Să începem cu personajul Matilde (Sandra Ducuță) care provine din Brazilia și este angajată în casa doctoriței Lane (Irina Movilă), tocmai pentru, ați ghicit, a face curat. Lane este o doctoră extrem de ocupată, ce își construiește o carieră solidă, și nu mai are timp (și nici dorință) să se ocupe de treburile casnice. Matildei nu-i place să facă curățenie, ci i-ar plăcea să scrie glume și să fie actriță, practic o cu totul altă carieră. Fata din Brazilia ascunde și o dramă, aceea că și-a pierdut ambii părinți. Povestea pe care aceasta o spune - poate real, poate metaforic - e că, paradoxal, tragedia a plecat de la o glumă. Părinții ei au fost comedianți, iar mama fetei a murit de râs la o glumă spusă de către tatăl ei, care, după pierderea soției, s-a sinucis. (Și avem aici un exemplu de cât de ușor poate apărea o situație traumatică în viața unui om.) A depășit fata acest moment? Răspunsul este clar nu, pentru că se îmbracă în negru, un contrast puternic cu albul imaculat al costumului lui Lane, își tot pomenește părinții și chiar îi imaginează dansând. Foarte interesant este că Matilde vrea să spună glume și să găsească gluma perfectă. Să fie oare un mecanism de luptă împotriva propriilor traume? Poate că la nivel de inconștient profund al personajului, crearea de glume, și dorința de a fi pe scenă, este o evadare din lumea reală, lume care pentru ea este dureroasă.
De cealaltă parte a baricadei, Lane ar putea să pară că are o viață lipsită de pată, dacă ne este permisă metafora, însă adevărul este total pe dos. Cariera dictându-i complet viața, aceasta nu mai are timp de viață personală, lucru ce se reflectă în relația cu sora ei Virginia (Ana Ciontea) dar și în relația cu soțul Charles (Richard Bovnoczki). Virginia este opusul surorii sale, ea a ales traiul domestic, însă parcă nu își găsește locul și nici o activitate care să o mulțumească întrutotul. Pe tot parcursul spectacolului va exista un conflict între cele două surori, iar cearta dintre ele pare că pornește în fond de la faptul că Lane, sora cu o carieră perfectă, o tot acuză pe Virginia, uneori mai subtil alteori mai direct, că nu face nimic cu viața ei. Însă aceasta, obsedată de curățenie, își va găsi pasiunea în a face curat în casa propriei surori. Asta creează o complicitate între Matilde și Virginia, deoarece prima urăște să facă curat, iar cea de-a doua dorește acest lucru. Iar această uniune a celor două ne dezvăluie faptul că există prin casă indici cum că Charles își înșală soția.
Ana (Lamia Beligan) este pacienta bolnavă de cancer la sân de care soțul doctoriței se îndrăgostește iremediabil, în timp ce aceasta este pe masa de operație. Un lucru este important de menționat aici: teatrul făcut de Sarah Ruhl este plin de metafore, totul este să fiți atenți la detalii, și să nu vă lăsați păcăliți ca spectatori, de iluzia comediei. Scena cu operația, este transformată de către regizorul Felix Alexa, într-o secvență de operă. Ironia sorții este că Ana, bolnavă de cancer la sân, nu va mai avea mult de trăit, prin urmare Charles nici măcar cu ea nu își poate găsi fericirea. În disperarea sa, pleacă să caute prin Alaska un copac, a cărui rădăcină poate vindeca această boală, o nouă metaforă referitoare la copacul vieții. Dar ce să vezi? Într-o scenă de un total cinism trimite o telegramă, în care spune că nu poate urca arborele în avion. Ca spectator iar îți vine să hohotești, și nu îți dai seama dacă de râs sau dacă un pic te cam împunge Măria-Sa plânsul. Lane o să vă pară un personaj extrem de rece, poate fără suflet, genul acela de medic riguros, care de altfel și este, însă cu o doză de omenie încă bine păstrată. Iar acest lucru se vede când se oferă să o îngrijească în casa ei, în ultimele clipe, pe amanta propriului ei soț, Ana refuzând categoric să meargă la spital pentru a muri acolo. Cinic și metaforic în același timp. Finalul nu am să-l dezvălui, ci voi lăsa spectatorii să descopere, cum o glumă poate fi salvatoare, și cum viața te poate juca în picioare până în ultima clipă.
Ștefan Caragiu semnează scenografia spectacolului, acesta creând un spațiu alb, care să reflecte curățenia, însă în care nu te simți ca acasă. Albul acela are ceva nefamiliar, neprimitor, energia nefiind una tocmai bună. Terasa este așezată în susul scenei, secvențele petrecute acolo obligându-i pe spectatorii din primele rânduri să se lase un pic pe spate pentru a vedea acțiunea mai bine. Contrastul dintre alb și albastrul zugrăvit de reflectoare în unele scene, sugerează spațiul larg al casei, neîncărcat de obiecte. Nu pot să trec cu vederea interpretările magistrale ale Irinei Movilă și ale Anei Ciontea, care aș putea spune, oferă spectatorilor chiar o lecție de actorie, de cea mai înaltă clasă. Emoție, râsete, implicare, lacrimi, toate sunt perfect dozate în interpretare, fără tușe grosiere sau exagerări ce nu își au locul.
Felix Alexa cred că a venit tocmai la momentul potrivit cu acest spectacol, care sub iluzia unei comedii, îi va face pe oameni să părăsească sala un pic schimbați. Mai ales că este un spectacol despre care chiar ai ce analiza și povesti. Cu atât mai mult cu cât există studii serioase și bine documentate despre impactul psihologic pe care simplul act al curățeniei îl poate avea asupra unei persoane. Poate că merită aruncat un ochi pe ele, pentru că este posibil să vă schimbe perspectiva asupra a ceea ce veți vedea.
(foto: Florin Ghioca)