martie 2023
Individual compus
O zi din viața lui. Nu chiar oricare zi din viața lui. Lui? Miezul anilor '20. La începutul anilor '20. De secol 21. Într-un mare oraș. Într-un apartament cu chirie. Într-o clădire de birouri. Într-o corporație. La un laptop. La un pas de șefa. Pardon: La un pas de Șefa. Zisă și Matca. Față de care el e albina. Una dintre multele. Foarte multele.

Individual compus. Text și înscenare de Andrei Măjeri. La Hearth (Parfumului 19). Bogdan Iancu e unic interpret. El și o fabuloasă blană albă. Actor, dansator (coregrafie by Sergiu Diță), performer. June ajuns într-o anumită zi din viața unui anumit personaj.

Un tânăr bărbat cu orientare sexuală fluidă măcinat de obsesii mai mult sau și mai mult sexuale. Un melanj de Freddie tânăr (vezi și vestimentațiile din cele mai bune regine videoclipuri) și cam orice erou dostoievskian de nuvelă într-un personaj. Frumosul androgin care trăiește, visează, moare, muncește, iubește în / doar propriile obsesii.

 
 

Profund neadaptat, integral însingurat, eroul lui Bogdan Iancu (aproape că) nu există. Mișcările și mimica îi sugerează impecabil natura iluzorie. Cuvintele n-o susțin însă pe deplin. Decorul corporatist ultra-șablonard e un instrument prea facil în tastele dramaturgului Măjeri. Rafinatul regizor cu același nume ar fi avut nevoie de o lucrătură ceva mai nuanțată pentru a-și învălui pe deplin convingător personajul în faldurile inexistenței.

În schimb, personajul în albă, fabuloasă blană e cu adevărat fabulos. Felul în care deopotrivă actorul și personajul literar dau viață fascinantei absențe atotprezente e memorabil. Speranțele, emoțiile, orgasmele care i se oferă ofrandă sacralizează și cea mai rigidă dintre clădirile de birouri. Ca, de pildă, cea din care scriu aceste rânduri.

 
 

Accentele și decupajele sonore (Adrian Piciorea) fixează copertele diverselor segmente din one-man-show-ul de 50 de minute și adaugă complexitate anumitor momente. Andrei Măjeri e fidel tradiției conform căreia orice mare singurătate își are propria coloană sonoră.

Există un bun film românesc (da, au existat cândva!), Otto barbarul, cu care Individual compus împarte o anumită formă de a pluti peste viață și peste moarte. Ceva imposibil de cuvinte și de uitat definitiv. Poate o amenințare venită din viitor, poate o angoasă născută de trecut, poate o formă de prezent care ne vizitează pe toți uneori. O privire în hău, o fâlfâire și gata.

  

(foto: Eliza Lupu)
De: Andrei Măjeri Regia: Andrei Măjeri Cu: Bogdan Iancu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus