martie 2023
Gliese 445
Gliese 445. O stea roșie pitică aflată la 17,6 ani-lumină de Pământ. În caz ca vi se pare aproape, 1 an-lumină = 9,46 trilioane de kilometri (1 trilion = 1.000 de miliarde). Peste aproximativ 40.000 de ani, distanța dintre sonda spațială Voyager 1 (lansată de pe Terra în 1976) și Gliese 445 va fi mai mică decât cea dintre Voyager 1 și soarele sistemului nostru solar. La bordul sondei, se află un vinil (Voyager Golden Record) care conține sunete și imagini despre viața pe Pământ. Un fel de best of a ce eram și ce făcusem până în 1976. Noi, omenirea.

Gliese 445. Spectacol de teatru desfășurat simultan la Cluj și Sfântu Gheorghe. În clădirile de pe Petöfi Sándor 4 și, respectiv, Kőrösi Csoma Sándor 10. Co-producție Reactor de Creație și Experimente & Teatrul Andrei Mureșanu (TAM), produs în cadrul programului cultural multianual Perspective, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Primele reprezentații: 14, 15 și 16 martie 2023.

Cele două spații sunt în legătură directă. Audio & video, via Internet. De-a lungul celor aproape 110 de minute de reprezentație, interferențele sunt totuși limitate, așa că bune parte din spectacol se desfășoară site-specific. Cu alte cuvinte, sunt de văzut două Gliese 445, unul în sala & curtea & copacii Reactorului, altul în sala (cu vedere ocazională la parcare / culise) TAM.

10 actori. 5 de la Reactor (Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Mardare, Alina Mișoc, Doru Taloș), 5 de la TAM (Oana Jipa, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru). O unică intrigă: un iminent accident nuclear declanșează un mesaj RO-Alert ce trimite omenirea în buncăre anti-atomice. Parte din omenire: oamenii teatrelor. La ora la care trebuia să înceapă spectacolele, actrițele (în cazul Gliese 445 de Sfântu Gheorghe) încep să se familiarizeze cu buncărul.


Amintind de tematică și folosind, întrucâtva, mijloacele din Interior-lumină (premieră Reactor din iulie 2021), Gliese 445 (scris și pus în scenă de Raul Coldea) pornește de la un context definit de pandemie, de război și de macro-amenințările difuze contemporane pentru a construi o radiografie în cheie SF-poetică a rostului & menirii & angoaselor & invidiilor & problemelor & viselor teatrului la fel de contemporan. Fie el de stat sau particular. Fie el al actorilor, personalului tehnic, administrativ sau al publicului. Fie el esențial sau nu. Fie el înfăptuit de oameni sau de androizi.

O seamă de obiecte aurite așezate pe stative înalte. O seamă de suporturi pentru scris și pentru imagini. Costume dintre cele mai variate și mai greu de inclus într-o descifrare coerentă (scenografie & video: Mihai Păcurar). În procesul de cunoaștere personală și reciprocă declanșat de izolarea în buncăr, actrițele și actorii își proiectează imagini din biografia personală și scrijelesc bucăți de text, adesea ilizibile, pe pereți. Fondul sonor e pregnant și invaziv (muzică: Alexandru Condurat), mișcările performerilor sunt abundente și variate, uneori strict individuale, alteori în doi, uneori în relație cu scena și elementele de decor să-i spunem clasic, alteori cu fața / brațele / corpul la camerele de luat de vederi așezate pe mai multe trepiede. Totul, desenând o dezordine ce induce neliniște. Sunt multe minute de improvizație non-verbală și o stare generală de angoasă.


Un prim șir de monologuri, produse alternativ de la Cluj și Sfântu Gheorghe (regie tehnică: Lidia Baciu; sunet și lumini: Báko Zoltán, Robert Kocsis, Magyar Csaba), verbalizează starea de confuzie și derută. Spre mijlocul spectacolului, intervine regizorul / autorul / creatorul, ridicând miza nesiguranței.

Touch-ul SF se amplifică în partea secundă. Fragmentele distopice se insinuează și multiplică, creând, printre altele, și momente comice. Treptat, lupa îndreptată spre sine (Cine (mai) suntem? De ce facem ce facem? Facem bine ce facem?) se răsucește spre ceruri și accelerează ca într-o poezie a romanticilor întârziați (probabil că Eminescu ar fi scris despre Gliese 445 steaua). Privim înspre depărtări spațiale și temporale de la înălțimea / micimea umanismului nostru vizitat de spaime istorico - geografico - socialo - artistico - științifico - fantastice.


Un alt consistent pasaj non-verbal ne transportă într-o ambianță de discotecă / bardenoapte / club (chestie de epocă). E vorba, probabil, de clipa când angoasele recluziunii se distilează și nasc descătușarea. Volumul muzicii crește simțitor, la Sfântu Gheorghe se deschid ușile spre parcare & culise, la Cluj actorii iau în primirea curtea & copacii. E bunți-bunți, e party, e haos, e din nou rost de improvizație coregrafică & scenografică & gastronomică (am mâncat ciocolată, alții au păpat omletă, etc.).

Epilogul. Pericolul a trecut. Alerta s-a încheiat. Ușa buncărului se deschide. Ne reîntoarcem la / pe Pământ.

Ultimele monologuri. Din nou, alternanța între cele două echipe de actori. Penumbră, spatele către public, lipsa muzicii. Cuvinte despre teatru. Lumini pe scenă. Teatru. Întuneric. Lumini în public. Aplauze. Final.

(foto: Mihai Păcurar)
De: Raul Coldea Regia: Raul Coldea Cu: Andrada Balea, Cătălin Filip, Oana Jipa, Oana Mardare, Alina Mișoc, Fatma Mohamed, Mădălina Mușat, Camelia Paraschiv Katai, Anca Pitaru, Doru Taloș

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus