Un spectacol-meditație - Cântece șamanice / The quest

Vrăjitorii artistice la pachet cu ocultismul oriental livrează noua premieră a Teatrului Național din Cluj-Napoca (premierei: miercuri, 12 aprilie 2023), intitulată dublu învăluitor Cântece șamanice și The quest (căutarea). În intimitatea Euphorion-ului, regizorul de origine turcă Çağlar Yiğitoğullari a creat atmosfera propice unor ritualuri șamanice, inspirat de poemul persan Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar (traducere Ramona Tripa). Miresmele orientale te întâmpină de la intrarea în sală, costumația actanților te trimite înapoi la timpuri imemoriale. Instrumentele utilizate sunt preponderant de percuție (străvechi dar și moderne) insinuând importanța ritmului ca prim construct melodic. Întreaga echipă de interpreți a improvizat melodicități firave pe aceste ritmuri ritualice, sugerate de regizor și amplificate de interpreți, printre care Mihnea Blidaru la orgă electronica și Radu Dogaru la chitară. La tobe a acționat mai ales Cristian Rigman, baterist cu experiență, rodat și din alte spectacole "muzicale". Prin eclerajul clar-obscur creat de Jenel Moldovan, prin scenografia minimalistă a lui Tudor Lucanu, cu un disc felurit luminat, atârnat deasupra, prin fumăraie ambiguizantă, tolănire și așezare "turcește" pe jos, prin mătăsuri și arome orientale, regizorul a încropit un spațiu eliberat de convenții constructiviste. Locul central a fost deferit ritualurilor de inițiere, prezentate succesiv de actori, reprezentând praguri dobândite spre cunoașterea de sine. Motivul tematic este, desigur, căutarea și ea este eșalonată pe etape numite "văi" ale cunoașterii. Număr fatidic, mitic ,7 văi sunt 7 căi spre cunoaștere și iluminare.

Actorii sunt costumați corespunzător și "înfrumusețați" pe pielea feței și a corpului cu simboluri și vopsele ritualice. Cel evidențiat în acest sens este Cristian Rigman, "împodobit" pectoral cu frunziș adecvat, de virtual vrăjitor primitiv. Animismul se îmbină cu înțelepciunea strămoșilor din civilizațiile tribal. Expresivitatea corpurilor în mișcare devine esențială, complementară mesajului transmis. Momentul creat de nuditatea lui Radu Dogaru trimite spre desenul lui Da Vinci al Omului Vitruvian, "etalon al omului perfect", ideal decupat din magma scofâlcirilor cotidianului. Versurile reluate ca laitmotive orfice predispun la reflecție. Când Radu Dogaru declamă profeția Vinde înțelepciunea, cumpără-ți aripi și zboară, simți realmente cum din mișcările omoplaților e posibil să-i crească aripi. Diana Ioana Licu și Romina Merei sunt alte ipostazieri ale călătoriei. Simplitatea versurilor primește amplitudine fabuloasă și ecou tămăduitor în rostirea actorilor. E loc pentru iluminări de tip zen, strecurate cu subtilitate declamatorie, enunțiativă, neangajată tezist. Fiecare ia de aici ceea ce crede de cuviință, căci fiecare om este "un ocean în picătură" și se resoarbe în divinul existențial. Astfel că unele versuri sunt preluate și murmurate de public, pentru că am fost invitați de la bun început cu glas melodios: Vino, oricine ai fi! Mărșăluirea spre căutarea "liderului spiritual" e preluată de Mihai-Florian Nițu și finalizată de Anca Hanu în sunete apoteotice. Unele secvențe sunt înălțate până la trăiri exteriorizate în transă. Dar ceea ce scrie Sânziana Tarța cu creta pe jos rămâne ca un memento călăuzitor, universal valabil: Iubirea nu stă ca o piatră în drum. Ea trebuie făcută ca o pâine, iar și iar și iar.


În ritmuri șamanice se creează misterul, magia pentru că, desigur, teatrul e în mare măsură magie. Cântece șamanice aduse pe scenă de Çağlar Yiğitoğullari ne reamintește acest adevăr prin translația dintre culturi și reiterarea valorilor esențiale ale vieții, indiferent de meridian. Doare, dar e frumos se insinuează ca un dicton al nedeterminării fiorului existențial. Călătoria inițiatică propusă de regizorul-șaman este un spectacol-meditație bine primit de public. Spectatorii rezonează la mesajul transmis, cântă cu actorii, aplaudă frenetic, entuziasmant. Vrăjitoria i-a reușit.

(Foto: Nicu Cherciu)