Doi prieteni - Leon (Thomas Schubert) și Felix (Langston Uibel) - pornesc într-o vacanță de "creație" către locuința marină a tatălui lui Felix. Dar casa e deja ocupată de Nadia (Paula Beer), o ființă efervescentă și misterioasă care ziua vinde înghețată, iar noaptea face amor intens și zgomotos cu salvamarul Devid (Enno Trebs).
Pelicula se derulează sub semnul focului, debutând cu o atmosferă tensionată, apăsătoare. Pe drum, motorul ia foc, un semn de rău augur. În apropiere, pădurile sunt incendiate. Cei doi prieteni o pornesc pe jos cu bagajele prin pădure. Din intimitatea relației, a trântei induse de așteptarea tensionată a lui Leon - tulburat de răcnetele mistreților ce presimt apocalipsa - cei doi prieteni par un cuplu de gay. Felix e un Goldmund frumos, atlet, mereu jovial, cu poftă de viață, un artist (pregătește un portofoliu de fotografii pentru admiterea la școala de arte), Leon pare un Narcis mental, critic, mereu nemulțumit, ce cochetează cu arta scrisului, cufundat în cel de-al doilea roman al său, aflat în șantier de creație. În fapt, referința la romanul lui Herman Hesse se reduce la motivul călătoriei, ce semnifică căutarea de sine, a expresiei creatoare și legătura ei intrinsecă cu viața și trăirea autentică, pentru că "cuplurile" se reașază surprinzător în matca lor (Devid - Felix, Leon - Nadia).
Christian Petzold deschide cu Undine (2020) și continuă cu Roter Himmel / Afire seria filmelor dedicate elementelor primare. Ne așteptăm ca următorul său film să fie unul de "aer" sau de "pământ" dacă nu cumva restul elementelor, aflate mai puțin într-o relație agresiv dihotomică, nu vor polariza interesul artistului. Pentru că "apa" este și în actualul film la fel de pregnantă ca "focul": un element benefic, protector, antidot al focului. Marea trimite vânturi care să gonească focul din pădurile din proximitate și imaginea ei servește ca inspirație lui Felix. Dacă în Undine, Petzold propune o abordare mitologică a elementului "apă", Roter Himmel / Afire este un manifest poetic. Condiția artistului e abordată din multiple perspective: originea sau punctul de plecare al creației, lejeritatea vizavi de munca văzută ca activitate fizică sau intelectuală, înțeleasă complet diferit de cei doi prieteni. Munca devine un element identitar al ființei, sugerând fazele formării artistului. În interviu, autorul mărturisește că abia târziu a realizat nota autobiografică a peliculei. O relație onomastică asociază cel de-al doilea film al său, Cuba libre și cea de-a doua carte a lui Leon Club Sandwich - pentru că cele două sintagme (titluri) sunt tipic relaționate în societatea de consum. Dacă prima carte a lui Leon și primul film al lui Petzold au reprezentat un mare succes, a doua creație a autorului și a personajului său se vor un veritabil eșec (deși regizorul admite că totuși filmul s-a bucurat de oarece succes).
Petzold propune un film de atmosferă, reliefat pe motive ca vara și vacanța cu aventurile și iubirile ei de circumstanță. În interviu, autorul subliniază că acest gen - abordat intens în cinematografie, oferind exemple remarcabile, ca Sommaren med Monika (O vară cu Monika, de Ingmar Bergman) - practic a dispărut din cinematografia germană odată cu hitlerismul, iar creatorii de producții estivale au părăsit Germania înainte de război.
Roter Himmel (Cerul roșu) este titlul în germană al filmului, reliefat pe imaginea emblematică a cerului invadat de focul pădurilor pe care eroii îl observă de pe acoperișul casei de vacanță. Ei se află între cer și pământ, acolo unde Paradisul se suprapune cu Infernul, iubirea se întâlnește cu moartea, arta se întâlnește cu sufletul.
Petzold mărturisește că preferă titlul în limba engleză celui german. Afire pare mai adecvat, cu toate conotațiile lui: inflamat, pasional, înflăcărat,... însumând aspecte simbolice sau literale ale "focului", sugerate în peliculă. Întregul univers e cuprins de "foc" și toate personajele se luptă cu focul, sunt "afire"; focul pădurilor incendiate, cerul e de foc, marea e iluminată de focul bacteriilor bioluminiscente. Animat de focul iubirii pentru Nadia, Leon, în căutarea slovei de foc, e istovit de focul creației, focul morții îi mistuie pe cei doi iubiți (Felix și Devid) îmbrățișați în eternitate, Helmut (Matthias Brandt), editorul lui Leon, are focul în pântece (suferă un năprasnic atac, fiind bolnav de cancer). Elementul "foc" este cromatic și plastic dublat de culoarea roșie. Rochia Nadiei este roșie, tractorul pe care-l aduce Devid, ca să recupereze mașina din pădure, este vopsit într-un roșu strident, rachetele de badminton ale tinerilor au rame fluorescente ce noaptea lucesc într-un roșu psihedelic. Lumea devine un purgatoriu: mai întâi motorul mașinii care ia foc, focurile din cer sunt descoperite de pe acoperișul casei, focurile aleargă spre Leon când pornește prin pădure spre spitalul unde este internat Helmut; prin fața lui, mistreții gonesc în toate direcțiile.
Focul este elementul preponderent și manifestarea lui este Leon: vulnerabil, volatil, mistuit de iubire, îndoieli și nesiguranțe, după cum apa liniștită, luminoasă, răcoritoare îl exprimă pe Felix, artistul relaxat, iubitor de mare, de viață, și pasional în iubire. Felix descoperă pe plajă arta portretului în fotografie, pozând din spate și mai apoi din față aceeași oameni care privesc transfigurați marea. Leon discreditează gestul artistic, susținând că cel fotografiat va privi în obiectiv, și nu la mare. După dispariția lui Felix, Leon îi dedică noua carte autobiografică, despre experiențele trăite la casa de vacanță. La sugestia lui Helmut, cartea va include fotografiile făcute de Felix pe plajă. Fotografiile vin în perechi, un portret din spate - indică relația personajului cu marea - și perechea lui din față - sugerează un posibil dialog cu marea. O singură poză, din spate, nu are pereche. În ea, Leon recunoaște profilul Nadiei - ce rămâne astfel o prezență enigmatică în biografia creatorului, aproape volatilă, o idee - ce reprezintă sensul și materia inefabilă a creației. Misterul pozei ascunde enigma feminității și deopotrivă ne lasă să ghicim la ce se gândește Nadia - și tocmai asta as vrea să fie arta fotografiei.
Leitmotivul muzical al peliculei in my mind (cu grupul austriac Wallners - un voiaj caleidoscopic și senzual între iluzie și realitate) corespunde profilului psihologic al eroului, ce pare că nu realizează ce se întâmplă în jurul lui: strălucirea și efervescența verii, iubirile pasionale, apocalipsa pădurilor incendiate, extincția animalelor, boala terminală a editorului său. Leon trăiește într-o falsă realitate reliefată pe idiosincraziile lui mentale.
Simbolistica numelor dă cont de profilul personajelor. În onomastica biblică, "Leon" e un simbol al puterii lui Dumnezeu, revelația credinței este aici revelația artei scrisului ce se obiectivează doar după experiența vieții. Leon este constipat, imposibil, frizând comicul sau ridicolul, dar el ascunde sensibilități și o anume forță - pe care Nadia o intuiește - dar care trebuie cultivată, muncită. Numele "Nadia" exprimă ca și personajul speranța (cuvânt de origine slavă), dar și delicatețea, fragilitatea (etimologia lui arabă). Nadia e încrezătoare, pozitivă, dezinhibată, iubește viața și literatura. Detașarea, zâmbetul fermecător și spiritual al Nadiei (în interpretarea extraordinară a Paulei Beer ) trimite la personajul Liz (Julie Christie) din filmul lui John Schlesinger, Billy Liar - personaj care trăiește precum Leon în lumea minții lui. Ca și Liz, Nadia este o zână bună ce trezește și reorientează eroul pe traseul reconciliabil al vieții și al artei. Helmut, un spirit puternic, carismatic, e protector și încurajator în raport cu Leon, în consens cu etimologia numelui său germanic. Devid e o variantă saxonă a numelui biblic David (cel unanim iubit). Iubit de femei și de bărbați deopotrivă, mai întâi de Nadia - cu care-și petrece nopțile, tulburând somnul lui Leon - apoi de Felix într-o relație fulgerătoare și intensă. "Felix" este un nume biblic, desemnând fericirea. Felix este un tip vesel, o fire generoasă și liberă, de artist. Relația dintre sexualitate și iubire este echivocă, în consens cu revelarea graduală a personajelor. Sexualitatea se impune ludic și năprasnic, dar iubirea e gravă și enigmatică, legătura lui Devid cu Nadia nu comportă drame pentru niciuna dintre părți. Devid, invitat de Felix la masă, fabulează istorii fascinante despre el însuși. Leon, gelos, îl provoacă, încercă să-l minimalizeze, cerând relații despre profesiunea lui. Devid, cu trupul său atlet și sculptural - parcă clădit de Michelangelo însuși - se plimbă gol prin curte după noaptea de amor cu Nadia, stârnind invidia și gelozia lui Leon care doarme afară, înfășurat ca o mumie, pentru a se proteja de insecte și de zgomotele orgastice din camera vecină. Mereu egal cu el însuși, Devid rămâne prietenos vizavi de Leon, nu reacționează la indelicatețile lui. În fapt, toate personajele acestui demers îl înconjură pe Leon cu atenție și solicitudine, ignorându-i firea dificilă și ieșirile agresive. Ele reprezintă "îngerii celor patru vânturi" (primii patru arhangheli, după prorocul Ezechiel) ce veghează asupra lui Leon, protejându-l.
Scena centrală a peliculei este cina între prieteni, la care participă și editorul lui Leon. În dialog cu Helmut, Nadia își revelă adevărata profesiune (de cercetător literar). Recită de două ori - ca pe un laitmotiv - un poem al lui Heinrich Heine, Asra, ce se instituie ca o clarviziune a morții cuplului, Felix și Devid. Tânărul sclav din tribul Asra devine pe zi ce trece tot mai palid, privind la fata sultanului ce sosește zilnic la fântână - pentru că în tribul său, cei ce iubesc trebuie să moară. Poemul trimite, în același timp, la moartea simbolică, a transformării lui Leon, care-o privește în fiecare dimineață pe Nadia, prin geam, cum își încalecă bicicleta spre lucru, sau îi spionează pe furiș dormitorul, agenda cu desene și însemnări. Leon devine tot mai depresiv, irascibil și stângaci vizavi de iubirea nerostită și imposibilă pentru Nadia. Cu aceeași ocazie, Nadia vorbește despre teza ei de doctorat, cu referințe la nuvela lui Heinrich von Kleist's Cutremurul din Chile. Romantismul cinic al celor două producții literare - ce relaționează "iubirea" de cuplu și cea de Dumnezeu cu moartea cuplului și deopotrivă cu moartea credinței - este reproiectat de regizor într-o viziune modernistă. În interviu, Petzold ne spune că nu este interesat de aspectul romantic al iubirii, dar aceste referințe fac prin contrast aluzie la o lume ce nu mai are timp sau disponibilități să iubească și doar experiențele în extremis, catastrofele trezesc ființa la esențele și sensul ei existențial. Petzold este mai degrabă interesat de procesul de devenire sau instalare a iubirii. Transfigurarea ființei în proximitatea iubirii echivalează cu o moarte simbolică, sublimată în moartea iminentă a sclavului din poemul Asra sau în incidentul cauzat de focurile devastatoare din Roter Himmel / Afire.
Filmul îmbracă narativ forma compozită a melodramei, cu elemente referențiale de suspans și horror, dar în fapt înscrie o manieră simbolistă de a fixa un spațiu de idei, cu incursiuni de artă poetică - anecdotic ilustrate în interviul cu autorul ce a urmat proiecției. El se derulează în tablouri pline de poezie, reliefate în cromatica elementelor: albastrul intens al apei, orizontul roșu și, în final - potopul la ralanti- ninsoarea estivală cu cenușă - ce anunță sosirea iminentă a dezastrului.