Radu Iacoban are o relație absolut specială cu actrițele de forță, de explozie, de temperament, de luat în primire, măturat pe jos, pe sus, pe afară, prin interior, peste tot ce trebuie & contează cu personajul, cu scena, cu publicul. Să le amintim, printre altele, pe Ana Ularu, la Act, în O intervenție de Mike Bartlett (2016) și Constelații de Nick Payne (2018), pe Claudia Ieremia în Nora. O casă cu păpuși. Partea a doua de Lucas Hnath și pe Flavia Giurgiu în Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare (2022), ambele la TN Timișoara, pe Mihaela Velicu, Cătălina Mihai și Ecaterina Lupu în Universuri paralele de David Lindsay-Abaire (2022) la Teatrul de Stat Constanța. Și o să o adăugăm pe listă pe Ilinca Manolache în Linia solară, premieră Act aprilie 2023.
Scris în 2015, textul lui Vîrîpaev și-a avut Ro-premiera în 2022, la Teatrul din Stejar din Iași, în regia lui Constantin Radu Tudosie. Pentru montarea de la Act, Radu Iacoban a pornit de la aceeași excelentă traducere realizată de jurnalista Radio România Cultural Raluca Rădulescu.
E 5 dimineața în casa cuplului Barbara (Ilinca Manolache) - Werner (Ionuț Vișan). Din informațiile oferite și obsedant repetate de-a lungul orei și jumătate de spectacol, cearta a început pe la 10 seara. Cearta aceasta, despre care e vorba în spectacol. Marea ceartă dintre cei doi pesemne că a început cu multă vreme înainte. Poate chiar de la începutul celor șapte ani de căsătorie, poate chiar înainte de acel moment.
Un cuplu. Poate că e mult spus ca oricare alt cuplu, dar cu siguranță ca multe alte cupluri. Mai tinere, mai în vârstă. Mai de la noi, mai de aiurea. Mai din clasa de mijloc, poate puțin mai bogat, poate puțin mai sărac. Un mare merit al textului este că nu particularizează mai deloc. Putem fi în orice oraș, putem avea în față o ea și un el muncind în orice fel de industrie, având orice fel de prieteni ori de hobby-uri. Știm, cel mult, că familia ei e oleacă mai înstărită decât a lui din moment ce și-a permis să le transfere, drept cadou de nuntă, casa în care locuiesc (fapt ce provoacă oarece nelămuriri asupra naturii creditului a cărui returnare către bancă e obsedant evocată ca pe o mare victorie de Werner).
Un cuplu cărând în spate o serie de frustrări, de mari teme nediscutate, de uriașe neînțelegeri acumulate. Un cuplu cărând în inimi o afecțiune (să-i spunem iubire?) reciprocă ce a rezistat, cumva, degradării galopante întâmplate de-a lungul celor șapte ani.
Un cuplu perfect definit de cuțitul atârnând din înaltul ringului de box (patrulater definit de 4 neoane rectiliniu - jucăușe) definit de Tudor Prodan (scenografie) ca spațiu de joc / bătaie. Desprins din sfoara-i, cuțitul ar cădea pe masa / cubul iluminat pe care stau / zac câteva flori. Universul vizual e completat de bile translucide cu care, la o adică, se poate juca fotbal, de reflectoare izbind vertical, de podeaua de oglindă spartă a ringului și de un proiector ce aruncă splendide imagini / reflexii / umbre pe peretele fără de spectatori din potcoava subterană a Actului. Apropo, câte nominalizări UNITER are Tudor Prodan?
Un cuplu venit, pesemne, de la o petrecere simandicoasă, la care cei doi au prestat regulamentar la rochie de seară sclipicioasă și costum cu papion, asortând, totuși, niște minuni ireverențioase de delicioase încălțări multicolore (costume incluse în scenografie, desigur, nu mai reiau întrebarea de la finalul paragrafului anterior). În plus, trupurile Ilincăi / al lui Ionuț completează vestimentația cu multiple / discrete tatuaje. Hai că parcă știm, totuși, ceva mai multe despre cei doi decât am scris mai sus!
Un cuplu locuind într-o casă ce, totuși, îngăduie proximitatea unor sunete / zgomote bizar-neliniștitoare (atmosfera sonoră: Aida Šošić). E adevărat, sunt zgomote de 5 dimineața, de oboseală, nervozitate, neliniște maxime. Pot fi sau nu adevărate. Poate că există vecini. Poate că sunt închipuiri. Poate, parca. Hai că parcă nu știm, totuși, atât de multe pe cât credeam, un paragraf mai sus, că știm!
Ce cuplu de actori, băi, băiatule! Ilinca și Ionuț mușcă din propriile personaje cu o poftă și o uitare de sine parcă mai atroce decât cea cu care personajele se sfâșie între ele. Pentru că despre asta e vorba în text & în spectacol & adesea, în viață: despre mușcare / sfâșiere / dezmembrare reciprocă!
Cronica Liniei solare a lui Iacoban s-ar putea face și doar așezând în fața ochilor dumneavoastră diagramele / curbele de nivel de zgomot ale spectacolului. Sunt 10 - 15 - poate 20 de cicluri care evoluează pe linia debut șoptit / epuizat / vag cald - crescendo vocal de la el sau de la ea - explozie urlătoare de la ea sau de la el - răgete de la amândoi. Fără motiv aparent, fără vreun scop discernabil. Aproape că nu contează cuvintele. Nu contează nici cine spune cuvintele (poate fi el, poate fi ea, poate fi ea jucându-l pe el, poate fi el jucând-o pe ea, poate fi oricare dintre ei jucând un rol de terț, ca în acele fragile episoade când joaca de-a măstile și imaginația mai reduce din tensiunea realului). Tot ce contează e volumul la care sunt livrate, pulsația uluitoare a aerului din jurul gurilor celor doi, ritmul dement în care variază amplitudinea semnalului sonor!
Și apoi mai e enorma competență cu care personajele își tratează unul altuia țăcănelile. Musai să-i vedeți pe Ionuț și Ilinca împrumutând personajelor o capacitate diabolică de a-și analiza reciproc cele mai banal-derizorii fraze, gesturi, tăceri. Cei doi devin savanții nimicului pe care au ajuns să-l share-uiască.
Da, râdem, da, zărim cioburi de duioșie, dar, în esență, Linia solară e cronică de război. Un război dintre cele mai specific umane (cum s-ar uita animalele pădurii sau curții la cei doi dacă le-ar putea înțelege situația!), un produs premium al speciei care și-a anulat instinctul de conversare când a decis că poate produce & reproduce la infinit astfel de iaduri la dublu.
Cine se recunoaște pe scena confiscată de energia, dăruirea, talentul și pofta Ilincăi Manolache și a lui Ionuț Vișan s-ar cuveni să fugă în prima cameră liberă de hotel și să lase în urmă, definitiv în urmă, nebunia înscenată. Orice de preferat Apocalypse now-ului de-l confundăm, uneori, cu iubirea, cuplul, familie, alea-alea.