Managerul Teatrului sucevean, Angela Zarojanu, și, ca în fiecare an, invitatul special - dramaturgul Matei Vișniec, precizează: "Considerăm că în plin război este important să discutăm despre pace, despre rațiune, despre cum continentul european poate găsi drumul spre depășirea adversităților, urii și a vărsării de sânge". Evenimentul a avut o ediție densă, cu spectacole de teatru pentru adulți și copii, recital de poezie, concerte, expoziții de fotografie și pictură, conferințe, lansări de carte, desfășurate pe parcursul a 11 zile, în care au fost victorioase arta teatrului, cultura, speranța.
Prima replică i-a fost oferită regizorului Slava Sambriș, directorul artistic al Teatrului Republican "Luceafărul", din Chișinău, prin spectacolul Livada, adaptare după Livada de vișini de A. P. Cehov, realizat la Teatrul Municipal sucevean, a cărui premieră a avut loc în prima seară de festival.
"Livada este un spectacol despre decăderea morală și sfârșitul unei epoci, despre viață și moarte, despre învinși și învingători, despre nostalgia după trecut, prezentul dezrădăcinat și viitorul incert.", esențializează regizorul textul cehovian. Livada de vișini nu este însă numai un text cu o natură particulară, unică, ci divergentă și multiplă, după cum afirma și George Banu. Slava Sambriș, cu o ingenioasă viziune regizorală, imaginează Livada suceveană ca pe un magazin de antichități, care primește "marfă nouă" la începutul spectacolului, pentru a fi "sold out", la final; un magazin unde apar zeci de piese de mobilier, jucării, obiecte diverse, accesorii ale unui trecut imprimat în ființa personajelor, de care acestea nu se pot despărți.
Materializarea livezii rezidă chiar în dimensionarea amintirilor, transpuse în mulțimea de obiecte cu puteri evocatoare, prin decorul alb-cenușiu, excelent reprezentat de scenograful Răzvan Bordoș. Scenografa Diana Nistor, realizatoarea costumelor, aduce un plus de culoare, particularizând prin nuanțe liniile de personaj. Montarea, ca fuziune a unui trecut încă prezent cu un prezent deja trecut, întipărește timpul, armonizat în stridențe ale incapacității umane. Grișa (cu dăruire și maturitate interpretat de copilul Mihai Ciobanu), copilul mort al lui Liubov Andreevna, e o prezență scenică aproape permanentă, sugerând prezentul neantizat, o fantomă, un spectru încarnat al trecutului. De cealaltă parte, bătrânul servitor Firs (remarcabil construit de Emil Coșeru, actor invitat de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași), prin relația evidentă cu un trecut înfloritor, coordonează acțiunea prezentului ca administrator - om de serviciu, un Firs ce-l poate apostrofa cu bățul pe Gaev, sau poate absorbi chiar luna de pe cer, cu un aspirator.
Momentele cehoviene se petrec printre piesele de mobilier, atmosfera fiind sugestiv intregită și prin proiecțiile video, concepute de Mihai Nistor, cum este mișcarea lentă a norilor cenușii, proiecție ce sugerează scenic lenea personajelor, nepăsarea, lipsa de cumpătare, din actul II. Dacă la Harag, din dulapul de 100 de ani se scot pelerine colorate, ce amintesc de un alt timp, la Strehler, cad obiecte prăfuite și mult moloz, ca inutile vechituri, la Sambriș, din dulap cade pământ, inundând scena, pământul din care suntem și în care ne vom întoarce, pământul livezii trecute, în care Grișa va planta rame cu fotografii, și apoi, prin sunet, la final vor inunda scena topoarele. Partitura luminii, concepută de Costi Baciu, aduce irizări ce dau impresia de lume prăfuită, la propriu, ancorată într-un trecut pierdut, cu care Firs se va contopi în final, înveșmântându-se cu pânza din decor. Echipa de actori, Cristina Florea (Ranevskaya), Alexandru Marin (Lopahin), Răzvan Bănuț (Gaev), Clara Popadiuc (Varia), Iulian Burciu (Trofimov), Diana Lazăr (Ania), Horia Butnaru (Semionov), Cosmin Panaite (Epihodov), Delu Lucaci (Duniașa), Maria Teișanu (Charlotta), Bogdan Amurăriței (Iașa), și-a conceput sugestiv personajele, subordonându-se ideilor regizorale.
Cum era firesc, nu puteau să lipsească din programul de spectacole reprezentări scenice ale unor texte semnate de dramaturgul Matei Vișniec, texte al căror subiect are corespondent cu tema Festivalului, cuvântul "PACE". Astfel, teatrul gazdă a prezentat și montarea Occident Express, care se joacă în limba franceză, fiind concepută pentru participarea la ediția din 2023, cea de-a 77-a, a Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon, prima participare la un eveniment de o asemenea anvergură a Teatrului sucevean.
Occident Express, spectacol pe care l-am analizat în articolul Occidentul - un Eldorado unde renaște cuvântul întoarcere, sondează profunzimile misterului întruchipat de om, dramaturgul afirmând că a scris textul impulsionat de credința în om, în capacitatea lui de a ieși învingător din lupta cu el însuși. Regizorul, Alain Timár, decupează ideea dificilei apropieri dintre cele două Europe, separate, Occidentul ca spațiu ideal, și Europa de Est, locuită de cei care visează la tărâmul paradisiac al Vestului.
O montare reprezentativă pentru instituția suceveană, prezentă în festivaluri, inclusiv în ediția din 2022 a FNT-ului, este Întoarcerea acasă, montare despre care am scris și cu alte ocazii. Contextul evenimentelor din Ucraina face ca scrierea imaginată de Matei Vișniec cu aproape douăzeci de ani în urmă (titlul ei original fiind Recviem), să capete conotații complexe și actuale, de un tragism răscolitor. Textul, cu o pluralitate de sensuri, întruchipat scenic de o echipă valoroasă de tineri creatori, este un spectacol admirabil, aspru și duios, în care râsul-plânsul se contopesc, în viziunea apreciatului regizor Botond Nagy. Mesajul este unul simplu - războiul s-a terminat iar morții se întorc acasă. Nu contează cine e victorios, nu mai e loc de adevăr, întrebările devin minciuni și trebuie organizată Întoarcerea. Morții Patriei își cer însă drepturile: ierarhizarea poziției în convoiul funerar, după demnitatea și modul în care au murit.
Memoria locurilor, Memoria cuvintelor, spectacolul-lectură realizat de regizorul Alain Timár, în sinagogile din Suceava si Rădăuți, a reunit cinci scrieri scurte, semnate de Matei Vișniec: Fluturi carnivori, Fiara cu patru guri, Melci pestilențiali, Oameni cu ochi verzi și Depanatorul. Discursul despre deportarea evreilor din Bucovina, în 1941, a fost urmat de lectura textului. Alain Timar și Matei Vișniec, împreună cu actorii Clara Popadiuc și Răzvan Bănuț, acompaniați de muzicianul Marius Alexandru Aluncărițe, au reliefat metaforic pericolul răului care se poate repeta, răul din afara individului, cât și cel din interiorul lui.
Amintind de Procesul lui Kafka, Spectatorul condamnat la moarte, ca să rămânem în sfera textelor semnate de Matei Vișniec, este o metaforă a unei judecăți ce se săvârșește cu un aparat judiciar formal, fiind catalogate drept crime cele mai simple, mai mărunte gesturi. Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu a prezentat montarea concepută de regizoarea Antonela Cornici, având în distribuție și doi actori cu statut de vedetă, Carmen Tănase și Marius Manole. Cu nuanțe absurd-grotești, spectacolul reliefează pericolul reprezentat de o justiție incapabilă de a diferenția corect între ceea ce este adevăr autentic și falsul adevăr, un proces în care însuși avocatul apărării devine acuzator. De altfel, în final, sunt proiectate pe fundal numeroase cazuri în care persoane nevinovate au fost condamnate pe nedrept.
Spectacolul Spune ceva, frate!, prezentat de Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, spectacol al cărui text și regie sunt semnate de Ion Sapdaru, este inspirat dintr-un fapt real. Doi frați se reîntâlnesc, după mulți ani, în casa părintească, făcându-și mărturisiri, destăinuind secrete, care poate așteptau de multă vreme să fie spuse. Într-un decor realist, conceput de Cătălin Târziu, o casă de oameni simpli, cu piese de mobilier ce respectă în amănunt interiorul unei case de oameni nu prea avuți din anii 70-80, cei doi trec de la o stare la alta, de la o amintire la alta, ca într-un puzzle al existenței. Dumitru Năstrușnicu interpretează în nota potrivită pe fratele plecat de 25 de ani în Italia, venit acum să rezolve problemele fratelui rămas. Anne Marie Chertic, o apariție cât se poate de reală a Mamei, figurează o autentică femeie simplă, cu puterea ei de înțelegere, dispărută de mulți ani, dar nu și din memoria celor doi. Personajul ofertant al fratelui nechibzuit, victimă a unui accident cerebral, puternic afectat neurologic, cu tulburări de vorbire, dar și motorii, este compus cu multă dibăcie, studiat până în cele mai mici detalii, cu expresivitate și rigurozitate, de Doru Aftanasiu. Un spectacol curat, pe placul publicului larg.
Teatrul "Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe a prezentat montarea de succes a textului Dispariții de Elise Wilk, în viziunea regizorală a lui Cristian Ban. Un spectacol despre care am scris cu alte ocazii, o montare prezentă pe scena multor festivaluri, ceea ce probabil a determinat prezența sa și în acest eveniment festivalier. Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși) de Donald Margulies, montarea Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, ce se bucură de aprecieri atât din partea publicului larg, cât și din partea criticilor de specialitate, prezentă de asemenea în multe festivaluri, are o viziune regizorală inedită, semnată de actorul-regizor Andrei Huțuleac. Universul spectacolului, creat cu inteligență scenică și rigoare de Andrei Huțuleac, cu exces de fantezie, de inventivitate, în care ludicul și oniricul se contopesc, rezidă în șirul de aventuri fantasmagorice, prin care pretinde că a trecut eroul central. Atmosfera, imaginată de întreaga echipă - Ciprian Chiricheș, în rolul lui Louis Rougemont, Nicholas Cațianis Jr., Blanca Doba și Corina Borș. este una plină de candoare și duioșie, de emoție.
O secțiune importantă în cadrul festivalului a fost reprezentată de conferințele și dezbaterile moderate de poetul, dramaturgul, jurnalistul, Matei Vișniec. Evenimentul central al acestei secțiuni fiind reprezentat de Conferința "Pace", susținută de însuși Matei Vișniec, avându-l ca principal interlocutor pe Președintele-Director General al Televiziunii Române, Dan Cristian Turturică, dialogând totodată și cu Directorul Teatrului Satiricus "Ion Luca Caragiale", Președinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, Sandu Grecu, cu regizorul, Director al Théâtre des Halles din Avignon, Alain Timár, cu criticul de teatru Doina Papp, cu dramaturgul, critic de teatru, Mihaela Mihailov. Alți invitați de marcă au fost Rectorul Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Aurelian Bălăiță, Producătorul de televiziune Mihaela Crăciun, Directorul Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău, Petru Hadârcă, alți directori de teatre, regizori, critici de teatru și personalități sucevene. Subiectul pilon fiind "pacea", au fost reliefate idei, legate de destinul românilor situați pe reale "plăci tectonice" de-a lungul istoriei, despre ratarea unui autentic proces al comunismului, despre deportări și crime de război, despre micro-agresiunile împotriva democrației, despre teatrul ce poate forma mentalități, poate ajuta la păstrarea lucidității, la poziționarea împotriva agresiunilor de orice fel. Teatrul, arta, pot fi instituite ca un vaccin împotriva virușilor discordiei perpetue, împotriva virușilor toxici ai războiului. Paradigmatic, Matei Vișniec a imortalizat în paginile romanului său Un secol de ceață chiar momentele dramatice legate de deportarea Mamei, cu ani în urmă, punct nodal în memoria familiei sale.
Conferința, "Cum se ratează un rol?" , susținută de criticul de teatru Călin Ciobotari, a subliniat, din perspectiva criticului, evident, câteva direcții nefavorabile, care pot duce la ratarea unui personaj. Cum în teatru nu există adevăr absolut, fiind o artă mai degrabă a imprevizibilului, spune criticul, există riscul ca un actor cu mai puțină experiență, fără un regizor călăuzitor, să fie înghițit, să rătăcească prin personaj, importantă fiind în mare măsură și cultura actorului, nu numai talentul. Apoi, relaționarea cu partenerul de replică, dar și cu personajele din planul secund, relaționarea cu spațiul scenic, cu obiectele, cu costumul, cu lumina sau muzica, devin esențiale, la fel cum este și capacitatea actorului de a-și asuma cât mai credibil personajul. Despre "Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Model de dezvoltare durabilă" a vorbit actorul Constantin Chiriac, Președintele Festivalului sibian, Director al Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu, iar criticul de teatru Oltița Cîntec, a încercat să găsească răspunsuri durabile în Conferința - "Război și teatru. Pot artiștii menține pacea?"
Cărțile, a căror lansare a avut loc în cadrul evenimentelor din Festival, au fost diverse și din categoria excepționalului. Lansările s-au realizat în prezența autorilor, fiind moderate de Matei Vișniec, alături de Managerul Teatrului sucevean, Angela Zarojanu. Dan Cristian Turturică, Președintele-Director General al Televiziunii Române, cu origini basarabene, răscolit de evenimentele din Ucraina, a scos la lumină, din impuls justițiar, imensa suferință a celor deportați. Fapte, despre care se păstra tăcerea, au fost cuprinse de Dan Cristian Turturică în volumul Români deportați în ghețurile Siberiei, fundamentat pe o documentare făcută la fața locului, pe care autorul a definit-o ca pe o călătorie inițiatică, care l-a transformat profund. Ororile trecutului ne pot răscoli și prin descoperirea lor în paginile unei cărți de mărturii, despre care autorul afirmă că: "Am publicat-o de frică, dedicând-o fiului meu, pentru ca ororile să nu fie uitate, și, mai ales, să nu fie repetate." Dramaturgul Matei Vișniec a apreciat-o ca pe o carte plină de viață, de neliniște și detalii despre lucruri pe care nici scriitorul, în lucrări de ficțiune, nu și le poate imagina. Ce a fost, din păcate, ar putea să se mai întâmple!
Criticul de teatru Călin Ciobotari și-a prezentat recenta sa carte de cercetare despre sărut, O istorie a sărutului în teatru, o lucrare minuțios documentată, în care completează cercetarea propriu-zisă cu mărturiile unor actori celebri, despre modul în care au abordat scenic sărutul. Nefiind o lucrare prin care și-a propus să învețe actorii să se sărute, este analizată problematica sărutului, care poate fi explorată mai în profunzime. "Cartea de față își propune să restrângă cercetarea asupra teatrului (înțeles ca scenă dar și ca literatură dramatică), domeniu în care discuțiile despre sărut au fost, de-a lungul timpului, nu doar neglijate sau insuficient articulate, ci pur și simplu, inexistente.", notează autorul. Cercetarea este aplicată asupra unor texte din Antichitate, ale lui Eschil, Sofocle și Euripide, dar și asupra operei lui Shakespeare și Cehov, fiind o lucrare care se adresează creatorilor de spectacole, studenților sau doctoranzilor, în munca de cercetare, dar și celor interesați, din publicul larg.
Despre criticul de teatru Doina Papp, la lansarea volumului Cel care trece (oameni, fapte, întâmplări teatrale), Matei Vișniec aprecia că are o dublă privire, cea a istoricului de teatru, care pune în pagină, dar și cea a criticului, care analizează atât succesele, cât și eșecurile, despre care scrie cu un condei franc, dar cu delicatețe. Cartea Doinei Papp cuprinde 600 de pagini, ce reunesc cronici ale unor spectacole de teatru, din țară și de peste hotare, văzute în ultimii cinci ani, dar și cronici ale unor spectacole de operă, teatru de televiziune, precum și portrete ale unor mari creatori români. Ultima parte este rezervată studiilor teatrale, Molière în România Genialul subversiv și Teatrul de Comedie la 60 de ani, autentice pagini de istorie a teatrului românesc. Titlul, mărturisește autoarea, i-a fost sugerat de personajul Trecătorul, care apare în actul al II-lea al piesei Livada de vișini, un simplu trecător, care trece întrebând unde e gara. O gară pe care o căutăm cu toții, prin trecerea noastră, viețuind. Doina Papp afirmă totodată, despre misiunea condeiului unui cronicar, că rândurile sale trebuie să fie nu numai o mărturisire a ceea ce se întâmplă în scenă, ci și un semn al modului de receptare a creației de către spectator. Cartea poate fi apreciată și ca un material didactic, un model pentru studenții teatrologi, un document bază, pentru cercetare în domeniul teatral.
Albumul Cuvinte întrupate. Imagine și formă în universul teatral al lui Matei Vișniec, face parte din proiectul "Memoria afectivă" al Asociației Un Concept Luna. Jurnaliștii-fotografi Dinel Dumitru Teodorescu și Luana Popa, realizează excelente fotografii din spectacole de teatru, ale căror texte sunt semnate de Matei Vișniec, alcătuind o colecție însoțită de extrase ale unor replici reprezentative. Albumul, al cărui concept grafic este realizat de Luana Popa, este o simfonie de lumini și umbre întrupate scenic, fotografii de teatru, autentice poeme, prin care replicile sunt șoptite de unghiuri ale imaginilor, în care actorii vorbesc cu trupul lor, cu trupuri expresive furate de obiectiv. De altfel, pe toată perioada Festivalului, în foaierul Teatrului, spectatorii au putut urmări expoziția de fotografie, realizată de aceiași artiști vizuali, Luana Popa și Dinel Dumitru Teodorescu, George Banu - Omul Poveste, fotografii mărturie a prezenței regretatului om de teatru, în instituția suceveană. "George Banu este imaginea noastră despre iubire și generozitate, despre prietenie sinceră, despre descoperire și curiozitate [...] este Omul Poveste, care te face să cunoști lumi îndepărtate și oameni legendă.", mărturisesc cei doi.
Spațiul expozițional al Teatrului a fost mobilat, în timpul festivalier, de expoziția de grafică Gesticular, realizată de Sebastian Rațiu, o interpretare personală a artistului plastic a spectacolului coregrafic Azilul, după Azilul de noapte al lui Maxim Gorki, realizat de Alice Veliche, la teatrul sucevean.
De pe coperta volumului Amintiri despre Carmen, Poeta care alunga norii..., coordonat de Profesorul universitar Elena-Brândușa Steiciuc și de Matei Vișniec, Carmen Veronica Steiciuc te fixează cu ochii ei pătrunzători, cu o privire de undeva din adâncul universului, din lumea umbrelor, în care în tăcere s-a retras. Omagiul adus acestei talentate poete, de numele căruia este legată existența Teatrului sucevean, căruia i-a fost primul manager, cuprinde 37 de texte, semnate de cei care și-au dimensionat despărțirea de întruchiparea ei terestră, prin scris. Dintre fotografii și texte, însă, rândurile poetei irup: "V-a plăcut mutarea mea? / Sigur, există o logică internă a jocului. O logică ascunsă, pe care doar fluturii o cunosc. O strategie fascinantă care vă așază pe voi, ființele umane, în întâmplări dorite, uneori bizare, în momente din cele mai neobișnuite. O așa zisă rațiune a existenței, care vă trimite în mod conștient sau inconștient, semne. Uneori prin sunet, culoare, cuvânt. Alteori prin..."