Magritte trebuie redescoperit şi reevaluat, mereu şi mereu... Este, poate, unicul pictor dintre cei mari, care nu ne-a impresionat nici printr-un desen ieşit din comun, nici prin tehnica desăvârşită, nici prin coloristică, nici prin tematica aleasă. Impresionează însă singular, în contextul picturii secolului XX, prin filosofia pânzelor sale, prin abruptul contrast dintre imagine şi cuvânt, de o poetică surprinzătoare, cuprinsă în alăturarea tematicii la un titlu năucitor, sau în teribilele suprapuneri ale textului cu o compoziţie în care proporţiile capătă dimensiuni de neimaginat.
"Subtextul" picturilor sale este însă minat de subconştientul său imaginar, în care elogiul adus mamei se sfarmă sub dorinţa sa personală de a înţelege, măcar parţial, ceea ce se întâmplase în copilăria sa, atunci, la dispariţia ei...
Magritte este unul dintre puţinii pictori care îşi exhibă întreaga viaţă personală în picturile sale, dând naştere unui paradox: acela de a nu şi-o lăsa descifrată, ba mai mult, de a o învălui într-un mister absolut...
(Horaţiu Mihaiu)
Viaţa pe un peron a lui Magritte (despre suprarealista întâlnire dintre Paler şi Magritte)
Majoritatea operelor literare ale lui Octavian Paler se situează la intersecţia confesiunii cu eseul, dar confesiunea rămâne mereu la înălţimea rarefiată a speculaţiei, iar eseul se încarcă mereu cu note aforistice. Ficţiunile sale reflexive şi conceptualizante beneficiază întotdeauna de infrastructura unor parabole.
Textul care dă osatura spectacolului MaMaMagritte este extras din romanul Viaţa pe un peron şi stă sub semnul parabolei: viaţa lui Magritte alături de Georgette Berger, unica lui femeie, se regăseşte, într-o perspectivă generică, în existenţa "insulară" a cuplului din cartea lui Paler. Spectacolul lui Horaţiu Mihaiu are, din acest punct de vedere, un sprijin surprinzător într-o suită de imagini din roman, în măsura în care peronul pustiu, ceasul cu limba orelor încremenită, păsările ameninţătoare, obsesia apei şi alte asemenea elemente par a fi consonante cu suprarealismul picturilor lui Magritte. Condiţia de existenţă a celor două perechi e una similară: aceea a depăşirii contingentului în încercarea de a-i găsi acestuia substratul "metafizic", pulsul esenţial, relevanţa ascunsă. Distanţa dintre roman şi spectacol este şi ea evidentă: dacă în roman contextul era de aşa natură încât aşteptarea din gara pustie sugera sustragerea din sistemul totalitar, în reprezentaţia scenică această dimensiune lipseşte, căci în centru se află tema creaţiei, cu toate corolarele sale legate de dificultăţile procesului artistic, de obsesiile care dau operei consistenţă şi originalitate - evident, toate văzute din unghiul picturii lui Magritte. Finalmente, întâlnirea dintre textul lui Paler şi pictura lui Magritte reprezintă întâlnirea dintre gnomismul sceptic şi paradoxul imagistic, dintre observaţia eseistic-analitică şi percutanţa asocierilor plastice.
(Mihai Ignat)
"Dar ce ştiam despre mine? Că trăiam într-o gară pustie şi câţiva paşi mai încolo stătea lungită, dormind poate, o femeie. În rest, viaţa mea era populată numai de năluci. Cerul pe care îl priveam rămânea cer, pasărea care trecuse rămânea pasare, iar eu, da, devenisem propria mea hieroglifă. Urmărind în traiectoria ei pata neagră a unei păsări, mi-am zis atunci că lumea e plină de semne. Ne uităm la o bucată de cer, la o pasăre, ascultăm un cuc cântând, şi nu ne trece prin cap că toate acestea sunt, poate, hieroglife ale naturii pe care nu le înţelegem. Dar oamenii nu prea au chef să le dezlege. Lor le e mai simplu să spună despre un nor că e un nor şi despre o cioară că e o cioară..."
(Octavian Paler, Viaţa pe un peron)
MaMaMagritte
(Eseu vizual de Horaţiu Mihaiu cu texte din Viaţa pe un peron de Octavian Paler)
Regia şi scenografia: Horaţiu Mihaiu
Mişcare scenică: Andras Lorant
Concept video: David Sugar
Concepţia muzicală: Virgil Mihaiu
Actori: Florin Vidamski, Nadia Sămărghiţan, Mona Codreanu, Ileana Surdu, Fatma Mohamed, Camelia Paraschiv, Ioana Costea, Sebastian Marina, Daniel Rizea, Mircea Silaghi.
Spectacole: 8,9 mai 2006, la Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfîntu Gheorghe.
