot repetă pe mereu alte mișcări / relaționări ale cuplului sau sunetele care îl încadrează, de așezat, după voia fiecăruia, în categoria vinil aproape de final / lemne în foc / frecvență fără ofertant pe scala unui radio din alte vremuri (deopotrivă merită aplaudată formidabila liniște din acea parte de cartier, care îngăduie sunetelor Lalei să se așeze nestingherite în aerul camerelor).
De lumini (reflectoare de felurite culori, abajururi, becuri calde & calme), se ocupă, live, Alexandra și Vlad. Chiar, când v-a gâdilat pe tălpi ultima oară lumina unui reflector? Fascicolele de fotoni sunt de găsit în cele mai neașteptate locuri. După cum, la rându-le, Alexandra și Vlad, joacă (aproape) peste tot). În cele mai multe dintre spațiile casei, pe o scară, deasupra noastră, a celor 19, printre noi, cei 19, dedesubtul nostru, al celor 19 așezați pe scaune. Care scaune își schimbă și ele dispunerea, de la scenă la scenă, de la cameră la cameră. Ba, uneori, suntem invitați să privim din picioare, prin geamuri, spre acea curte interioară cu aromă de Gărâna.
Luați de Val...s e spectacolul a doi coregrafi / dansatori, a unui artist de sunet, dar și al unei case. În lipsa fantomelor (stimați fani Abraxas, acea casă a lui Ilarie Voronca e doar la câteva numere distanță), Parfumeria e bântuită de dans și de cuplu. Am zice că istoria se repetă. Doar că ar fi o eroare. Istoria n-a plecat nicăieri, e de găsit la obișnuitele adrese.
Că veni vorba, am un bun prieten (cu care împărtășesc Amour-ul pentru casele-personaj din filmele și spectacolele epocii noastre) care trăiește acum în orașul în care un anume Mircea a scris cândva micro-romanul 19 trandafiri. Fix câți spectatori furăm noi la mica bijuterie despre care e vorba în propozițiile acestea. Autorul trandafirilor a ajuns la Chicago plecând din cartierul Parfumeriei. Am zice că istoria se repetă. Doar că ar fi o eroare. Istoria n-a plecat nicăieri, e de găsit la obișnuitele adrese.
Alexandra, Vlad, Lala și casa ne iau de mână și ne duc. E o metaforă (în ciuda imensei apropieri, there is no touchy!), dar una impecabil camuflată în realitate (Eliade, Voronca, Veroi, Kerim & co oblige!). Vitalitatea, imaginația, complexitatea spectacolului lor îi învăluie cu ușurință, eleganță și precizie pe cei 19. Evadarea devine deopotrivă imposibilă și inutilă. Cei 19 încep să trăiască în noua realitate a casei, cartierului și artiștilor săi. Luați de val(s), ca de un tramvai într-o după-amiază toridă de vară.