După cum se știe, numărul doisprezece are o semnificație aparte, polivalentă, fiind numărul ce simbolizează, cu precădere, universul în complexitatea sa internă. Un semn astrologic aflat într-o constantă conexiune cu energiile universale, capacitând mai ales redirecționarea drumului spre o nouă călătorie către sine.
Întotdeauna numărul unei împliniri, aici o reflectare, o întoarcere spre lumea interioară, având drept călăuză creațiile scenice, sub ocrotirea muzelor, spre împlinirea rostului teatrului, al celor care îl slujesc.
Cuvântul definitoriu al ediției anului 2023, a fost OGLINZI, oglinda, ca potențială revelatoare de adevăruri, de conținut al inimii sau al conștiinței, al sufletului însuși, devenit oglindă. Configurarea, dintre subiectul contemplat și oglinda care îl contemplă, face ca sufletul însuși să participe la frumusețea spre care se deschide. Iată, așadar, cum oglinda magică a teatrului capătă puterea de a reflecta diviziuni spațio-temporale, ca joc al măștilor, suspendate între ficțiune și adevăr.
În caietul program al evenimentului, conducerea instituției, managerul general, regizorul Mihai Măniuțiu, și directorul artistic, teatrologul Ștefana Pop-Curșeu, ca invitație către public, notează: "Dincolo de metafora etern valabilă a teatrului ca oglindă a vieții, declinată sub varii forme de-a lungul istoriei teatrului, redarea pluridimensionalității realității contemporane rămâne problematică. Cele mai recente producții ale Teatrului Național clujean aruncă priviri proaspete asupra multiplelor întrebări ale lumii de azi, jucându-se, caleidoscopic, cu texte, timpuri, spații și identități."
Ca și în anii precedenți, Întâlnirile au prezentat publicului spectacole la Sala Mare și Sala Studio, dezbateri pe marginea acestora, expoziții și lansări de carte, având ca invitați multiple personalități din lumea teatrului, din spațiul teatral românesc și din alte țări.
Prima ieșire la rampă a avut-o Ionuț Caras, cu al său one-man show, Oglinda neagră, creație după nuvelele Roaba și Suflul (Suflul morții) de Luigi Pirandello, în traducerea Mariei Rotar. Publicate în volumul Nuvele pentru un an în anul 1922, scrierile au fost catalogate de literați ca fiind o veritabilă "comedie umană". Roberto Bacci, regizorul spectacolului, afirmă că autorul "ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm."
Prezență remarcabilă în evenimente festivaliere, cu această autentică etalare a valențelor actoricești de care dispune, Ionuț Caras primește Trofeul Festivalului Bacău Fest Monodrame, 2023 și o nominalizare la categoria "Cel mai bun actor", la secțiunea Concurs, în Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, 2023.
În spațiul de joc, mobilat cu două elemente de decor, ca notă expresivă a celor două personaje ale textului, un fotoliu sobru cu învelitoare neagră și un scaun simplu cu piesele vestimentare așteptând cu eleganță și sobrietate, actorul pune în valoare substanța textului. Caligrafiază subtil, convingător, prin alternări de ritm, fixându-și perorația asupra câte unui interlocutor din public, captivându-l, în întruchiparea avocatului, a formidabilului profesor de drept, care trece printr-o criză identitară. Din "închisoarea formei moarte", în care societatea l-a fixat, formă ce nu reprezintă viața adevărată, celebrul avocat își îngăduie un moment de nebunie - cățeaua bătrână, care va deveni ținta răzbunării lui. Pentru Suflul morții schimbarea se face la vedere, nu numai prin schimbarea costumului, ci și a registrului interpretativ. Nota absurdă, de umor negru, a textului este subliniată cu inteligență de conceptul regizoral. Roberto Bacci îl ghidează spre simplitate și adevăr scenic pe Ionuț Caras, care, cu expresivitate, reușește o abordare profundă a mesajului, în personajul care printr-un gest comun, neînsemnat, devine aducător de moarte, prin "declanșarea" unei reale "epidemii".
Mașiniștii, ca să rămânem în sfera spectacolelor de Sală Studio, de George Lungoci, este un text-omagiu, închinat celor din spatele scenei, echipei tehnice care nu apare în lumina rampei, dar fără de care spectacolul nu s-ar putea desfășura, căci, așa cum afirmă și autorul: "spectacolul de pe scenă e doar o parte a spectacolului. El are loc și în culise, cu contribuția esențială a întregului personal, a întregii echipe. [...] contribuția «mașiniștilor», a lucrătorilor nevăzuți, dar devotați teatrului, este apreciabilă." Spectatori avizați, tehnicienii devin în timp cei mai sinceri critici, adevărați istorici ai instituției, deseori. Trei actori, Dragoș Pop, în calitate de regizor, Ovidiu Crișan (Cornel, mașinist) și Sorin Misirianțu (Șefu, alt mașinist), se joacă de-a teatrul cu bucurie ludică, orientând oglinda spre spatele scenei, unde cei doi mașiniști montează decorul, amintindu-și că și ei au fost atinși de magia rampei, dar visul de a fi autentici creatori nu s-a împlinit: "Nu am ce căuta pe scenă, m-am amăgit!". Cu duioșie și umor de calitate, Ovidiu Crișan și Sorin Misirianțu figurează, dezinvolt și inventiv, pe cei doi tehnicieni, care teoretizează empiric, construiesc și amână apoi viitorul lor spectacol, agreabili însă în cel prezent.
În spectacolul Dona Juana, Radu Stanca a propus o reformulare a mitului lui Don Juan, creând un personaj oglindă, imaginându-i celebrului erou un dublu feminin. Mitul seducătorului, devenit arhetip, generează încă întrebări și reinterpretări, ceea ce l-a determinat și pe regizorul Tudor Lucanu să construiască un spectacol de Sală Studio răscolitor, un joc al semnelor și simbolurilor, ce îndeamnă la reflectare. Decorul, conceput tot de Tudor Lucanu, înfățișează un cub cu pereți din sticlă, în care, înainte de începerea spectacolului se oglindesc spectatorii. Apoi, actorii, perfect izolați între pereții cubului, amintind de spațiul închis, de turnul Donei Juana, se oglindesc, la rândul lor, în propriile personaje, se văd doar pe ei.
În viziunea regizorală, originală, cele cinci personaje din text (Dona Juana, Don Juan, Fiorela, Fiorelo, Don Fernando / Don Morte) sunt concentrate în jocul a doi actori: Cecilia Lucanu-Donat și Matei Rotaru. Aceștia jonglează rafinat cu rolurile, schimbând măști și elemente din costum, contopite uneori cu decorul. Echipa mizează cu succes pe dedublare, pe jocul continuu al măștilor, al schimbării derutante de identități. Ca sursă nodală a ambiguității, dramaturgul a plasat acțiunea în plin carnaval, Dona Juana și Don Juan își consumă astfel dragostea sub refugiul măștilor și al hainelor schimbate, iar, ca într-o farsă tragică, fiecare ajunge să creadă că a fost înșelat de celălalt. În spectacol, Cecilia Lucanu-Donat și Matei Rotaru evoluează cu dibăcie și subtilitate, în jocul ascunderii și al înfățișării, printr-un joc disimulat. (Mai multe despre spectacol în articolul Măști, oglinzi și oglindiri - Dona Juana).
Ultimul spectacol de Sală Studio, prezentat în cadrul Întâlnirilor, Cântece șamanice / The Quest, inspirat din poemul persan Conferința păsărilor de Farid ud-Din Attar, operă definitorie pentru autor, în traducerea Ramonei Tripa, poartă semnătura regizorului de origine turcă Calgary Yiğitoğullari, care montează pentru prima dată la Teatrul Național din Cluj.
Regizorul își completează echipa de creație cu Tudor Lucanu, care realizează conceptul scenografic al spectacolului, iar muzica este semnată tot de Calgary Yiğitoğullari, cu participarea întregii echipe de actori. Calgary Yiğitoğullari construiește un spectacol tulburător, menit să trezească în spectator adânci meditări asupra vieții, un spectacol despre înțelepciunea de a-ți afla propria ființă, de a te cunoaște și autodepăși, de a-ți afla limitele, de a-ți învinge propriile bariere.
Conferința păsărilor este o alegorie, imaginată în jurul metaforei călătoriei, cu multiple reprezentări semantice, o călătorie în lumea interioară, în propria ființă. "Corpul uman, mărturisește Calgary Yiğitoğullari, mă încântă și mă înspăimântă în egală măsură. Este un obstacol existențial [...] este o geografie în mișcare. Și în spectacolul nostru corpul este instrumentul de bază - cu fiecare emoție, idee, lichid pe care îl conține, purtându-ne pe acea culme a nebuniei și extazului, unde descoperim libertatea de expresie, ca artiștii care au preluat în societatea de astăzi rolul de Șaman."
Spectacolul conține opt părți / cântece, pentru opt actori, fiecare având momentul său, în povestea pe care o construiesc împreună. Cum știm, șamanul acționează în stare de extaz, de transă, în care intră prin ritmul unui dans sau prin lovirea tobei, experimentând abandonarea spirituală a propriului său corp, intrând în contact cu lumea supraumană, "lumea de dincolo".
Astfel, opt actori excepționali, cu fețe și trupuri pictate, purtând costume atemporale, în ritmuri și sonorități stranii, executate live, incantații ce inspiră durere, disperare sau speranță, invită publicul într-o călătorie prin ȘAPTE VĂI, pentru "a-și regăsi înțelepciunea pierdută", pentru "a redeveni una cu toate celelalte spirite din jur". Mihnea Blidariu, Romina Merei, Cristian Rigman, Radu Dogaru, Diana-Ioana Licu, Sânziana Tarță, Mihai-Florian Nițu și Anca Hanu, prin prestații remarcabile, atât în ceea ce privește partiturile muzicale, cât și expresia mișcărilor, unele depășind limitele normalului, trec, fiecare în parte, prin Valea Căutării, a Uimirii, a Cunoașterii, a Detașării, a Unității, a Iubirii și a Autocunoașterii, sprijinindu-se unul pe celălalt, simțindu-se, comunicând, prin țesături energetice invizibile, între ei și totodată cu publicul, generând emoții, impresionând. Călătoresc prin văi, unde cunoașterea lumească devine inutilă, unde zidurile interioare se prăbușesc, unde te speli pe tine de tine, te dezbraci de propriul înveliș, pentru a deveni liber, unde afli că Divinul e în tine, iar tu ești întregul, că iubirea trebuie refăcută ca pâinea, iar și iar. Spectatorul, pătruns de universul ce i se revelează în oglinda spectacolului, precum cei opt actori, care își analizează propria ființă în oglinda căușului cu apă, în ultima vale prin care trec, va analiza cu limpezime semnificația demersului teatral parcurs: "Călătoria ta se încheie cu o călătorie, ceea ce cauți te caută pe tine, tu pleci în căutarea ta. Ceea ce cauți se găsește în tine! În tine, în mine, în noi!"
Scorpia neîmblânzită, primul spectacol la Sala Mare, prezentat în cadrul Întâlnirilor internaționale de la Cluj, readuce în atenția publicului creațiile Letei Popescu, spectacole de echipă, creații colective, cu partituri bine gândite pentru fiecare actor, astfel încât întregul are unitate, coerență și mult umor - marca Leta Popescu. Scorpia neîmblânzită, după textul shakespearian, este regândit de regizoare, sprijinindu-se pe adaptarea făcută de Maria Manolescu, pe textele traduse de Violeta Popa. Piesa lui Shakespeare devine doar un pretext, păstrându-se mai degrabă structura ei, decât replicile. Ideea de "teatru în teatru", prezentă în textul original, se păstrează, iar Prologul shakespearian se metamorfozează, în spectacol, într-o introducere - încurcătură, petrecută înainte de începerea spectacolului propriu-zis. Personajul căldărarului bețiv, Cristofor Sly, obiectul farsei din textul original, cel în fața căruia se joacă de fapt povestea Katharinei și a lui Petruchio, este aici un spectator gălăgios, beat, care perturbă transmisia în direct a spectacolului la Berlin, la Teatrul lui Ostermeier, spre disperarea regizoarei, a plasatoarei și a dramaturgei. Publicul devine partener de joc, invitat să "dea o mână de ajutor" sau să își spună punctul de vedere, comicul de situație trimițând spre momentele Commediei dell'Arte, sugerate și de către Shakespeare. După replici savuroase, la care publicul se amuză din plin, în sfârșit cortina se ridică.
Decorul, inspirat, minimalist, conceput de scenograful Bogdan Spătaru, trimite cu precădere spre cel al unei scene dintr-un festival de muzică, din cele "prea multe festivaluri, care au loc la Cluj". Cristina, fiica celor doi protagoniști Kate și Petrică, precum un autentic DJ - povestitor, mixează amintiri, unele proiectate pe ecranul din fundal, amintiri despre părinții ei, care s-au cunoscut în perioada comunistă, și despre viața lor în acea epocă. Nunta celor doi, de un comic grotesc, cu chiuituri, strigături și tropăieli, la care participă și spectatorul bine afumat, rezidă într-un delir paroxistic care declanșează altă întrerupere, de data aceasta cu polemici între generațiile de creatori, ridiculizând, cu emfază, problemele ce apar în lumea teatrului, lupta dintre vechi și nou, dintre creațiile în formă clasică și cele moderne, experimentale, dar și lupta cu mesaj feminist, pentru egalitate între sexe.
După revolta regizoarei și a dramaturgei, actorul "stâlp al teatrului", hotărăște să continue reprezentația, dar în forma clasică, așa cum a scris-o marele Will. În cea de-a doua parte se păstrează momentele shakespeariene, în care Petruchio își îmblânzește soția, folosindu-se de propriile ei arme, "torturând-o" în numele iubirii ce i-o poartă. Finalul are forma celor din Commedia dell'Arte, în care încurcăturile se deconstruiesc. Actorii, Diana Buluga, Sânziana Tarță, Adrian Cucu, Irina Wintze, Patricia Brad, Silvius Iorga, Irina Barbir, Radu Lărgeanu, Cecilia Lucanu - Donat, Cosmin Stănilă, Radu Dogaru, Alexandra Tarce și Diana - Ioana Licu, își compun personajele uzând de abilități comice, pendulând, cu măsură potrivită, între comicul fin și cel grotesc. Leta Popescu pune oglinda în fața societății, în manieră comică, prin creația ei, reliefând o Scorpie neîmblânzită ce rezidă în contradicțiile dintre generații, în contradicțiile dintre vechi și nou, dintre mentalități trecute și prezente, rezidă în vremurile pe care le trăim, și pe care ne străduim să le îmblânzim. (Mai multe despre spectacol în articolul V-o plăcut ori nu v-o plăcut?)
Celebrul text Capul de rățoi, scris de George Ciprian în anul 1938, text cu natură urmuziană, considerat de critici ca fiind printre primele scrieri de avangardă din literatura română, ca o prefigurare a teatrului absurdului, pune în fața societății o oglindă deformată, în care râsul are rol demascator, căci numai râzând de sine și de semeni, de convențiile sociale impuse propriilor cetățeni, individul poate redeveni OM. Aventurile amicilor farsori, care nu au nume, ci doar porecle, inspirate din viața reală a autorului, binecunoscută fiind prietenia acestuia cu Urmuz, descriu tinerețea protagoniștilor și relațiile de prietenie dintre ei. Ciriviș, considerat a fi însuși Urmuz, Macferlan, chiar autorul, Pentagon și Bălălău, cuceresc prin umorul prin care depășesc banalitatea și conformismul. Traseul farselor, ce nu pot fi catalogate drept agresiuni sau răutăți gratuite, duce, acum ca și atunci, la revalorizarea "măștilor" pe care, le purtăm în detrimentul propriei noastre umanități, ca cetățeni integrați în structurile rigide ale societății.
Universul rățoilor este redefinit de regizorul Alexandru Dabija, în spectacolul Teatrului Național, montare în care este cuprinsă aproape întreaga trupă, Alexandru Dabija renunțând la replicile stufoase ale textului, construiește un spectacol dinamic, antrenant și amuzant, în care pune în valoare echipa de actori, prin creațiile filigranate ale personajelor, având alături pe talentata scenografă Andrada Chiriac. Aceasta creează spațiul scenic ideal, cu elemente funcționale, ușor de manevrat, cum este și copacul, sediu al confreriei rățoilor, un Eden oniric, cu pomul cunoașterii diversificat, având ramuri pe care cresc atât mere, cât și pere, struguri, piersici, prune, etc.
Gagurile, inteligente, completează umorul textului, la care se adaugă excelentele momente muzicale, ce poartă semnătura Adei Milea, și cele de mișcare scenică, concepute de Andreea Gavriliu. Actorii interpretează cu ludicitate, se simt bine în personajele pe care le compun cu dăruire, indiferent de întinderea lor. Se detașează cei patru protagoniști, prin creații simpatice și expresive: Ionuț Caras (Ciriviș), care se află și în postura de regizor secund, Matei Rotaru (Macferlan), Radu Lărgeanu (Bălălău) Ramona Dumitran (Pentagon, devenit în spectacol Pentagoana). O altă interpretare meșteșugită realizează Dragoș Pop în Dacian. Tot în registru comic, cu o compoziție și de voce, îl figurează Radu Dogaru pe Inspectorul de poliție, cel care miroase a om. De un comic aparte este grupul polițiștilor, atât prin mișcările de dans și atitudinile amenințătoare, prin care este ironizată această categorie, cât și prin scena de umor absurd, grotesc, în care secția de poliție, cu uriașe pene de scris, dă extemporal din cunoștințele acumulate, maximum fiind atins în secvența de comunicare, cu trimiteri clare spre teatrul absurdului, în care comisarul, excelent interpretat de Adrian Cucu, comunică prin videoconferință cu superiorul său, interpretat tot de Adrian Cucu.
Cea mai mare parte a trupei figurează mai multe personaje, de la grupul de cetățeni, personajul colectiv, la grupul de polițiști, la micile personaje bine individualizate. Treptat cetățenii aderă la doctrina confreriei rățoilor, costumându-se în salopetele portocalii, o culoare veselă și optimistă, dând pozitivitate vieții, încurajând comunicarea socială ca semn al iluminării, al perfecțiunii. Echipa de creatori, coordonați de regizorul Alexandru Dabija, și-a propus să construiască un spectacol lejer, un entertainment. Și a reușit! (Mai multe despre această montare în articolul Când oamenii descoperă că sunt oameni)
Ultimul spectacol de teatru, prezentat la Sala Mare, în cadrul Întâlnirilor, a fost Amphitryon de Molière, în traducerea lui Victor Eftimiu și Petru Manoliu, cu o viziune regizorală semnată de Silviu Purcărete, avându-l ca regizor secund pe Tudor Lucanu. Textul lui Molière, scris și jucat pentru prima dată în anul 1668, are la bază piesa pierdută a lui Sofocle, piesă adaptată mai apoi de Plaut, care abordează în cheie comică mitul conceperii lui Hercule, mit ce a fost reluat în numeroase versiuni, de-a lungul timpului. Mai puțin jucată în prezent, piesa s-a bucurat de succes în vremea lui Molière, publicul descifrând în scenele ei trimiteri spre viața amoroasă a lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, prin personajul Jupiter, zeul suprem. Silviu Purcărete afirmă despre creația lui Molière că astăzi contează atât calitatea ei artistică, cât și cea metafizică, care devine chiar mai importantă. "Amphitryon este o comedie. Este o comedie care conține ambiguitate, fără îndoială, conține tristețe, vorbește, ca toate comediile, despre nedreptate și sigur că este subversivă. Era subversivă pe vremea lui Molière din considerente politice, este subversivă astăzi din considerente corect politice." Creația sa, regizorul o numește: "crochiu scenic al acestei piese, chiar un crochiu neterminat care, desigur, a fost generat de această echipă, fiindcă de la ei a pornit totul."
Astfel, Silviu Purcărete construiește un spectacol lucrat cu acuratețe, coerent, cu succes la public. Scenografia expresivă, imaginată de Dragoș Buhagiar, cu decor în cheie minimalistă, se subordonează perfect viziunii regizorale, iar muzica lui Vasile Șirli dă originalitate întregului, valorizând versul molièresc, și disponibilitățile muzicale ale trupei. Personajul colectiv, o permanență în spectacolele lui Purcărete, amintește și de corul antic, cu rol de a dinamiza, de a activa, prin mișcare scenică și pasaje muzicale, iscusit executate, sau de a asista inactiv. În componența personajului colectiv, cu prestații sugestive, se regăsesc: Petre Băcioiu, Ruslan Bârlea, Patricia Brad, Cătălin Codreanu, Radu Dogaru, Ramona Dumitrean, Elena Ivanca, Diana Ioana Licu, Cecilia Lucanu-Donat, Angelica Nicoară, Cosmin Stănilă.
Ionuț Caras, aflat la cel de-al treilea personaj important în cadrul evenimentului, după Oglinda neagră și Capul de rățoi, este impunător, măreț, în insidiosul Jupiter, ce tulbură mințile muritorilor după bunul plac, luând înfățișarea soțului, pentru a deveni amant: "Aceste travestiri pot voluptăți să dăruiască, ce depășesc mărunta cugetare. Stăpânul nostru știe puterea să-și arate!". Matei Rotaru, aflat de asemenea la cel de-al treilea personaj, după Dona Juana și Capul de rățoi, îl figurează pe Amphitryon, cu inteligență scenică, energic, intransigent, răpus de gelozie. Cristian Grosu utilizează o paletă amplă de subtilități interpretative, în registrul tragic-comic, pentru a-l întruchipa pe zeul Mercur, slujitorul lui Jupiter, pendulând între supunerea față de superiorul său și preeminența față de adevăratul Sosie, căruia i s-a substituit. Cătălin Herlo îl compune cu farmec, convingător, pe adevăratul Sosie, omul simplu, dintr-o bucată, încurcat de jocul cu identități. Romina Merei e o prezență suavă, delicată, în personajul Noaptea, Irina Wintze folosește, cu umor și inventivitate, un dublu registru interpretativ, pentru Cleantis, de la femeia șleampătă în prima apariție, la cea fatală de mai apoi. Sânziana Tarță, o actriță cu multiple disponibilități, o compune ingenios, cu feminitate, pe Alcmena, soția lui Amphitryon, personajul tragic al piesei, victima, femeia folosită de Jupiter, dornic de aventuri, balansând între fragilitate și acerbie, senzualitate, voluptate, iubire și înverșunare. Din unirea lui Jupiter cu Alcmena se va naște eroul Hercule.
Diminețile evenimentului au fost rezervate întâlnirilor- dezbatere, Spectacole în dialog, la care au participat critici de teatru, invitați din spațiul românesc și cel internațional, alți spectatori avizați, întâlniri în cadrul cărora s-au "oglindit" spectacolele din ziua precedentă. Moderate de personalități din lumea teatrului, în ordinea desfășurării - de criticul de teatru, profesor universitar, Maria Zărnescu, de criticul literar, profesor universitar, Ioan-Bogdan Lefter și de criticul de teatru Marina Constantinescu, discuțiile s-au cristalizat în dialoguri constructive, între creatorii montărilor, regizori, scenografi, actori, și invitați.
Expoziția Spectacole în oglindă din foaierul teatrului a pus în relație directă realizări scenice cu același text, întâmplate în trecut și în prezent. Publicul a confruntat afișe, fotografii, distribuții, ieșite din lada cu amintiri, din arhiva - document a Teatrului Național, cu cele din stagiunea curentă, prezentate în Festival. Paradigmatic - Femeia îndărătnică de W. Shakespeare, spectacol montat în anul 1969, în regia lui Victor Tudor Popa, cu Îmblânzirea scorpiei de W. Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu, realizat în 1986, și Scorpia neîmblânzită, după W. Shakespeare, text montat în 2023, de Leta Popescu, sau, Capul de rățoi, realizat de Victor Tudor Popa, în anul 1972, cu cel din 2023, în regia lui Alexandru Dabija, și exemplele ar putea continua. Toate, dincolo de informațiile concrete privind echipa de creație, data premierei și altele, autentice pagini de istorie a Teatrului Național, au reliefat evoluția mijloacelor de expresie teatrală, a conceptelor de construire a unui spectacol de teatru, în timp, și perspectivele noi de abordare, tușa de modernitate, a prezentului.
Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi, apărut la Editura Polirom, Iași, între anii 2000-2023, este o serie de șapte volume, prin care profesorul universitar de literatură engleză, la UBB Cluj, Adrian Papahagi, își propune să analizeze opera lui Shakespeare. În volumele deja apărute, pentru că seria va continua, autorul pune lupa pe scrierile originale, dialogând însă și cu traducerile, pentru a dezvălui sensurile mari ale textelor, trecute prin filtrul propriei interpretări, după cum a afirmat în momentul lansării. Cărțile sale conțin analize ale pieselor, grupate după afinități tematice, generice sau cronologice: Titus Andronicus și Hamlet; Totu-i bine când se sfârșește bine și Măsură pentru măsură; Sonete și Romeo și Julieta; Visul unei nopți de vară și Cum vă place; Troilus și Cresida și Timon din Atena; Othello și Poveste de iarnă; Pericle, Cymbeline și Furtuna. Dintre texte, autorul a ales ca paradigma pentru lansarea volumelor piesa Hamlet, despre care a tinut o excelentă prelegere. Recent, Adrian Papahagi a fost recompensat cu Premiul Scriitorul lunii octombrie 2023, acordat de Uniunea Scriitorilor din România și Premiul "Radu Stanca" acordat de revista "Apostrof", ediția 2023.
Volumul Hamlet la imperativ de Olivier Py, editat de Fundația Culturală "Camil Petrescu", a apărut la Editura Cheiron, București, în anul 2023. Traducerea din limba franceză și notele sunt realizate de eseistul, critic de teatru, profesor universitar Anca Măniuțiu, alături de teatrologul Ramona Tripa, ediție îngrijită de Anca Măniuțiu. Regizor de teatru și operă, actor, dramaturg și scriitor francez, director al Festivalului din Avignon din 2013 până în 2022, director al Théâtre National de l'Odéon în perioada 2007-2012, Olivier Py s-a întâlnit deseori cu textul shakespearian. Cartea se află la jumătatea drumului dintre eseu și piesă de teatru, dintre eseu și dramaturgie: "Această carte se poate citi așadar ca o anchetă, ca un foileton în zece episoade, fiecare inspirat de o tematică a operei, dar urmărind și fatalitatea poveștii.", notează autorul în paginile sale. Anca Măniuțiu a subliniat faptul că autorul a ales o listă de personaje pentru scrierea sa, personaje hamletiene, alături de care apar și filozofi, psihanaliști, literați sau profesori. "Personajele însoțesc cititorul pe acest drum, în care Olivier Py încearcă să deslușească anumite teme extrem de importante, din Hamlet, care adesea rămân destul de enigmatice. [...] Hamlet este piesa pieselor, și pentru că textul nu este prezent numai în teatru ci și în psihanaliză, spre exemplu, autorul a pornit de la aceasta, prezentând mai multe perspective de analiză. [...] Într-un dialog aparent dramatic se constituie un caleidoscop al posibilităților interpretative, personajele fiind doar chei de lectură", a reliefat Anca Măniuțiu.
Tetralogia Sângele Făgăduințelor, semnată de dramaturgul, actorul și regizorul Wajdi Mouawad, noua apariție a Editurii Teatrul Azi, Fundația Culturală "Camil Petrescu", beneficiază de o apreciabilă traducere a pieselor, realizată de Sorin Gherguț. Născut în Liban, dramaturgul se mută în Canada la Quebec, pentru ca mai apoi să se stabilească în Franța. Despre textele dramatice, pe care le conține volumul - Litoral, Incendii, Păduri, Ceruri - autorul mărturisește că acestea se referă la echilibrul imposibil, pe care încercăm să îl creăm între societate și individ, între istorie și marea mișcare a lumii, cum reușim să fim fericiți pe plan personal, dar nefericiți în societate.
Ultima seară a evenimentului s-a încheiat cu un excelent concert, susținut de Balanescu Quartet, cvartetul de coarde avangardist, fondat în anul 1987, de către Alexander Bălănescu.
Cu toate că ediția a fost mai scurtă decât cele precedente, spectacolele de calitate au adus un public numeros. Echipa Întâlnirilor - directorul general, regizorul Mihai Măniuțiu, și directorul artistic, teatrologul Ștefana Pop-Curșeu, precum și Departamentul de marketing, comunicare și PR, Oana Herlo, Delia Oancea, Ramona Tripa, Alexa Băcanu, alături de secretarul literar Emma Pedestru, a reușit un eveniment bine conceput și bine realizat. Vorbim despre crize și austeritate, despre tăieri de fonduri și restructurări, dar cultura, teatrul trebuie să reziste, trebuie să existe, căci un popor fără cultură nu este numai ușor de manipulat, cum spunea Kant, este și un popor foarte sărac!
(Foto: Nicu Cherciu)