Prețul curajului, dezvăluit într-un senzațional documentar de Oscar. Ce se întâmplă atunci când i te opui lui Putin - Navalny

Mai aproape de Oscar (notă: cîștigat în gala din 12 martie 2023), după Premiul BAFTA obținut pe 19 februarie 2023, documentarul Navalny de Daniel Roher (producție CNN Films - HBO, disponibilă pe HBO Max) face portretul unui erou contemporan încercând să măsoare cam de cât curaj ai nevoie ca să-i ții piept lui Putin, chiar dacă trăiești în era internetului și ai milioane de abonați pe YouTube și TikTok.

Filmul urmărește perioada dintre tentativa de asasinat asupra lui Alexei Navalnîi din august 2020 și reîntoarcerea lui la Moscova, în 17 ianuarie 2021, punând accent pe dezvăluirea făptașilor prin ancheta site-ului de investigații Belingcat dusă de jurnalistul bulgar Christo Grozev.

Nu e doar un film despre curajul lui Navalnîi, care s-a întors în Rusia știind că urma să fie arestat (și care e încă încarcerat), ci și despre curajul echipei lui și curajul lui Christo Grozev, căruia poliția britanică i-a refuzat accesul la ceremonia BAFTA ca să nu riște securitatea invitaților.

Personalitatea charismatică a lui Navalnîi inundă întreg filmul, iar Roher, deși filmează unele scene ca și cum ar fi invizibil, nu reușește să prindă mecanismul curajului aproape inconștient al acestui om. Și nici n-ar avea cum. Navalnîi (și, prin contagiune, și apropiații lui) au siguranța unor profesioniști în misiune, care știu ce au de făcut, se concentrează punctual pe asta și nu se pierd în a căuta motivații filosofice sau în a-și imagina că oricând pot fi asasinați. Asta dă dimensiunea perfectă a eroismului.

Roher încearcă într-un interviu cu Navalnîi să obțină cuvinte mari și chiar îi pune nefericita întrebare: "Ce mesaj ai avea pentru ruși, în cazul în care ai muri?", dar Navalnîi îl ia la început peste picior și doar pe urmă spune că mesajul ar fi să nu rămână pasivi pentru că astfel i-ar face jocul lui Putin.
 
Filmul te introduce în intimitatea lui Navalnîi și ți-l arată luminos și electrizant în momente critice, dar tocmai asta poate deruta un om obișnuit care se așteaptă poate la un piept bombat, nu la un lider care hrănește poneii din satul german unde s-a refăcut după otrăvirea cu Noviciok sau care se uită la Rick and Morty în avionul care l-ar putea duce spre moarte.

Oamenii obișnuiți pot avea probleme în a percepe aura de luptător care glumește filmându-se lângă harta cu ace și ață roșie, ca într-un film american, dar dă din gură odată cu OMC pe refrenul hitului How Bizarre (așa cum face într-un clip de pe TikTok.). Navalnîi e liderul care îi trebuie Rusiei ca să se scuture de Putin, dar poate fi un exemplu de forță morală și pentru occidentalii impresionați de film, care scriu în review-urile de pe imdb.com că au crescut cu toate libertățile în brațe și că le e greu să înțeleagă cum e să nu le ai și să fii în stare să mori pentru ele.

Tensiunea unui thriller de mare clasă

Filmul lucrează cu evenimente pe care le știm din presă, dar are tensiunea unui thriller de mare clasă, mai ales în scena antologică în care, abia restabilit după atentatul cu Noviciok, Navalnîi îi confruntă telefonic pe făptașii identificați de Grozev și obține cu o ușurință incredibilă mărturia unuia dintre ei. Scena ar suna neverosimil dacă n-ar fi adevărată.

De cinema de ficțiune țin și împrejurările în care Grozev și Navalnîi s-au cunoscut. Grozev spune în film că nu are încredere în oameni, ci în date. Grozev nu avea încredere în Navalnîi din pricina asocierii lui cu naționaliștii extremiști, la începuturile carierei sale politice, dar nici Maria Pevcik, jurnalist de investigații care lucrează pentru Fundația Anticorupție (FBK) a lui Navalnîi, nu avea încredere în Grozev, de unde sobrietatea primei întâlniri dintre cei trei, când Grozev s-a dus în Germania singur cu calculatorul în rucsac să-i arate lui Navalnîi ce a aflat.

Navalny e și un film despre jurnalismul care azi nu se mai face întâlnindu-te cu sursa prin parcări subterane, ca în All the President's Men / Toți oamenii președintelui, ci de la calculator, descoperind și nu de puține ori cumpărând date. E și un film despre politica modernă, care se face inteligent nu doar prin mitinguri, dar și pe TikTok sau YouTube, în moduri care ajung la oamenii de toate vârstele.

La fel ca într-un film american, scena când Navalnîi își sună atentatorii nu are doar suspans, dar și umor: unul dintre făptași și-a schimbat de patru ori parola calculatorului și tot de atâtea ori a fost spartă. Prima dată era Moscow 1, apoi Moscow 2, Moscow 3 și Moscow 4.

Astfel de scăpări ale slujbașilor lui Putin sunt pentru Navalnîi, după cum spune în film, un semn că sistemul are fisuri și că poate fi distrus. Nimic nu pare să afecteze optimismul funciar al acestui om care vede ceva bun în orice, chiar și în faptul că Putin refuză să-i rostească numele în conferința de presă unde e întrebat de ce nu se face anchetă guvernamentală despre otrăvirea din avion. E pentru Navalnîi un semn că Putin se teme de el.

Filmul ne arată un Navalnîi atât de bine centrat și care și-a asumat atât de profund misiunea încât nu are nicio îndoială că nu va avea succes. Indiferent ce se va întâmpla, când și cum și dacă va ieși din închisoare, în mod esențial Navalnîi și-a îndeplinit deja misiunea. Iar filmul îi face un binemeritat serviciu pentru că îl prezintă lumii occidentale când are nevoie de ajutor să iasă viu și repede din închisoare.

Un Iron Man al Rusiei

Acest Iron Man al Rusiei, cum îl numea cineva tot pe imdb.com, credea până să fie aproape asasinat că Putin nu va vrea să facă din el un martir, deci nu-l va omorî. Interesant acest raționament pentru cineva care și-a riscat tot mai mult pielea cu fiecare anchetă ori mesaj urmărite de milioane de ruși, și care are în spate o lungă listă de opozanți eliminați de Putin. În laboratorul lui intern, Navalnîi își trage energie tocmai din ce ar trebui să-l sperie, iar asta îl face invincibil din punct de vedere moral. Asta hrănește și forța celorlalți. Fiecare nou opozant s-a hrănit din curajul predecesorilor și tot acest curaj acumulat a hrănit curajul cetățenilor și a corodat puterea lui Putin.

Semne că Oscarul nu e departe

E greu de crezut că Daniel Roher (cineast canadian de 30 ani, cunoscut doar pentru un documentar rock, Once Were Brothers: Robbie Robbertson and the Band) a dorit inițial să facă un film despre una din investigațiile lui Christo Grozev. Navalny e filmul unui lider în acțiune și un premiu Oscar ar fi, pe lângă o recunoaștere a calităților filmului, un mesaj de susținere pentru cei care i se opun lui Putin în Rusia și Ucraina. Premiul Publicului pentru un documentar american și Premiul Festival Favorite obținute la Festivalul Sundance în ianuarie 2022, când războiul din Ucraina nu începuse, sunt un semn că nici trofeul Academiei Americane de Film nu e departe.